URMĂREȘTE-NE PE
LUNI, 14 IULIE 2025
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Lumea se întreabă de ce trebuie să achite asigurări de sănătate și veteranii de război. Sau de ce mamele aflate în îngrijirea copilului sunt supuse aceleiași obligații. Doar cu banii astfel adunați în plus nu astupăm marea gaură din buget. Numai că Ilie Bolojan știe că, dacă faci o excepție, imediat urmează și altele. Când a introdus plata parcării pentru absolut toți cetățenii Oradiei, au sunat telefoanele în draci. Ziariști, judecători, polițiști, atârnători de partid ș.a. s-au trezit cu amenzi pe parbrize. Știți care a fost reacția lui Bolojan? „Vă rog să trimiteți amenda la mine la birou, că o s-o plătesc eu”. Așa i-a pus la punct.
Zic şi eu
Adrian Cris
În 2008, când prelua Primăria Oradea, îl știam deja binișor pe Ilie Bolojan. Își începuse ascensiunea cu patru ani înainte. În 2004, câteva luni, fusese consilier județean, unul venit „de la țară”, dar singurul care citea toate proiectele de hotărâri (ceea ce, cred, nu făceau nici măcar șefii Consiliului Județean) și care punea întrebări.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Credeți că măsurile fiscale adoptate de Guvernul Bolojan sunt necesare și eficiente?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Zilele acestea se discută în spațiul public faptul că măsurile fiscale de austeritate așteptate în cursul lunii iulie vor fi cuprinse într-un act normativ ce nu va fi ordonanță de urgență, cum se întâmplă de obicei, ci o lege care va fi adoptată prin procedura specială a angajării răspunderii Guvernului în fața Parlamentului.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Exercițiile fizice fac parte din tratamentul diabetului zaharat de tip 2. Activitatea fizică nu înseamnă neapărat sport sau exerciții fizice susținute. Efectele benefice ale activității fizice regulate sunt recunoscute ca efecte sigure asupra sănătății precum și a moralului. Activitatea fizică diminuează insulino-rezistența, determinând o scădere a glicemiei. Pe termen lung reprezintă un real ajutor pentru menținerea greutății sau a pierderii de greutate în cazul obezității, ceea ce se reflectă în diminuarea riscului de complicații cardiovasculare și de hipertensiune arterială, menținerea în formă a articulațiilor și a musculaturii și nu în ultimul rând ameliorarea calității somnului.
22 Ianuarie 2022, 10:32

Halep, victorie rapidă la Australian Open. Cu cine va juca în optimi (VIDEO)

Halep, victorie rapidă la Australian Open. Cu cine va juca în optimi (VIDEO) sursa foto: Profimedia

Simona Halep s-a calificat sâmbătă dimineață în optimile de finală ale turneului Australian Open, după ce a învins-o pe muntenegreanca Danka Kovinic (6-2, 6-1), scrie Digi24.ro.

Halep (30 ani, 15 WTA), cap de serie numărul 14, a câştigat meciul în 64 de minute, cedându-i doar trei game-uri oponentei sale. Cu această victorie, românca și-a asigurat un cec de 328.000 de dolari australieni şi 240 de puncte WTA.

Pentru Simona Halep, aceasta a fost a opta victorie consecutivă din anul 2022, după titlul obţinut la Melbourne Summer Set 1. Ea are 14 victorii în ultimele sale 15 meciuri jucate.

Adversara Simonei Halep în optimi va fi franţuzoaica Alize Cornet (32 ani, 61 WTA), care a dispus sâmbătă de slovena Tamara Zidansek cu 4-6, 6-4, 6-2, după ce anterior o eliminase pe Garbine Muguruza, a treia favorită.

"Mereu am avut meciuri grele cu Alize, mă aștepta la o bătălie frumoasă împotriva ei. Mereu luptă până la capăt, nu cedează niciodată, iar asta o să fac și eu. Va fi un meci grozav! Mereu când ne-am întâlnit am oferit meciuri bune, va fi o mare provocare pentru mine și mă simt pregătită", a spus Halep despre adversara sa, la conferința de presă susținută după meciul cu Kovinic.

UPDATE: Sorana Cîrstea, calificată și ea în optimi!

După ce a învins-o pe Anastasia Pavlyuchenkova, Sorana Cîrstea (38 WTA) s-a calificat și ea în optimile de la Melbourne.

Sorana a avut câștig de cauză în trei seturi (6-3, 2-6, 6-2), iar acum așteaptă duelul de gală cu Iga Swiatek (fostă campioană la Roland Garros în 2020).

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.3461 RON
  • 1 EUR = 5.081 RON
  • 1 HUF = 0.0127 RON