URMĂREȘTE-NE PE
VINERI, 06 DECEMBRIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Acum câteva săptămâni, am aflat că Primăria Oradea a încercat să pună mâna pe Casa de Cultură a Sindicatelor într-un mod nu tocmai ortodox, ceea ce pare impardonabil într-o țară ortodoxă, cum ne pretindem. De altfel, edilii nu sunt la prima tentativă de a pune mâna pe active care nu le-au aparținut, vezi și încercarea de a „naționaliza” Casa de Cultură a Tineretului.
Zic şi eu
Adrian Cris
În al 12-lea ceas, Ilie Bolojan a preluat conducerea PNL, ca președinte interimar. Spre deosebire de predecesorii săi, cum ar fi Ciucă ori Cîțu, nu impus de cineva de sus, ci propus de colegi, ca un colac de salvare pentru toți. Un detaliu pe care a ținut să-l spună deschis, fiindcă dacă aceștia nu se vor „alinia cu cetățenii”, va renunța la șefia partidului. Nu-și pune obrazul la bătaie ca să-l huiduie oamenii ori să ajungă subiect de miștouri, ca alții.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Pe cine veți vota în turul al doilea al alegerilor prezidențiale?




De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
În 29 octombrie 2024, după mai bine de 10 luni de deliberări intense și profunde, Curtea Constituțională a dat „verde” pentru intrarea în vigoare a unei aberații legislative, respingând o sesizare de neconstituționalitate făcută de Secțiile Unite ale Înaltei Curți de Casație și Justiție încă din în 5 decembrie 2023.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Exercițiile fizice fac parte din tratamentul diabetului zaharat de tip 2. Activitatea fizică nu înseamnă neapărat sport sau exerciții fizice susținute. Efectele benefice ale activității fizice regulate sunt recunoscute ca efecte sigure asupra sănătății precum și a moralului. Activitatea fizică diminuează insulino-rezistența, determinând o scădere a glicemiei. Pe termen lung reprezintă un real ajutor pentru menținerea greutății sau a pierderii de greutate în cazul obezității, ceea ce se reflectă în diminuarea riscului de complicații cardiovasculare și de hipertensiune arterială, menținerea în formă a articulațiilor și a musculaturii și nu în ultimul rând ameliorarea calității somnului.
12 Iunie 2014, 16:31

Gura bate fundul: UDMR-istul Szabo Odon l-a reclamat pe liberalul Cristian Bodea pentru discriminare etnică

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Inacceptabil

"Gestul colegului este inacceptabil şi îi dau posibilitatea să se apere", a anunţat, joi, într-o conferinţă de presă, deputatul UDMR Szabo Odon. Acesta s-a referit la declaraţiile făcute la finele săptămânii trecute de către senatorul Cristian Bodea cu privire la două iniţiative legislative propuse de Uniune, ce vizau posibilitatea cetăţenilor români aparţinând minorităţilor etnice de a se adresa şi primi răspunsuri în limba maternă de la Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării, precum şi posibilitatea aceloraşi cetăţeni aparţinând etniilor minoritare ca "în unităţile administrativ-teritoriale unde ponderea minorităţilor este de cel puţin 20%" să se adreseze şi să primească răspuns, în limba maternă, de la toate instituţiile publice din acea unitate administrativ-teritorială.

Szabo a spus că a depus joi la CNCD o plângere împotriva lui Bodea, la care a ataşat articolele din presa locală care au relatat spusele senatorului liberal, despre care a spus că au fost "declaraţii mai mult decât jignitoare" şi că "nu este o atitudine demnă de un parlamentar liberal, cu atât mai puţin cu cât acest partid vrea să intre în Partidul Popular European".

"Şmen" legislativ

"Practic, dacă un cetăţean din Valea lui Mihai (n.r. - comună din judeţul Bihor cu locuitori în proporţie de 80% etnici maghiari) are o problemă la Iaşi cu OPC-ul sau cu Poliţia, dacă aceste proiecte de lege vor fi adoptate, în toată ţara, toate instituţiile publice vor fi obligate să angajeze cel puţin un etnic maghiar, toate ministerele, oficiile, agenţiile naţionale, primăriile, prefecturile, instituţiile deconcentrate, Jandarmerie, Poliţie, Pompieri", spunea senatorul Cristian Bodea.

Liberalul adăuga că scopul iniţiativelor ar fi doar angajarea a mii de etnici maghiari în toate instituţiile din ţară, deoarece dintr-o unitate administrativ-teritorială unde o minoritate are 20% din totalul populaţiei un membru al minorităţii ar putea trimite petiţii şi aştepta răspuns de la orice instituţie, indiferent de unitatea administrativ-teritorială în care se află aceasta. "Prin aceste proiecte de lege, UDMR încearcă un şmen pentru angajarea a mii sau zeci de mii de etnici maghiari în toată ţara, în toate instituţiile din România. Este un cadou pe care Victor Ponta vrea să-l facă UDMR, pentru că interesul PSD este să le facă pe plac partenerilor de guvernare", afirma Bodea.

Totodată, liberalul spunea că UDMR "îşi permite să violeze statul român", pentru că statul finanţează învăţământul obligatoriu de 10 clase, şi nu înţelege motivul pentru care cetăţenii de etnie maghiară nu vor să vorbească limba română şi le este "greaţă" să folosească limba oficială decât prin dorinţa UDMR de a-şi justifica propria existenţă, chiar cu riscul de "a-şi bate joc de etnicii maghiari". "Nu înţeleg de ce maghiarii din România nu pot vorbi româneşte şi vomită dacă vorbesc în limba română. Până când vom tolera această discriminare pozitivă şi acest exces de smiorcăială al UDMR? ", spunea Bodea.

"Nu cred în întâmplări"

Deputatul Szabo a declarat, de asemenea, că la doar două zile după ieşirea lui Bodea, două statui din Parcul Petofi au fost "împroşcate cu vopsea": cea a principelui Gabor Betlen şi bustul poetului Jozsef Attila. "Eu nu cred în întâmplări", a spus parlamentarul UDMR, amintind că orice declaraţie de tipul celor făcute de colegul liberal poate strica relaţiile interetnice din Oradea.

Szabo a mai spus şi că l-a informat personal pe senator că a sesizat CNCD, şi că nu-i poartă o "ranchiună personală", dar nici nu doreşte să încurajeze, prin lipsă de reacţii, asemenea gesturi, cu atât mai mult cu cât - spune el - iniţiativele sale legislative nici nu ar fi lezat românii, nici nu denotă "greaţa de limba română": "M-aţi văzut pe mine vomitând când vorbesc româneşte? Dumnealui spune că dacă ungurilor nu le convine să se mute în Ungaria, dar eu nu vreau să mă mut!", a spus deputatul UDMR.

"Domnul Bodea devine interesant, pentru că atâta vreme cât exista USL înjura PSD-iştii, când nu a mai existat USL şi-a înjurat propriii colegi din PNL, iar acum înjură şi UDMR şi pe unguri. Aşa poţi fi interesant, dar nu poţi fi politician serios", a arătat Szabo, portretizându-l pe Bodea.

Ironii către Csomortanyi

Pentru că şi liderul PPMT Oradea Csomortanyi Istvan a comentat declaraţiile lui Bodea, susţinând însă că atât acesta, cât şi UDMR, nu fac decât să pună pe tapet chestiuni minore, Szabo i-a răspuns şi concurentului coetnic. "Poate că pentru domnul Csomortanyi faptul că te poţi adresa în limba maternă unei instituţii este un pas mic, dar noi - UDMR - lucrăm în paşi mici", a spus deputatul, amintind că Uniunii i se datorează inclusiv faptul că Csomortanyi a absolvit o facultate în limba maghiară la Oradea şi existenţa în oraş şi în judeţ a mai multor şcoli şi licee în limba maghiară.

"Dar noi lucrăm în permanent dialog cu majoritatea, nu sărind calul, ci încercând să ne folosim dreptul de a ne păstra identitatea şi de a ne folosi limba", a spus Szabo, militând pentru continuarea dialogului dintre români şi maghiari.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
9 Comentarii
laura cu galura
Corect ar fi sa luam la purecat toater articolele din ultimii 2 ani in care a comentat Odeon si va spun sigur ca a comis-o si Odeon de vreo 10 ori . Va propun dle CRISTIAN sa verficati toate discursurile dlui Odeon , dar de acum si pe cele ferite de ochii prersei . Una zice Odeon cand este presa de fata si alta zice cand sunt doar ei ,,cei care fac pasi mici ca sa obtina stim noi ce ''.
Postat 15 Iunie 2014, 14:01 de propunere
Hahaha
..Odon aista are fundu la ..gura!Ce fain...!
Postat 14 Iunie 2014, 08:51 de gheorghe
@safeguard
tu si bodea sinteti barbatii numai pe buletin,oare romanii care lucreaza in germania stiu toti germana?,
Postat 13 Iunie 2014, 23:44 de POND
@SEFUTUGUARD
POTI BAGA MAMALIGA IN TINE CA IN TOMBERON CA TOT NU EXPLODEAZA
Postat 13 Iunie 2014, 21:33 de POLE
@pole
esti un escroc ca si szabo o. sau esti chiar tu ala care postezi ?
Postat 13 Iunie 2014, 17:19 de Safeguard
vai,vai..
Aistia 2 pot merege la basss sa vada cum e mirosul?Odoane,Bodia..hai valea la basss!
Postat 13 Iunie 2014, 13:08 de gheorghe@sandor
@safguard
esti un prost ca si bodea
Postat 13 Iunie 2014, 07:20 de POLE
Bai, odon,
Daca nu vrei sa te muti in ungaria, trebuie sa vorbesti romaneste in Romania. Altfel traim ca si la balamuc, ceea ce noi nu vrem. Tu esti unul din escrocii care au incercat sa modifice OG 94/2000 privind retrocedarea bunurilor bisericesti. \"UDMR voia să se retrocedeze şi bunurile congregaţiilor \"care nu au fost reînfiinţate\" în mod legal, precum şi ale \"fondurilor, depozitelor şi altor forme de organizare specifice cultului solicitant, indiferent dacă au fost sau nu reînfiinţate\". Altfel spus, Statul Român să retrocedeze ceva ce există cuiva care nu există! Lesne de priceput, inadmisibil de conceput\"! sursa, ebihoreanul
Postat 12 Iunie 2014, 18:22 de Safeguard
Bodea, da-l in judecata pe escroc.
Bodea, da-l si tu in judecata pt discriminari si instigari la incalcarea legilor Statului !
Postat 12 Iunie 2014, 18:12 de nail
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.7282 RON
  • 1 EUR = 4.9771 RON
  • 1 HUF = 0.0121 RON