URMĂREȘTE-NE PE
JOI, 04 IUNIE 2026
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Intrarea Primăriei în posesia spațiului al cărei proprietar este, pentru reabilitarea Colegiului Eminescu, a înregistrat o nedorită premieră: operațiunea de comando în fruntea căreia s-a plasat un funcționar, (ne)Norocel Popescu, care a intrat în ziduri ca un adevărat Terminator.
Zic şi eu
Adrian Cris
Două știri de săptămâna trecută înseamnă câteva zeci de milioane de euro în plus pentru bihoreni. Bineînțeles, nu băgați în traiste. Primăria Oradea a primit încă 151,6 milioane de lei din Programul Regional 2021-2027, pe care îi va folosi, între altele, pentru o nouă școală în Nufărul, înnoirea cartierului, reabilitarea unei grădinițe în Rogerius ori a Colegiului Mihai Viteazul. 
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce ar trebui să facă Nicușor Dan pentru formarea viitorului Guvern?






De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Săptămâna trecută a fost adoptată o moțiune de cenzură împotriva Guvernului Bolojan, cu consecința demiterii acestui guvern. În acest context, cred că este important să se înțeleagă ce mecanisme constituționale există pentru soluționarea crizei politice generate de adoptarea acestei moțiuni de cenzură.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Exercițiile fizice fac parte din tratamentul diabetului zaharat de tip 2. Activitatea fizică nu înseamnă neapărat sport sau exerciții fizice susținute. Efectele benefice ale activității fizice regulate sunt recunoscute ca efecte sigure asupra sănătății precum și a moralului. Activitatea fizică diminuează insulino-rezistența, determinând o scădere a glicemiei. Pe termen lung reprezintă un real ajutor pentru menținerea greutății sau a pierderii de greutate în cazul obezității, ceea ce se reflectă în diminuarea riscului de complicații cardiovasculare și de hipertensiune arterială, menținerea în formă a articulațiilor și a musculaturii și nu în ultimul rând ameliorarea calității somnului.
26 Ianuarie 2023, 17:50

Gunoaiele dispărute de la fostele sere Orser au fost găsite de polițiști. Cine le-a ascuns și unde (FOTO)

Gunoaiele dispărute de la fostele sere Orser au fost găsite de polițiști. Cine le-a ascuns și unde (FOTO) (sursa foto: Garda de Mediu Bihor)
0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Cele peste 600 de metri cubi de gunoaie pe care comisarii de mediu bihoreni le-au „pierdut”, după ce tot ei le-au descoperit pe teritoriul fostelor sere Orser, au fost găsite joi de polițiștii orădeni.

În două părți

Așa cum BIHOREANUL a scris, comisarii de mediu au constatat, miercuri, că a dispărut depozitul uriaș și ilegal de gunoaie pe care zilele trecute l-au depistat pe terenurile Orser. Platforma betonată era mai curată ca niciodată, iar reprezentanții firmei care administra serele, acum în faliment, nu au putut oferi explicații nici despre apariția gunoaielor, nici despre dispariția lor.

Drept urmare, Garda de Mediu Bihor a sesizat Poliția, comisarii luând în calcul inclusiv cel mai negru scenariu, și anume că mizeriile au ajuns în natură.

Joi, după ce au audiat reprezentanții Orser, dar și firma care a închiriat un spațiu pe teritoriul fostelor sere, polițiștii au găsit gunoaiele.

Cele șase containere cu mizerii de toate felurile au fost depistate în curtea firmei Mehrom din Oradea, o companie specializată în reciclarea deșeurilor. În schimb, revoltător este că gunoaiele care erau pe jos în curtea Orser, în jurul containerelor metalice, nu au avut aceeași destinație. Polițiștii le-au găsit tot pe teritoriul serelor Orser, la circa 200 de metri distanță de primul „loc al crimei”, ascunse în spatele unor boscheți!

Continuă cercetările

Comisarul șef al Gărzii de Mediu Bihor, Sever Șerbănescu, a declarat joi pentru BIHOREANUL că ancheta comună cu Poliția a scos la iveală vinovații pentru crearea depozitului de gunoaie și pentru „eradicarea” lui.

„Firma care a închiriat un spațiu în curtea Orser este cea care a dus acum gunoaiele de acolo. I-am trasat măsură să salubrizeze amplasamentul fostelor sere până cel târziu pe 28 februarie”, a declarat Șerbănescu pentru BIHOREANUL.

Totodată, Garda de Mediu Bihor și Poliția continuă cercetările în acest caz, urmând să stabilească dacă vinovații trebuie cercetați penal sau amendați.

Firma cu pricina, Eurobonus Oil SRL, este specializată în colectarea și valorificarea deșeurilor nepericuloase din sticlă, și are, în curtea Orser, o platformă autorizată de 1.200 mp pentru stocarea temporară a resturilor de sticlă.

Cel mai probabil, firma a strâns în containerele metalice și în jurul lor deșeurile pe care le-a sortat din cantitățile de sticle primite. Acum, va trebui să curețe gunoaiele împrăștiate în curtea Orser, în timp ce cele pe care le-a transportat deja la Mehrom au ajuns responsabilitatea acestei companii, care fie le va sorta și valorifica, fie le va duce la depozitul județean de deșeuri.

BIHOREANUL a încercat să-l contacteze pe administratorul firmei Eurobonus Oil, Ioan-Pavel Mintaș, însă acesta a transmis, printr-o angajată a societății, că va fi disponibil pentru o discuție abia vineri.

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!
Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
2 Comentarii
Ce au zis ei
Ca le ascunde in spate, pote nu se vad :::::)))) No amu sa nu-i dai o amendă usturătoare, poate si terenul confiscat, asa cum se întâmplă cu masinile. Nu de alta, dar poate data viitoare or sa înțeleagă.
Postat 27 Ianuarie 2023, 10:46 de Sandu2100
Bine, nici nu s-a căutat mult
Dacă gunoaiele au fost luate de pe jos, s-au luat cu un excavator, cu un utilaj cu cupă. Nu cred că nu au rămas urme pe beton de la utilaj până în spatele tufișurilor de la 200 m.
Postat 27 Ianuarie 2023, 06:57 de Vio_427
count display
Ultimele Comentarii

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.5281 RON
  • 1 EUR = 5.2592 RON
  • 1 HUF = 0.0148 RON