URMĂREȘTE-NE PE
JOI, 04 IUNIE 2026
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Intrarea Primăriei în posesia spațiului al cărei proprietar este, pentru reabilitarea Colegiului Eminescu, a înregistrat o nedorită premieră: operațiunea de comando în fruntea căreia s-a plasat un funcționar, (ne)Norocel Popescu, care a intrat în ziduri ca un adevărat Terminator.
Zic şi eu
Adrian Cris
Două știri de săptămâna trecută înseamnă câteva zeci de milioane de euro în plus pentru bihoreni. Bineînțeles, nu băgați în traiste. Primăria Oradea a primit încă 151,6 milioane de lei din Programul Regional 2021-2027, pe care îi va folosi, între altele, pentru o nouă școală în Nufărul, înnoirea cartierului, reabilitarea unei grădinițe în Rogerius ori a Colegiului Mihai Viteazul. 
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce ar trebui să facă Nicușor Dan pentru formarea viitorului Guvern?






De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Săptămâna trecută a fost adoptată o moțiune de cenzură împotriva Guvernului Bolojan, cu consecința demiterii acestui guvern. În acest context, cred că este important să se înțeleagă ce mecanisme constituționale există pentru soluționarea crizei politice generate de adoptarea acestei moțiuni de cenzură.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Exercițiile fizice fac parte din tratamentul diabetului zaharat de tip 2. Activitatea fizică nu înseamnă neapărat sport sau exerciții fizice susținute. Efectele benefice ale activității fizice regulate sunt recunoscute ca efecte sigure asupra sănătății precum și a moralului. Activitatea fizică diminuează insulino-rezistența, determinând o scădere a glicemiei. Pe termen lung reprezintă un real ajutor pentru menținerea greutății sau a pierderii de greutate în cazul obezității, ceea ce se reflectă în diminuarea riscului de complicații cardiovasculare și de hipertensiune arterială, menținerea în formă a articulațiilor și a musculaturii și nu în ultimul rând ameliorarea calității somnului.
21 Septembrie 2022, 11:41

Grădina Palatului Baroc din Oradea s-a transformat într-un tărâm de poveste. Vedeta: un stejar care a prins "viaţă" (FOTO/VIDEO)

În inima Oradiei, un obiectiv turistic a prins viaţă pe timpul nopţii, transformându-se într-un tărâm de poveste ce poate fi vizitat în fiecare zi, după asfinţit, până în 18 octombrie. Marţi seară, primii vizitatori care au păşit în grădina Palatului Baroc, devenită Magic Garden, s-au întâlnit cu personaje fabuloase, precum un stejar imens care „vorbeşte”, dar şi cu actori costumați în compozitorul Michael Haydn, respectiv prinţesa Sisi.

Conduşi de muzică

Primul tur ghidat a început după ora 20.30 şi a fost dedicat jurnaliştilor locali, care au putut descoperi grădina magică.

La intrare, oaspeţii au fost rugaţi să se „înarmeze” cu câte un toiag magic, care i-a ajutat să se orienteze pe aleile întunecate.

"În această seară veţi vedea frumuseţi nemaipomenite, iar eu vă voi povesti lucruri uimitoare din cotloanele istoriei", le-a spus vizitatorilor Orologiul, primul personaj întâlnit în Magic Garden.

Acesta i-a condus apoi pe vizitatori în zona unui stejar secular, unde i-a aşteptat compozitorul Michael Haydn, pentru a le interpreta lucrarea sa "Requiem in do minor".

"Cântecul din această seară a fost compus din dragoste pentru fiica sa, fiică pe care o va întâlni în Etern (n.r. pentru că a murit la naştere)", a explicat Orologiul.

Printre personaje s-a numărat şi prinţesa Sisi, care poate fi descoperită în continuare într-o sală a oglinzilor și care s-a dovedit preferata celor mici. "Mami, e cu adevărat magică", a spus un copil din turul al doilea.

Cu ajutorul unui alt ghid fantastic, vizitatorii au ajuns apoi într-o altă zonă a grădinii, unde s-au întâlnit cu Regele Ladislau, călare.

De asemenea, ei au putut vedea "Inima pădurii" și câteva ciupeci uriaşe şi au avut ocazia să-l asculte pe Pacu, un stejar care a „învăţat” să vorbească cu ajutorul unor efecte speciale.

"Deschideţi ochii inimii şi zăriţi frumosul şi de acum încolo în tot şi în toate! Pentru că El este în tot şi în toate dacă ştim să Îl vedem. Gata, vorba lungă, sărăcia pomului. Ăăă, a omului! Povestea Magic Garden continuă, voi daţi de veste, iar eu abia aştept să mă întâlnesc din nou cu voi şi cu alţi călători asemenea vouă. Rămas bun! Acum mă voi odihni şi eu. Cred că o să dorm buştean", a spus cu tâlc, la final, stejarul „vorbitor”.

Tururi în fiecare zi

Tururile în Magic Garden continuă în Oradea tip de aproape o lună. Acestea vor începe în fiecare seară la ora 20.30 şi vor dura circa 30 de minute, ultimul fiind programat la ora 23.30.

Cei care doresc să participe la tururile ghidate trebuie să se înregistreze în prealabil pe site-ul Magic Garden sau îşi pot cumpăra bilete la o casierie aflată în apropiere de intrarea în Palatul Baroc.

Preţul unui tur în grădină este de 30 lei pentru adulţi, respectiv 15 lei pentru copii.

Magic Garden este un proiect realizat cu circa 200.000 euro (965.505 lei), bani obţinuţi prin proiectul "RO-cultura", finanţat prin Granturile SEE acordate de Islanda, Liechtenstein şi Norvegia în spaţiul economic european.

Evenimentul este o premieră în România şi a fost iniţiat de Asociaţia Why Not Us, organizaţie cu un bogat palmares de evenimente desfăşurate în special în Cluj-Napoca. Parteneri ai Magic Garden sunt Episcopia Romano-Catolică a Oradiei şi Visit Oradea.

Vezi mai jos care a fost atmosfera marți seară! Video: Paul Lelea

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!
Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.5281 RON
  • 1 EUR = 5.2592 RON
  • 1 HUF = 0.0148 RON