URMĂREȘTE-NE PE
LUNI, 14 IULIE 2025
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Lumea se întreabă de ce trebuie să achite asigurări de sănătate și veteranii de război. Sau de ce mamele aflate în îngrijirea copilului sunt supuse aceleiași obligații. Doar cu banii astfel adunați în plus nu astupăm marea gaură din buget. Numai că Ilie Bolojan știe că, dacă faci o excepție, imediat urmează și altele. Când a introdus plata parcării pentru absolut toți cetățenii Oradiei, au sunat telefoanele în draci. Ziariști, judecători, polițiști, atârnători de partid ș.a. s-au trezit cu amenzi pe parbrize. Știți care a fost reacția lui Bolojan? „Vă rog să trimiteți amenda la mine la birou, că o s-o plătesc eu”. Așa i-a pus la punct.
Zic şi eu
Adrian Cris
În 2008, când prelua Primăria Oradea, îl știam deja binișor pe Ilie Bolojan. Își începuse ascensiunea cu patru ani înainte. În 2004, câteva luni, fusese consilier județean, unul venit „de la țară”, dar singurul care citea toate proiectele de hotărâri (ceea ce, cred, nu făceau nici măcar șefii Consiliului Județean) și care punea întrebări.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Credeți că măsurile fiscale adoptate de Guvernul Bolojan sunt necesare și eficiente?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Zilele acestea se discută în spațiul public faptul că măsurile fiscale de austeritate așteptate în cursul lunii iulie vor fi cuprinse într-un act normativ ce nu va fi ordonanță de urgență, cum se întâmplă de obicei, ci o lege care va fi adoptată prin procedura specială a angajării răspunderii Guvernului în fața Parlamentului.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Exercițiile fizice fac parte din tratamentul diabetului zaharat de tip 2. Activitatea fizică nu înseamnă neapărat sport sau exerciții fizice susținute. Efectele benefice ale activității fizice regulate sunt recunoscute ca efecte sigure asupra sănătății precum și a moralului. Activitatea fizică diminuează insulino-rezistența, determinând o scădere a glicemiei. Pe termen lung reprezintă un real ajutor pentru menținerea greutății sau a pierderii de greutate în cazul obezității, ceea ce se reflectă în diminuarea riscului de complicații cardiovasculare și de hipertensiune arterială, menținerea în formă a articulațiilor și a musculaturii și nu în ultimul rând ameliorarea calității somnului.
22 Decembrie 2015, 14:18

Gândul cel bun al reciclării

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Zilele trecute, un sondaj publicat de Primărie arăta că o parte din locuitori, precum şi mulţi turişti care au păşit anul acesta prin oraş au apreciat că Oradea este un municipiu curat. Firesc, aceste rezultate ne bucură, căci sunt o dovadă că RER Ecologic Service a reuşit să-şi facă treaba şi în 2015. La fel de firesc, însă, avem ambiţia să creştem acest grad de satisfacţie.

În prag de An Nou, conducerea operatorului licenţiat de salubritate al Oradiei şi-a stabilit la rândul ei rezoluţiile. Dincolo de faptul că ne dorim să ne achităm cu brio de sarcinile asumate, prioritar va fi să promovăm necesitatea şi importanţa colectării selective a deşeurilor. Ne dorim ca balanţa deşeurilor municipale să încline tot mai mult spre fracţia uscată, care înglobează resturile pe care orădenii le trimit spre valorificare. Dincolo de a fi o obligaţie legislativă, colectarea selectivă a deşeurilor trebuie să fie pentru fiecare din noi un obicei, un mod de gospodărire.

RER Ecologic Service vine în sprijinul orădenilor şi, din surse proprii de finanţare, închide toate incintele în care se află recipientele de colectare cu un sistem automat. Ca orădenii să nu aibă nicio cheltuială, alimentarea acestui sistem se face exclusiv cu energia obţinută de un panou solar.

Speranţa noastră este că, odată finalizate aceste lucrări, asociaţiile de proprietari vor fi mai responsabile cu privire la deşeurile pe care le generează şi vor accepta că doar colectând cantităţi tot mai mari de deşeuri reciclabile şi mai mici de deşeuri menajere vom reuşi, împreună, să menţinem un preţ scăzut al serviciului de salubrizare.

Soluţia ideală ar fi implementarea sistemului întâlnit în Europa Occidentală, "pay as you throw", adică să plăteşti pentru câte deşeuri menajere arunci. Astfel, clientul are controlul cheltuielilor pentru deşeurile generate şi e direct preocupat să trimită la reciclat cantităţi tot mai mari.

Din păcate, însă, autorităţile centrale nu permit încă această schimbare. Aşadar, rămâne doar ca fiecare din noi să producă schimbarea necesară astfel încât sistemul de colectare a deşeurilor să fie nu doar eficient, ci şi responsabil.

Pálhegyi Zoltán
Director general Tehnic-Investiţii
RER Ecologic Service

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.3461 RON
  • 1 EUR = 5.081 RON
  • 1 HUF = 0.0127 RON