URMĂREȘTE-NE PE
LUNI, 01 IUNIE 2020
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Când văd cum mulţi dintre compatrioţii noştri pun botul la toate prostiile despre conspiraţii, am bănuiala că anumite televiziuni urmăresc cu orice preţ tâmpirea privitorilor. Nici nu trebuie să se străduiască prea tare pentru a-i băga pe bieţii oameni în ceaţă.
Zic şi eu
Adrian Cris
Protagonistul rândurilor ce urmează este, formal, purtător de cuvânt al Consiliului Judeţean Bihor, în fapt al preşedintelui Pásztor Sándor, şi se numeşte Simon Adrian. Înainte de 2016 a fost şef al clubului Pro Democraţia Oradea, calitate din care, ani în şir, n-a găsit nicio neregulă în campaniile electorale ale UDMR Bihor, dar şi "ideolog" al aşa-zisei Coaliţii pentru Rogerius.
Cum a fost?
Lucian Cremeneanu
Dacă am fi făcut orele de română prin internet, cel mai probabil că profesoara nu și-ar mai fi amintit de un elev obscur din a VI-a C. Aș fi rămas doar o adunătură de pixeli, un cadru minuscul în colțul din dreapta jos al ecranului, o fărâmă digitală pe care o uiți imediat ce închizi calculatorul sau tableta.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce anume v-a marcat cel mai mult în ultimele două luni ale stării de urgență?





De stiut

Avocatul Bihoreanului
Mircea Ursuta
Nu trebuie să poarte mască persoana care desfășoară activități fizice intense și/sau în condiții de muncă solicitante (temperaturi ridicate, umiditate crescută, etc). Dincolo de faptul că nu se prevede ce înseamnă umiditate crescută sau temperatură ridicată, agentul trebuie să constate contravenția cu termometrul și barometrul? Mai mult, cum îl constată Agentul 007 pe „etc.”?!
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Fumatul este un viciu care produce numeroase boli şi decese, fiind considerat în ţările dezvoltate principala cauză a bolilor prevenibile şi a morţii premature. Numai în SUA apar în fiecare an peste un milion de noi fumători din rândul copiilor şi adolescenţilor. Majoritatea fumătorilor au mari dificultăţi în a renunţa la fumat...
Psihologul Bihoreanului
Razvan Coloja
Poate v-aţi întrebat zilele acestea ce e cu isteria hârtiei de toaletă şi unii v-aţi mirat privind online clipuri cu oameni cărând baxuri întregi în braţe ori luptându-se pentru o rolă de hârtie de WC. Am fost curios să văd care e explicaţia psihologică a acestui comportament bizar şi de ce fix hârtia de toaletă e cea care preocupă mai mult masele. La urma urmei există lucruri mult mai importante decât ea în situaţii de criză...
12 Aprilie 2011, 11:23

Gălăgie în 3D: Totul despre harta zgomotelor din oraş

Gălăgie în 3D: Totul despre harta zgomotelor din oraş PERICOL PENTRU SĂNĂTATE. Poluarea fonică provoacă disconfort, deranjează somnul, afectează auzul, dar şi productivitatea muncii şi procesul de învăţare. Studiile mai arată că expunerea la gălăgie îi face pe oameni necomunicativi şi mai puţin dispuşi să se ajute între ei
0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Obişnuiţi cu agitaţia urbană, orăşenii simt că parcă au pierdut ceva când îşi petrec timpul în afara localităţii. Acestea sunt momentele când fiecare îşi dă seama că oraşul e un loc prin definiţie zgomotos, unde fiecare activitate "zgârie" mai mult sau mai puţin timpanele oamenilor.

Cât de zgomotos e oraşul şi ce se poate face pentru a reduce poluarea fonică, orădenii vor afla anul viitor, la finalizarea primei hărţi a gălăgiei. Cât timp firma angajată de municipalitate va face măsurătorile pe teren, orădenii sunt îndemnaţi la rândul lor să sesizeze Primăriei sursele de gălăgie din oraş. Pentru ca apoi să se ştie cum poate fi făcut sonorul mai mic...

Obligaţie UE

Realizarea hărţii de zgomot pentru oraşe este o obligaţie impusă de Uniunea Europeană prin Directiva 49 din 2002, transpusă în legislaţia românească prin Hotărârea de Guvern 321/2005. Legea obligă fiecare oraş cu mai mult de 50.000 locuitori să realizeze o hartă cu zgomotul produs de traficul rutier, aerian şi feroviar, dar şi de activităţile industriale, cu scopul de a lua acele măsuri care să reducă nivelul poluării fonice. Pentru realizarea acestor hărţi se urmăreşte zgomotul ambiental, efectele dăunătoare asupra sănătăţii umane şi indicele de deranjare (gradul de stres) pe care comunitatea îl percepe din această cauză.

După ce un oraş îşi face o asemenea hartă, are avantajul de a putea crea noi zone rezidenţiale şi zone de recreere în spaţiile cele mai potrivite, dar şi de a putea redirecţiona traficul rutier astfel încât să se obţină o distribuţie uniformă a emisiei de zgomot. Totodată, UE recomandă ca, odată stabilite zonele puternic poluate acustic, traficul să fie interzis în acele perimetre, măcar în anumite intervale orare.

Puncte "fierbinţi"

Pentru a se conforma acestei obligaţii, Primăria Oradea a organizat la finele anului trecut o licitaţie pentru realizarea hărţii digitale de zgomot, câştigată de firma bucureşteană Enviro Consult, specializată în domeniu. Enviro Consult a mai făcut hărţi de zgomot în Bucureşti, Ploieşti, Galaţi, Cluj, Iaşi şi Braşov, iar valoarea proiectului adjudecat la Oradea este de 91.100 de lei fără TVA. "Harta de zgomot va fi o reprezentare grafică a distribuţiei zgomotelor provenite din toate activităţile umane. Primăria va avea la dispoziţie această hartă şi, pe baza informaţiilor conţinute în ea, va putea decide modalităţile de dezvoltare a oraşului", explică Bogdan Lazarovici, reprezentantul Enviro Consult.

Firma va începe prin realizarea unui model GIS 3D al oraşului, adică a unei hărţi digitale 3D pe care se poate lucra pentru a se introduce noi date în vederea permanentei sale actualizări, după care va face câte o hartă pentru fiecare categorie de poluare fonică în parte, în funcţie de sursa acesteia. De asemenea, va identifica hot-spoturile, adică zonele cele mai afectate de gălăgie, efectuând măsurători de zgomot concomitent cu măsurarea traficului rutier. Un alt pas al proiectului este identificarea depăşirilor limitelor legale, dar şi a soluţiilor pentru reducerea zgomotului, urmat de realizarea unor planuri de acţiune pentru reducerea numărului de persoane expuse la niveluri de poluare acustică peste limita admisă.

Măsurători de un an

Care este cea mai mare sursă de gălăgie în Oradea se va afla în mai 2012, când firma bucureşteană va preda Primăriei lucrarea. "Din experienţă estimăm că cea mai mare poluare fonică e cea datorată traficului rutier. Ne aşteptăm ca aceasta să fie sursa principală de zgomot şi în Oradea", spune Bogdan Lazarovici, reprezentantul Enviro Consult.

Durata mare a proiectului e impusă tot de legislaţia europeană, care prevede că harta trebuie să reprezinte o medie statistică pentru un an întreg, aşa că planurile de acţiune vor fi prezentate municipalităţii abia în iunie 2013.

UE impune şi informarea periodică, continuă şi interactivă a publicului în ceea ce priveşte zgomotul din oraş. Drept urmare, municipalitatea a lansat un apel către orădeni ca aceştia să sesizeze orice sursă de zgomot importantă. Fireşte, nu poate fi reclamat zgomotul activităţilor casnice, de la locul de muncă sau din interiorul mijloacelor de transport în comun. În rest, însă, orice poate fi adus la cunoştinţa autorităţilor locale. "Informaţiile furnizate de cetăţeni vor fi puse la dispoziţia firmei în luna iunie", spune Emil Benţan, director adjunct în cadrul Direcţiei Tehnice. "Ne este utilă participarea publicului, în vederea stabilirii priorităţilor planurilor de acţiune", spune şi Lazarovici.

Aşa că orădenii trebuie să "toarne" ce le zgârie urechile pe adresa de e-mail demeter@oradea.ro, sesizarea trebuind să cuprindă numele celui care o face, data la care a fost depistată sursa de gălăgie, care este aceasta şi zona unde e localizată. E important ca oamenii să se implice în proiect, pentru că sunt afectaţi direct de gălăgie. Şi, dacă au şansa să scape măcar de o parte din ceea ce le deranjează auzul, de ce s-o facă pe surzii?


VOCEA STRĂZII

Primăria face o hartă a zgomotelor în Oradea. Care credeţi că este cea mai mare sursă de gălăgie în oraş?

02-Oana-Reblean.jpgSeara şi noaptea cred că cel mai mare zgomot îl fac cluburile, în zona centrului, iar în rest bănuiesc că maşinile.
Oana Reblean, 20 ani, studentă

Cred că cea mai mare sursă de gălăgie în oraş sunt maşinile şi camioanele care trec pe şosele, dar şi vuietul motocicletelor.
Constantin Pilca, maistru mecanic, 56 ani

02-Georgeta-Filip.jpgMotocicletele acelea mai mari fac cel mai mult zgomot. Eu locuiesc în Cantemir şi pe strada noastră circulă la ore nepotrivite.
Georgeta Filip, 68 ani, pensionară

Cred că cel mai mare zgomot din oraş e pe bulevardul Dacia, unde locuiesc, din cauza maşinilor. Nu văd o soluţie pentru ele.
Alexandru Sas, 63 ani, pensionar

02-Gulyas-Emeric.jpgCea mai mare sursă de zgomot sunt cluburile şi barurile, care poluează fonic toată noaptea, în cam toate zonele.
Gulyas Emeric, 58 ani, instalator sanitar

Cu siguranţă lucrările la drumuri şi construcţiile provoacă cel mai mare zgomot, cum ar fi lucrările la podul de lângă pontoane.
Denisa Fărcaş, 20 ani, studentă

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.3517 RON
  • 1 EUR = 4.8426 RON
  • 1 HUF = 0.0139 RON