URMĂREȘTE-NE PE
JOI, 04 IUNIE 2026
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Intrarea Primăriei în posesia spațiului al cărei proprietar este, pentru reabilitarea Colegiului Eminescu, a înregistrat o nedorită premieră: operațiunea de comando în fruntea căreia s-a plasat un funcționar, (ne)Norocel Popescu, care a intrat în ziduri ca un adevărat Terminator.
Zic şi eu
Adrian Cris
Două știri de săptămâna trecută înseamnă câteva zeci de milioane de euro în plus pentru bihoreni. Bineînțeles, nu băgați în traiste. Primăria Oradea a primit încă 151,6 milioane de lei din Programul Regional 2021-2027, pe care îi va folosi, între altele, pentru o nouă școală în Nufărul, înnoirea cartierului, reabilitarea unei grădinițe în Rogerius ori a Colegiului Mihai Viteazul. 
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce ar trebui să facă Nicușor Dan pentru formarea viitorului Guvern?






De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Săptămâna trecută a fost adoptată o moțiune de cenzură împotriva Guvernului Bolojan, cu consecința demiterii acestui guvern. În acest context, cred că este important să se înțeleagă ce mecanisme constituționale există pentru soluționarea crizei politice generate de adoptarea acestei moțiuni de cenzură.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Exercițiile fizice fac parte din tratamentul diabetului zaharat de tip 2. Activitatea fizică nu înseamnă neapărat sport sau exerciții fizice susținute. Efectele benefice ale activității fizice regulate sunt recunoscute ca efecte sigure asupra sănătății precum și a moralului. Activitatea fizică diminuează insulino-rezistența, determinând o scădere a glicemiei. Pe termen lung reprezintă un real ajutor pentru menținerea greutății sau a pierderii de greutate în cazul obezității, ceea ce se reflectă în diminuarea riscului de complicații cardiovasculare și de hipertensiune arterială, menținerea în formă a articulațiilor și a musculaturii și nu în ultimul rând ameliorarea calității somnului.
18 Iulie 2024, 18:10

Femeia din Sântandrei care și-a omorât fratele, strangulându-l cu o frânghie, a fost condamnată la 10 ani de închisoare

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Luminița Leuca, femeia care și-a strangulat fratele, Alexandru, cu o frânghie pe un teren de lângă drumul Oradea - Sântandrei, a fost condamnată de Tribunalul Bihor la 10 ani de închisoare pentru infracțiunea de omor săvârșit asupra unui membru de familie.

Sentință a fost publicată pe scurt, joi, pe portalul instanțelor și nu este definitivă.

Completul din cadrul Tribunalului Bihor a adăugat pedepsei de 10 ani de închisoare și una complementară, de interzicere a unor drepturi, inclusiv acela de a deţine, purta şi folosi orice categorie de arme, pe o durată de 5 ani.

Sentința de joi poate fi atacată, prin apel, în termen de 10 zile de la comunicare. Autoarea crimei se află și va rămâne în continuare în arest preventiv. 

După cum BIHOREANUL a mai scris, crima s-a produs în seara de 7 februarie. Cei doi frați, Luminița și Alexandru, se plimbau pe pista de biciclete, de lângă drumul nou ce leagă Oradea de Sântandrei. La un moment dat, femeia îl trage pe bărbat pe câmpul de lângă și cad amândoi la pământ, imaginile fiind surprinse de camerele de supraveghere din zonă. 

Atenție, imagini care vă pot afecta emoțional!

Cercetările au arătat că Luminița Leuca (49 de ani) a scos o frânghie din buzunarul hainei, și-a strangulat victima și a pus-o la pământ, oprindu-se doar după ce bărbatul (42 ani) a murit, se arată într-un extras din rechizitoriul procurorilor, făcut public, în această primăvară, de Parchetul de pe lângă Tribunalul Bihor, la solicitarea BIHOREANULUI.

„La orele 21:46:35 inculpata A l-a îmbrâncit pe numitul B, fratele său, iar, ulterior, la orele 21:47:55, s-a deplasat cu acesta pe terenul din partea stângă a pistei de biciclete, unde, cu o frânghie pe care o avea asupra sa, în buzunarul hainei cu care era îmbrăcată, stând faţă în faţă cu victima, a strangulat-o, apoi a pus-o la pământ, cu fața în sus şi a strangulat-o în continuare, până ce aceasta nu s-a mai zbătut. După ce a constatat că victima nu mai respiră, a luat din posesia ei telefonul mobil, portmoneul şi 2 pachete de ţigări marca Chesterfield, toate aparținând victimei, cel mai probabil pentru împiedicarea/îngreunarea identificării acesteia. Inculpata a părăsit locul faptei la orele 22:07:48, având cu ea un obiect de culoare albă (o pungă din plastic) şi frânghia folosită la strangularea fratelui său şi s-a îndreptat spre localitatea Sântandrei. Victima a fost lăsată în stare de inconştienţă, fiind găsită a doua zi dimineață de un martor”, se explică în document.

După comiterea crimei, Luminița a mers acasă, iar a doua zi chiar s-a prezentat la serviciu. De acolo a fost și ridicată de anchetatori, după ce trupul fratelui ei Alexandru, a fost găsit în cursul dimineții de un trecător, care a sunat la 112.

Deși extrasul rechizitoriului nu precizează nimic despre motivul crimei, sursele ziarului au arătat la acea vreme că femeia şi celelalte două surori ale ei, ambele cu probleme serioase de sănătate, erau terorizate de fratele lor. 

Cei patru fraţi locuiau împreună într-un bloc din centrul comunei Sântandrei, iar cunoscuții spun că bărbatul le agresa frecvent, le ameninţa cu cuţitul și chiar le promisese că le omoară. Alexandru nu avea un loc de muncă, în schimb o forța pe Luminiţa - singura din familie care lucra - să îi cumpere băutură și ţigări.

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!
Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display
Ultimele Comentarii

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.5281 RON
  • 1 EUR = 5.2592 RON
  • 1 HUF = 0.0148 RON