URMĂREȘTE-NE PE
MIERCURI, 15 MAI 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Nici nu bine a fost lansată ideea unui inel metropolitan de nord, care să treacă prin cartierul Podgoria, că megieșii s-au și organizat pentru proteste. Reacția este firească - nimănui nu-i convine ca drumul să treacă prin preajma casei sale, pentru că asta înseamnă deranj, zgomot și poluare. Dar să ieși cu pancarte de genul „Accesul permis doar riveranilor” denotă cel puțin o inabilitate.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Poate ați observat, vinerea trecută a început campania pentru dublele alegeri din 9 iunie, locale și europene. Cum, nu v-ați prins? Trebuia! Au dispărut de pe străzi bannerele partidelor și ale candidaților.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Partidele și-au depus candidaturile pentru alegerile locale. Ce vă doriți de la viitorul primar și viitoarea administrație a Oradiei?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
În data de 29 aprilie 2024 a fost publicată în Monitorul Oficial și urmează să intre în vigoare o lege care modifică Codul rutier și are o istorie interesantă. Legea va intra în scurt timp în vigoare și va permite deținătorilor de permis categoria B (valabil pentru autoturisme) să conducă și motociclete, în anumite condiții.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
11 Noiembrie 2015, 16:53

FC Bihor a pierdut cu Universitatea Cluj: 0-2

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

În cadrul etapei intermediare din liga a doua, FC Bihor a fost învinsă miercuri la Cluj Napoca de echipa locală Universitatea cu scorul de 2-0 (1-0). Au marcat Răzvan Greu, din penalti, min. 14, şi Norbert Janos, min. 90+3.

FC Bihor a trecut pe lângă egalare în minutul 58, când Andor a fost faultat în careu, iar lovitura de la 11 metri, dictată de arbitrul Paul Unimătan, din Zalău, a fost ratată de Raul Ember.

Echipa orădeană a început bine jocul, a ratat două ocazii prin Sulea şi Trabalka, în minutele 5 şi 11, iar la prima acţiune mai periculoasă, clujenii au obţinut un penalty, după intervenţia neregulamentară în careu a lui Chira asupra lui Cocină.

Şi după primirea golului orădenii au avut posesia şi şi-au creat câteva acţiuni, însă nu au reuşit să marcheze. Astfel, prima repriză s-a încheiat în avantajul gazdelor.

Deşi clujenii au început avansat repriza a doua, orădenii au reechilibrat jocul din minutul 50, când au început să atace în valuri poarta adversă, iar după ratarea lui Sulea, din minutul 56, când acesta a reluat cu capul din 2 metri de lângă poartă, 2 minute mai târziu, bihorenii au obţinut lovitura de la 11 metri după faultul asupra lui Andor. De atfel, acesta din urmă nici nu a mai putut continua jocul. În minutul 74 a ieşit de pe teren, iar din acel moment bihorenii nu au mai contat în atac.

La ultima acţiune a jocului, când se aştepta fluierul de final, după o greşeală în defensiva oaspeţilor, clujenii au scăpat pe contraatac şi, aflat în careu, Norbert Janos a îndeplinit o simplă formalitate, ducând scorul la 2-0.


DECLARAŢII

"Îl felicit pe Mihai (n. r. – Mihai Teja, antrenorul Universităţii) şi pe băieţii lui, pentru victoria pe care au obţinut-o şi pentru rezultatele bune pe care le-au avut în ultimele trei partide. Păcat ca un oraş ca şi Cluj să nu aibă fotbal de performanţă la nivel înalt. Am dominat începutul jocului, ne-am creat două ocazii bune putem spune, dar fotbalul se joacă pe goluri. A fost penalty clar, apoi s-a echilibrat jocul, însă după ce am ratat noi lovitura de la 11 metri, nu a mai fost un joc aşa spectaculos, a fost un joc la rezultat", le-a spus jurnaliştilor, la final, antrenorul orădenilor, Dan Mănăilă.

"Suntem la a treia victorie consecutivă, este meritul băieţilor, a celorlalţi de dinaintea mea. S-a văzut şi astăzi că jucătorii noştri, atât cât pot vor să demonstreze, vor mai mult de la ei. Poate nu sunt cele mai reuşite jocuri, dar importante sunt punctele. Mi-aş dori enorm pentru ei să putem să pătrundem în play-off, dacă se poate şi dacă o ţin tot aşa. Îi felicit pe jucători, pentru dăruire, pentru determinare, cred că acest este obiectivul principal la Universitatea Cluj", a declarat, la rândul său, antrenorul clujenilor, Mihai Teja.

"În primul rând, vreau să-mi cer scuze suporterilor orădeni, care au venit la stadion şi ne-au susţinut. Meciul a fost unul foarte frumos, iar din punctul meu de vedere, a fost un meci de Liga I, ca şi cel cu Mediaş, cu ocazii multe, contraatacuri multe, tărie la intrările la minge. Am avut şi noi ocazii, iar dacă deschideam noi scorul, era altul parcursul jocului. Însă, nu am marcat noi primii, la fel ca în meciul cu Mediaşul, şi ne-au taxat ei. Dacă marca, însă, Ember din penalty alta era situaţia", a declarat, la finalul partidei, Cristian Andor.


Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
1 Comentariu
buna ziua
rusine
Postat 11 Noiembrie 2015, 17:33 de pop2
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.6109 RON
  • 1 EUR = 4.9763 RON
  • 1 HUF = 0.0129 RON