URMĂREȘTE-NE PE
JOI, 02 MAI 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Acum ceva ani s-a făcut o analiză a calificării pe care o aveau slujbașii CNAIR, pentru că lumea era intrigată de ce nu se mișcă lucrurile în atât de sensibilul domeniu al construirii de autostrăzi. S-a constatat că mare parte dintre cei care luau salariile pe acolo erau ori absolvenți de teologie, ori profesori de română.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Vă mai amintiți bancul care circulă tot la patru ani, cu alegerile care în România se fac doar pentru a stabili cu cine guvernează UDMR? În Bihor e pe cale să apară altul: alegerile se fac ca să se știe pe cine a bătut Bolojan.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Partidele și-au depus candidaturile pentru alegerile locale. Ce vă doriți de la viitorul primar și viitoarea administrație a Oradiei?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
În data de 18 aprilie 2024 a fost publicată în Monitorul Oficial și urmează să intre în vigoare în 10 zile de la publicare o lege care modifică condițiile în care se pot organiza jocuri de noroc în România. Legea nouă instituie restricții severe și sancțiuni contravenționale foarte mari pentru nerespectarea prevederilor legale.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
28 Octombrie 2023, 20:24

FC Bihor a încheiat la egalitate jocul de la Peciu Nou, dar tot rămâne lider autoritar (FOTO)

FC Bihor a încheiat la egalitate jocul de la Peciu Nou, dar tot rămâne lider autoritar (FOTO) Foto: www.fcbihor.ro
FC Bihor a încheiat la egalitate jocul de la Peciu Nou, dar tot rămâne lider autoritar (FOTO) Foto: www.fcbihor.ro
FC Bihor a încheiat la egalitate jocul de la Peciu Nou, dar tot rămâne lider autoritar (FOTO) Foto: www.fcbihor.ro
FC Bihor a încheiat la egalitate jocul de la Peciu Nou, dar tot rămâne lider autoritar (FOTO) Foto: www.fcbihor.ro
FC Bihor a încheiat la egalitate jocul de la Peciu Nou, dar tot rămâne lider autoritar (FOTO) Foto: www.fcbihor.ro
0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Fotbaliştii de la FC Bihor nu au reuşit să se impună în jocul de sâmbătă din judeţul Timiş şi au început cu o remiză returul de campionat al Ligii a III-a.

Evoluând pe terenul echipei de pe locul III, CSC Peciu Nou, orădenii au scăpat victoria „printre degete”, întrucât pe final de joc conduceau cu 1-0 şi aveau om în plus, dar au primit gol în minutul 87, iar până la ultimul fluier al arbitrului nu au mai reuşit să înscrie.

S-a terminat 1-1, fapt care l-a nemulţumit pe antrenorul Florin Farcaş, care le-a reproşat elevilor săi că nu au ştiut să închidă jocul când aveau 1-0.

Din nou golul echipei FC Bihor l-a reuşit atacantul Sergiu Jurj, cel care a înscris de această dată în minutul 60.

Ocazii irosite

În mare parte, jocul a fost controlat de echipa orădeană, care, chiar dacă nu a marcat în prima repriză, a avut ocazii ce puteau duce la deschiderea scorului. Spre exemplu, Sergiu Jurj a trimis mingea în bară în minutul 4, după care, în minutul 10, Ionuţ Ban a expediat un şut bun de la 18 metri şi, de asemenea, mingea a lovit bara laterală.

Tot în prima jumătatea a confruntării, Răzvan Gunie din interiorul careului, de la 8 metri, a trimis peste poartă.

La pauză s-a intrat cu scorul de 0-0, pentru ca în partea a doua să apară şi golurile. Mai întâi, în minutul 60, după o fază lucrată pe partea dreaptă de Florin Chitaş, acesta i-a trimis în careu atacantului Sergiu Jurj, care din 8 metri a trimis cu latul la colţul lung, învingându-l pe portar.

În continuare orădenii au rămas la timona jocului, Sergiu Jurj, Florin Chitaş şi Loren Ioviţă au irosit trei ocazii bune, timp în care gazdele au încercat să devină periculoşi prin fazele fixe. Din păcate, golul luat în minutul 87 a fost tocmai în urma unei faze fixe, după o lovitură de colţ. Marco Enciu, scăpat din marcaj, s-a înălţat şi a înscris cu capul din 7 metri.

„O dezamăgire”

De menţionat faptul că fundaşul Ricardo Farcaş, căpitanul echipei bihorene, s-a accidentat în acest joc, în prima repriză, fiind schimbat în minutul 33 de Daniel Stan, în timp ce în minutul 84 gazdele au rămas în inferioritate numerică, după eliminarea jucătorului Denis Bud.

„Am întâlnit o echipă experimentată, cu jucători cu vârsta peste 30 de ani. Pentru mine este o dezamăgire faptul că am pierdut două puncte, pentru că după aspectul jocului ar fi trebuit să câştigăm. Echipa adversă nu şi-a prea creat ocazii, ei doar au încercat să fie periculoşi din fazele fixe. Sunt întristat un pic, pentru că am avut un joc pe care l-am controlat, ne-am creat ocazii, dar n-am reuşit să fructificăm mai mult, iar dacă marcam la 1-0 puteam să închidem jocul”, a declarat, după partidă antrenorul principal al formaţiei FC Bihor, Florin Farcaş.

Chiar dacă a încheiat la egalitate acest joc, FC Bihor se menţine în fruntea clasamentului tot cu un avans de 6 puncte, întrucât în jocul de la Buziaş, Poli Timişoara şi gazdele de la Phoenix au remizat cu scorul de 0-0.

În etapa viitoare, FC Bihor va juca pe teren propriu, marţi, 7 noiembrie, de la ora 18, cu Phoenix Buziaş.

Până atunci însă va avea loc meciul de cupă cu Dinamo, programat vineri, 3 noiembrie, tot în nocturnă, de la ora 20:30, la Stadionul „Iuliu Bodola”.


CSC Peciu Nou – FC Bihor Oradea 1-1 (0-0)

Au marcat: M. Enciu (min. 87) / Sg. Jurj (min. 60)

CSC Peciu Nou: M. Braşoveanu – M. Rosemblum (min. 68 E. Ştefan), I. Mera, Cr. Scutaru, C. Ureche (min. 85 Ov. Radu), A. Gania (min. 79 R. Ţurcaş), Fl. Dobie (min. 68 N. Voroş), D. Bud (min. 84 eliminat), Al. Ignea, I. Fandel şi M. Enciu. Antrenor: Robert Frusa

FC Bihor: M. Pânzariu – C. Jurj, Sg. Bactăr, R. Farcaş – cpt. (min. 33 D. Stan), L. Ioviţă – R. Gunie, V. Calugher (min. 55 Al. Sorian) – I. Ban (min. 55 Fl. Chitaş), A. Moga, Al. Stoian (min. 90 Alex Popa) – Sg. Jurj. Antrenor: Florin Farcaş

Au arbitrat: Vladimir Nagy (Măhăceni - Alba) – Robert Mereş şi Bogdan Stoica (ambii din Cluj Napoca)


Rezultatele şi marcatorii primei etape din returul Seriei a 8-a a Ligii a III-a:

Vineri

Phoenix Buziaş – SSU Politehnica Timișoara 0-0

Sâmbătă

CS Socodor – Şoimii Lipova 2-4

Lucas Câmpan (min. 52 şi 59) / Petrișor Jichici (min. 22), Marius Șimăndan (min. 30), Cristian Gavra (min. 43 – penalty) şi David Ciubăncan (min. 68)

CSC Peciu Nou – FC Bihor Oradea 1-1

Marco Enciu (min. 87 / Sergiu Jurj (min. 60)

Progresul Pecica – Avântul Periam 3-0

Samir Borcea (min. 25), Mirel Arsene (min. 53) şi Bogdan Bozian (min. 83)

Gloria Lunca Teuz Cermei – ACB Ineu 3-2

Raul Țurcanu (min. 8 şi 17), Radu Popa (min. 90) / Mouhamed Toure (min. 41) şi Fabian Nica (min. 61)


Clasament:

1 FC Bihor Oradea 10 7 3 0 25 6 19 24

2 Politehnica Timişoara 10 5 3 2 21 7 14 18

3 CSC Peciu Nou 10 5 3 2 17 12 5 18

4 Șoimii Lipova 10 5 1 4 16 13 3 16

5 Progresul Pecica 10 4 4 2 18 17 1 16

6 Phoenix Buziaş 10 3 5 2 10 9 1 14

7 Avântul Periam 10 3 0 7 12 22 -10 9

8 CS Socodor 10 2 2 6 9 18 -9 8

9 Gloria Lunca-Teuz Cermei 10 2 2 6 7 18 -11 8

10 ACB Ineu 10 1 3 6 6 19 -13 6

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!
Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.6361 RON
  • 1 EUR = 4.9759 RON
  • 1 HUF = 0.0127 RON