URMĂREȘTE-NE PE
MIERCURI, 05 AUGUST 2020
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Am o mare admiraţie pentru cei care nu cred în Covid, care nu dau doi bani pe regulile stabilite de Guvern şi care au reuşit să afle, prin propriile mijloace, că Uniunea Europeană ne dă bani grei, chipurile,  pentru fiecare mort care ar fi decedat din cauza coronavirusului...
Zic şi eu
Adrian Cris
Am ajuns de unde am plecat, dar cu un preţ mare: resurse materiale şi umane irosite, doar pentru că nu vrem să purtăm o mască, să nu ne îmbulzim unii în alţii şi să ne spălăm pe mâini.
Vorba lu' Lulu
Lucian Cremeneanu
Sunt curios să văd cum o mai scoate la capăt Primăria Oradea de data asta. A vrut să găsească o soluţie pentru acoperişul parcării de pe Strada Independenţei şi, pentru a nu fi acuzată de totalitarism, a organizat concurs. A făcut un regulament (contestat de Ordinul Arhitecţilor din România), a adunat un juriu, a stabilit un termen limită şi tot ce i-a mai rămas de făcut a fost să numere punctele primite pe fiecare proiect, să facă un clasament şi să declare un câştigător. Acum mai trebuie doar să scoată castanele fierbinţi din foc cu propriile mâini.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Care este prima măsură care ar trebui luată de urgență de autorități pentru limitarea creșterii răspândirii infecțiilor cu coronavirus?







De stiut

Avocatul Bihoreanului
Mircea Ursuta
Aşa cum arătam săptămâna trecută, Legea nr. 136/2020, cunoscută popular ca legea carantinei şi izolării la domiciliu, adoptată în urma unei decizii din 25 iunie 2020 a Curţii Constituţionale, prevede că izolarea unei persoane fără acordul acesteia se poate dispune doar pentru 48 de ore, într-o unitate sanitară sau, după caz, într-o locaţie alternativă ataşată unităţii sanitare, atunci când medicul constată riscul de transmitere a unei boli infectocontagioase cu risc iminent de transmitere comunitară.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Steatoza hepatică reprezintă o acumulare excesivă de grăsimi la nivelul ficatului (în special trigliceride) cu mărirea sa uşoară până la moderat şi cu caracter benign şi reversibil de obicei, dar uneori putând deveni gravă, cu evoluţie spre ciroză (în condiţiile acumulării excesive şi îndelungate şi a asocierii unor factori nocivi). Î
15 Martie 2016, 07:02

Faceţi-vă rezerve! Locuitorii din zona străzii Muntele Găina şi Ioan Ciordaş rămân miercuri fără apă rece

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

SC Compania de Apă Oradea SA îşi anunţă consumatorii că în ziua de miercuri 16.03.2016, ca urmare a lucrărilor de intercalare a unei noi reţele de alimentare cu apă pe strada Ioan Ciordaş, lucrare executată de către antreprenorul SC TRIADA SRL, furnizarea apei potabile se va întrerupe total, între orele 09.00 şi 20.00.

Vor fi afectaţi consumatorii situaţi pe străzile: Muntele Găina (tronsonul cuprins între strada Războieni şi strada Bistriţei) şi Ioan Ciordaş.

Rugăm consumatorii să îşi asigure rezervele de apă pentru acest interval de timp. Ne cerem scuze pentru inconvenientele provocate, iar în cazul în care la repunerea în funcţiune a serviciului de alimentare cu apă se observă deficienţe în parametrii de furnizare şi de calitate ai apei, vă rugăm să transmiteţi orice sesizare la Dispeceratul central al companiei, la numerele de telefon 0259 - 430.928 sau 0359 – 410.203.

Conducerea
SC COMPANIA DE APĂ ORADEA SA

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
1 Comentariu
Facem schimb
Dam drumul la calda si oprim aia rece pan' la iarna.
Postat 15 Martie 2016, 17:51 de SirmaGhipata
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.0976 RON
  • 1 EUR = 4.8341 RON
  • 1 HUF = 0.014 RON