URMĂREȘTE-NE PE
LUNI, 17 IUNIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Dacă nu avem aeroport, de ce nu avem? Dacă am făcut aeroport, de ce nu avem avioane? Dacă avem avioane, de ce sunt așa de scumpe biletele? Dacă subvenționăm biletele, sigur în altă parte e mai ieftin. Dacă ar veni Birta și Bolojan să dea 10 euro fiecărui călător, precis vom afla că în alte locuri companiile lasă pasagerii să joace cruce cu pilotul automat, bașca asigură întâlniri romantice cu însoțitoarele de zbor...
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Plicticoasa campanie electorală s-a animat abia pe final, când am avut parte și de o adevărată „lovitură de imagine”, amintind de marile dezvăluiri ce făceau „deliciul” confruntărilor politice din anii 90. Prefectului liberal Dumitru Țiplea i-a fost „extras”, din debaraua în care-l credea bine ascuns, un schelet încă urât mirositor, datând din perioada studenției...
Zic şi eu
Adrian Cris
La ora acestor comentarii, urnele au vorbit, după o campanie pe care unii candidați au dus-o intens, în ciuda redusei probabilități ca challengerii să-i detroneze pe deținătorii celor două funcții cheie ale administrației din Bihor, de președinte al Consiliului Județean și de primar al Oradiei. Pentru că războiul electoral a fost decis într-o singură bătălie, dar și pentru că tandemul Ilie Bolojan - Florin Birta a avut ce etala alegătorilor, perdanții au avut din start șanse modeste, ceea ce, în parte, le și scuză rezultatele.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ați votat la alegerile locale și europarlamentare?




De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
La momentul apariției acestui material, campania electorală pentru alegerile locale se va fi încheiat deja, iar localitățile României vor avea noi conduceri alese în urma alegerilor din 9 iunie 2023. Modul în care guvernanții noștri au procedat în ultimele luni în mimata „luptă” contra jocurilor de noroc la sate va produce, însă, consecințe pe termen lung și va putea afecta serios bugetul statului...
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Prevenirea sindromului de burnout se poate face de către fiecare dintre noi dacă în cadrul muncii considerăm că există condiții care ne pot predispune la stres. Dacă vă simțiți suprasolicitați și aveți impresia că nu mai puteți face față condițiilor de muncă, este bine să faceți o listă cu responsabilitățile și sarcinile de serviciu în ordinea priorităților, stabilind astfel ceea ce efectiv puteți realiza...
25 Mai 2024, 20:40

Extaz pe stadionul din Oradea: FC Bihor a câștigat meciul cu Filiași și s-a calificat în finala barajului (FOTO)

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Fotbaliştii de la FC Bihor Oradea au reuşit să se califice în finala barajului de promovare în Liga a II-a, după ce sâmbătă seara, la Stadionul Municipal „Iuliu Bodola”, au învins cu scorul de 1-0 echipa ACSO Filiaşi, în manşa retur a semifinalelor. Jocul a avut nevoie de prelungiri, pentru că după timpul regulamentar de 90 de minute de joc scorul a fost egal 0-0.

Golul victoriei şi al calificării l-a reuşit Răzvan Gunie, care a marcat în minutul 111. Acest gol este cu atât mai important cu cât sportivul a intrat în acest meci după foarte mult timp în care nu a jucat, din cauza unei accidentări.

Încă dinainte de a începe jocul, fotbaliştii de la FC Bihor au putut simţi susţinerea publicului spectator, care la acest meci a creat o atmosferă cum de mult nu s-a mai întâlnit la Oradea. „De la acel joc de baraj cu Oţelul Galaţi, când FC Bihor avea să promoveze în Liga I”, a apreciat antrenorul Florin Farcaş la finalul partidei. De altfel, atât jucătorii cât şi antrenorii şi preşedintele George Tătar au ţinut să mulţumească publicului spectator pentru susţinere.

Jocul în sine a fost unul încrâncenat, ambele echipe au evoluat cu ardoare, fiind dornice de a trece în faza finală a barajului. Dacă în prima repriză s-au consemnat ocazii la ambele porţi, în partea a doua roş-albaştrii au stat mai tot timpul în jumătatea adversă, dar nu au reuşit să desfacă defensiva formaţiei doljene, care s-a apărat foarte bine. În prelungiri însă, o centrare a lui Alex Băican de pe stânga şi o reluare cu capul a lui Răzvan Gunie au făcut ca tabela să se deblocheze şi publicul orădean să intre în delir.

Repriza a doua, dominată de FC Bihor

Primul şut pe poartă s-a consemnat în minutul 14, când Florin Chitaş de la FC Bihor a trimis periculos, dar a scos portarul Yanis Găgeatu.

În minutul 23, oaspeţii au avut o primă ocazie, dintr-o lovitură liberă, expediată de la 23 de metri, dar a scos portarul Mihai Pînzariu în corner. Apoi, un minut mai târziu, tot cei de la Filiaşi s-au aflat în ofensivă, iar David Stăiculescu a reluat cu capul, dar pe lângă poartă.

În minutul 32 a fost rândul orădenilor să atace şi să expedieze un şut prin Andrei Moga, de la marginea careului, dar respins de portar în corner. Au urmat alte două minute cu ocazii pentru bihoreni, însă şutul lui Sergiu Ciocan (în minutul 33) a fost scos de portar în corner, iar Adrian Gîdea a trimis pe lângă bară, un minut mai târziu.

În repriza a doua, FC Bihor a dominat teritorial, s-a aflat mai mereu în terenul advers, dar nu a reuşit să găsească drumul spre gol. În minutul 53, Andrei Moga a expediat un şut de la 23 de metri, dar a reţinut portarul Gageatu. Un minut mai târziu, Chitaş i-a trimis în careu lui Sergiu Jurj, dar a reţinut din faţa acestuia portarul advers.

Singura ocazie a formaţiei doljene din repriza a doua s-a petrecut în minutul 57, când, în urma unei lovituri de colţ, mingea a fost reluată cu capul peste poartă.

În minutul imediat următor, Sergiu Jurj a irosit o ocazie foarte bună. El a recuperat un balon la marginea careului, a intrat în suprafaţa de pedeapsă şi, deşi a avut un culoar bun spre poartă, s-a uitat după un coechipier, timp în care i-a sărit mingea, iar oaspeţii s-au repliat şi au îndepărtat pericolul.

Cea mai spectaculoasă ocazie s-a petrecut în minutul 70, când Adrian Gîdea a prins un şut foarte bun de la 25 de metri, dar a scos portarul advers în corner, de la vinclu.

Ultima ocazie din timpul regulamentar de joc s-a consemnat în minutul 87, când Sergiu Jurj a reluat cu capul pe lângă bară.

Gunie revine şi aduce golul calificării

În minutul 90+2, Florin Farcaş l-a aruncat în teren pe Răzvan Gunie, un jucător care nu a mai evoluat de ceva timp, din cauza unei accidentări. Dorinţa şi ambiţia acestuia s-au făcut simţite în cele două reprize de prelungiri care au urmat. Mai întâi, în minutul 95, el a trimis peste poartă, iar apoi, în minutul 111 a reuşit golul.

Alex Băican a centrat perfect de pe partea stângă, la bara a doua, iar Răzvan Gunie a reluat cu capul din 4 metri şi l-a învins pe portarul echipei din Filiaşi. A fost momentul când tribunele „au luat foc”, suporterii orădeni fiind în delir, după această reuşită, care a deblocat tabela.

Au urmat încă 10 minute, în care suporterii orădeni au cântat şi au încurajat echipa orădeană, iar aceasta le-a adus la final victoria cu 1-0 şi calificarea în finala barajului.

După ultimul fluier, fotbaliștii orădeni au sărbătorit victoria pe teren, în aplauzele microbiștilor bucuroși că echipa lor, pe care au încurajat-o în timpul meciului scandând aproape fără întrerupere, are șanse și mai mari să promoveze în Liga a II-a.

Victorie dedicată publicului

„Felicitările trebuie trimise către jucători, pentru că au depus un efort fantastic. A fost un joc cu o miză şi o încărcătură foarte mare. Ştiam că ne aşteaptă un joc destul de greu, pentru că Filiaşul este o echipă cu cel puţin şapte jucători experimentaţi, care au evoluat la nivel de liga a II-a şi liga I. Eu cred că am controlat jocul de la început până la sfârşit, am dominat, ne-am creat câteva momente periculoase, atât în prima repriză cât şi în a doua. Am încercat să ducem cât mai mult jocul în benzi, pentru că acolo puteam desface, să venim cu centrări în gura porţii. Una peste alta, e bine că am câştigat, iar bucuria este foarte mare că vom juca finala. Am riscat cu Răzvan Gunie, pentru că el nu a jucat de foarte mult timp, dar ştiam că este un jucător de explozie şi uitaţi că Dumnezeu a făcut ca el să înscrie. Mă bucur foarte mult pentru el, dar aş vrea să mulţumesc şi publicului care a fost extraordinar. Sincer, nu am mai văzut un asemenea public de când am fost în Liga I. Nici când am fost în Liga a II-a nu a fost aşa publicul. A fost un entuziasm deosebit, au cântat şi ne-au încurajat continuu. Pentru aceasta le mulţumim şi le dedicăm această victorie. De asemenea, îi asigurăm că vom face tot ce depinde de noi pentru a promova în Liga a II-a”, a declarat, după joc, antrenorul principal al echipei FC Bihor, Florin Farcaş.

„În primul rând, vreau să felicit suporterii, orădenii şi bihorenii care au fost alături de echipă, chiar au fost al 12-lea jucător. Au susţinut echipa şi de foarte multă vreme la Oradea nu am avut o aşa mare susţinere. Sigur, au fost acele meciuri din cupă, cu FCSB şi Dinamo, dar acum am simţit suporterii şi oamenii cu adevărat alături de echipă. Pentru aceasta, vreau să le mulţumesc şi sunt convins că vor fi alături de echipă şi la finala cu Ghiroda, când, de asemenea, ne dorim să avem un stadion plin şi să ne bucurăm alături de echipă”, a declarat, după joc, și preşedintele clubului FC Bihor, George Tătar.


FC Bihor Oradea – ACSO Filiaşi 1-0 (0-0, 0-0), după prelungiri

A marcat: Răzvan Gunie (min. 111)

FC Bihor: M. Pînzariu – C. Jurj, Cs. Preklet, Al. Băican, Al. Stoian – Ad. Gîdea (min. 90+2 R. Gunie), R. Farcaș - cpt. (103 L. Ioviță), An. Moga (73 A. Vînău) – Sg. Ciocan (min. 67 M. Hosu), Sg. Jurj (min. 66 L. Tincău) şi Fl, Chitaș (min. 103 B. Vasile). Antrenor: Florin Farcaș

ACSO Filiași: Y. Gageatu – Al. Armășelu (min. 46 D. Guță, min. 116 V. Foresti), M. Florea (min. 25 S. Popa), V. Vîlcică (min. 65 C. Dobre), Ed. Dina, D. Stăiculescu, Al. Mitulețu, D. Rogoveanu - cpt., R. Petre (min. 96 M. Duriță), D. Scuturoiu şi Al. Cioablă (min. 96 Al. Vulpe). Antrenor: Victor Naicu

Au arbitrat: Cătălin George Roman (Timișoara) – Casian Băla (Arad) şi Kopriva Tamas (Carei). Arbitru de rezervă: Cristian Codrea (Baia Mare). Observator arbitri: Mircea Ciglenean (Cluj-Napoca). Delegat joc: Cătălin Pașcanu (Cugir).

În finala barajului, FC Bihor va întâlni echipa timişeană CSC Ghiroda şi Giarmata Vii, care în semifinale a trecut de Politehnica Timişoara, după ce a câştigat primul joc în deplasare cu 2-0 şi apoi a cedat acasă cu 0-1.

Prima manşă a finalei cu CSC Ghiroda şi Giarmata Vii se va desfăşura la Ghiroda, sâmbătă, 1 iunie, iar returul va avea loc la Oradea, miercuri, 5 iunie.


Rezultatele complete din semifinalele barajului de promovare în Liga a II-a:

Bucovina Rădăuţi – CSM Focşani 1-1 (în tur 0-2)
Metalul Buzău – FC Bacău 4-3 (2-1), după lovituri de departajare (în tur 0-1)
CS Afumați – Popești Leordeni 3-1 (în tur 1-0)
CS Dinamo Bucureşti – Dunărea Călăraşi 1-0 (în tur 3-1)
AFC Câmpulung Muscel – Vediţa Coloneşti 2-1 (1-1), după prelungiri (în tur 0-0)
SCM Rm. Vâlcea – Olimpic Zărneşti 6-0 (în tur 1-0)
CSC Ghiroda şi Giarmata Vii – Poli Timișoara 0-1 (în tur 2-0)
FC Bihor Oradea – ACSO Filiaşi 1-0 (0-0), după prelungiri (în tur 1-1)
Gloria Bistriţa – CSM Sighetu Marmaţiei 5-3 (1-1), după lovituri de departajare (în tur 0-0)
SCM Zalău – Unirea Ungheni 1-1 (în tur 0-3)

Programul finalelor:

SM Focşani – Metalul Buzău
CS Afumați – CS Dinamo Bucureşti
AFC Câmpulung Muscel – SCM Râmnicu Vâlcea
CSC Ghiroda şi Giarmata Vii – FC Bihor Oradea
Gloria Bistriţa Năsăud – Unirea Ungheni

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!
Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
1 Comentariu
Extazzzz
Extaz cu tribunele aproape goale???!!! Oricum, a fost blat!!!
Postat 26 Mai 2024, 07:54 de AnaConda
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.6576 RON
  • 1 EUR = 4.9771 RON
  • 1 HUF = 0.0125 RON