URMĂREȘTE-NE PE
JOI, 12 DECEMBRIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Au fost anunțate firmele înscrise la marile lucrări pentru fluidizarea traficului pe axa Magheru-Magazinul Crișul - Gară. Așa că, după licitații și contestații, s-ar putea ca, de pe la mijlocul anului viitor, întreaga zonă să fie răvășită, iar circulația, bulversată. 
Zic şi eu
Adrian Cris
Spre deosebire de concetățenii care dobândesc brusc experiență juridică la orice controversă pe legi (în pandemie nu au devenit mulți medici?), nu știu dacă surprinzătoarea decizie a CCR de anulare a alegerilor prezidențiale este izvorâtă numai și numai din sfânta literă a Constituției...
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Sunteți de acord cu decizia Curții Constituționale de a anula alegerile prezidențiale?




De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Întrucât cea mai fierbinte temă a zilei este alegerea președintelui pentru un mandat de 5 ani, este important de știut ce poate și ce nu poate face președintele. În primul rând, președintele este cel care desemnează candidatul la funcția de prim-ministru, în urma consultărilor cu partidele politice. Odată însă ce prim-ministrul este numit, ca efect al acordării votului de investitură de către parlament, acesta devine practic „șeful” administrației din România.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Exercițiile fizice fac parte din tratamentul diabetului zaharat de tip 2. Activitatea fizică nu înseamnă neapărat sport sau exerciții fizice susținute. Efectele benefice ale activității fizice regulate sunt recunoscute ca efecte sigure asupra sănătății precum și a moralului. Activitatea fizică diminuează insulino-rezistența, determinând o scădere a glicemiei. Pe termen lung reprezintă un real ajutor pentru menținerea greutății sau a pierderii de greutate în cazul obezității, ceea ce se reflectă în diminuarea riscului de complicații cardiovasculare și de hipertensiune arterială, menținerea în formă a articulațiilor și a musculaturii și nu în ultimul rând ameliorarea calității somnului.
12 Octombrie 2017, 20:00

Expoziţiile fotografilor locali şi "înfrăţiţi" au fost vernisate de Ziua Oradiei (FOTO)

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Trei expoziţii de fotografie ale unor artişti orădeni şi din afara ţării au fost vernisate, joi, de Ziua Oradiei, la Muzeul Cetăţii şi Galeria Euro Foto Art. A fost, probabil, singurul eveniment de anvergură organizat de Ziua oraşului, în afara festivităţilor desfăşurate de Primărie.

Pentru prima dintre ele, din Cetate, tematica aleasă se referă atât la ceea ce oferă Oradea din punct de vedere arhitectural, cât şi ceea ce oferă o suită de oraşe cu care municipiul de pe Criş este înfrăţit. Este vorba despre 36 de instantanee ale unor fotografi din Oradea, Debrecen (Ungaria), Montbéliard (Franţa), Ivano-Frankivsk (Ucraina) şi Waregem (Belgia). În total, Oradea este înfrăţită cu nouă localităţi, din care cinci oraşe, iar pe simeze putem admira tot ce au acestea "mai bun".

La evenimentul de deschidere au fost prezenţi expozanţi, artişti fotografi şi curioşi. Cuvântul de salut din partea Muzeului Cetăţii şi Oraşului Oradea a fost transmis de către Ioan Ciorba, muzeograf. I-a urmat artistul fotograf Toth István, care a arătat că ideea din spatele expozţiei a fost de a aduce în atenţia opiniei publice faptul că Oradea este înfrăţită cu alte oraşe. Întreg procesul identificării, a discuţiilor şi a obţinerii imaginilor a durat câteva luni. "Este important faptul că am reuşit să sensibilizăm primăriile şi că am mobilizat artiştii fotografi – unele primării receptive, însă altele doar ne-au promis participarea anul viitor", a completat Toth István.

Cea de-a doua expoziţie, intitulată "În lumina umbrelor", a fost vernisată tot la Muzeul Cetăţii, fiind vorba despre o retrospectivă a fotografului Németh Ferenc. Aceasta cuprinde 40 de fotografii alb-negru şi color, ilustrând atât portrete, cât şi peisaje. Aproape întreaga viaţă a lui N. Ferenc este legată de fotografie, acesta mărturisind că "după război m-am mutat cu părinţii în Oradea, unde am fost botezat. Am început să cochetez cu fotografia la vârsta de 15 ani, când am găsit într-o librărie o carte despre fotografie".

Un al treilea vernisaj a avut loc la Galeria Euro Foto Art, fiind vorba tot de o retrospectivă, de astă dată a artistei fotograf Petryna Dmytro din Ivano Frankivsk, Ucraina. Evenimentul a fost cu atât mai important cu cât este pentru prima dată când artista expune într-o galerie din România.

Expoziţiile vor putea fi vizitate timp de o lună.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.7216 RON
  • 1 EUR = 4.9709 RON
  • 1 HUF = 0.0121 RON