URMĂREȘTE-NE PE
SÂMBĂTĂ, 03 IUNIE 2023
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
În relația cu administrația centrală, Bihorul și Oradea au avut câteva episoade faste, dar și niște ghinioane teribile. Marea lovitură a fost trecerea a zeci de hectare de teren situat în centrul Oradiei în posesia Consiliului Județean, odată cu marea retragere a armatei la minimum 60 de kilometri de graniță. Dar putem spune că am avut și ghinion pentru că...
Cu tupeu
Florin Ciucaş
E sufocarea pe care o simţi în lipsa libertăţii, obrazul ce-ţi arde încă sub palma securistului care ţi-a curmat cuvântul, ruşinea că te-ai născut într-un loc atât de cenuşiu. E despre "vom muri şi vom fi liberi", "dreptate, ochii plânşi cer să te vadă" sau "mai bine golan...". E despre mulţumirile primite de la omul simplu, care a găsit în tine singurul ascultător şi reazem, înfruntând "sistemul". Despre orele de nesomn...
Zic şi eu
Adrian Cris
Ajunsă deocamdată la prima săptămână, greva din învățământ se așterne ca o piatră tombală peste domnia președintelui Klaus Iohannis. Încă de mult, mulți dintre cei care l-au votat au ajuns să-l disprețuiască, să-l considere groparul marilor speranțe din 2014, dar abia prestația sa în actuala criză din învățământ le pune definitiv lespedea.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Credeți că greva generală a profesorilor este justificată și că salariile lor ar trebui mărite?




De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Chiar dacă toată lumea știe că anumite fapte se pot proba numai cu martori, legea este foarte strictă cu privire la condițiile în care se poate propune această probă, pe de-o parte, iar pe de altă parte există anumite limitări ale utilizării acestei probe.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Consumul de apă poate avea o influenţă nefavorabilă asupra organismului atunci când apa conţine agenţii patogeni ai bolilor infecţioase, când are o compoziţie deosebită de cea a apei potabile şi când apa are gust sau miros ce o fac improprie consumului. Aceste modificări ale normelor de potabilitate pot fi determinate cel mai des de caracteristicile solului stăbătut de către ape şi impurificării cu ape uzate fecaloid-menajere sau industriale.
23 Mai 2023, 14:21

Evaluarea naţională pentru clasa a VI-a, amânată din cauza grevei profesorilor

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

În contextul grevei dascălilor, Ministerul Educaţiei a anunţat marţi că se amână Evaluarea naţională pentru elevii claselor a VI-a, care ar fi trebuit să înceapă miercuri, 24 mai.

„A fost trimis spre publicare în Monitorul Oficial ordinul de ministru pentru modificarea Calendarului de administrare a Evaluărilor Naționale la finalul claselor a II-a, a IV-a și a VI-a în anul școlar 2022 – 2023. Astfel, Evaluarea Națională pentru clasa a VI-a va avea loc în zilele de 30 mai (Limbă și comunicare), respectiv 31 mai (Matematică și științe ale naturii)”, se arată într-o informare transmisă de minister marți, în a doua zi de grevă generală a cadrelor didactice.

Conform calendarului oficial, cele două probe ale evaluării de la clasa a VI-a erau programate pentru zilele de 24 mai, la Limbă și comunicare, și pe 25 mai, la Matematică și științe ale naturii, notează Libertatea.ro.

Președintele Federației Sindicatelor din Educație Spiru Haret, Marius Nistor, a declarat luni pentru Edupedu.ro că atâta vreme cât în școli este grevă generală, „nu putem discuta de susținerea vreunei activități didactice de predare sau de evaluare”.

Cadrele didactice au intrat luni în grevă generală, nemulțumite de salariile mici și de lipsa investițiilor din învățământ. Mai mulți profesori, învățători și educatori din Bihor s-au alăturat grevei, neprezentându-se la ore.

BIHOREANUL a relatat pe larg care a fost atmosfera în mai multe școli din Oradea în prima zi de grevă, în materialul: Prima zi de grevă în școlile din Oradea: Elevii își cheamă profesorii înapoi în clase, aceștia nu au de gând să cedeze (FOTO)

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!
Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.6562 RON
  • 1 EUR = 4.9696 RON
  • 1 HUF = 0.0134 RON