Echipele orădene de polo CSM Digi şi CS Crişul şi-au aflat calendarul competiţional pentru sezonul 2015-2016, după ce Biroul Federal al Federaţiei Române de Polo s-a reunit săptămâna trecută într-o şedinţă în cadrul căreia au fost luate mai multe decizii.
Oficialii au aprobat, în primul rând, calendarul competiţional pentru sezonul 2015-2016. Ca atare, în Superliga Naţională, sistemul va rămâne neschimbat, în prima parte urmând a fi 14 etape duble, cu stagiunea care va demara pe data de 19 septembrie.
Turneul de Cupa României se va desfăşura între 5 şi 6 februarie 2016, iar gazda acestui eveniment va fi desemnată ulterior. Data limită pentru înscriere în competiţiile rezervate seniorilor este 4 septembrie.
Biroul Federal a stabilit, de asemenea, ca în etapele săptămânale din sezonul regulat, echipele să poată înscrie pe foaia oficială de joc un număr de 15 sportivi, dar la fiecare meci pot fi înscrişi cel mult 13. În schimb, la meciurile de play-off se vor putea înscrie 13 jucători pe foaia oficială.
Biroul Federal a stabilit şi că echipele din Superligă pot legitima cel mult cinci jucători străini, cu menţiunea că într-un meci pot fi înscrişi cel mult trei străini pe foaia oficială.
"Taxele de legitimare şi înscriere ale primilor trei străini sunt identice cu cele ale românilor. În schimb, pentru legitimarea celui de-al 4-lea taxa va fi de 1.500 euro, iar pentru al 5-lea va fi de 2.000 euro", se precizează şi pe site-ul csmoradea.ro.
Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.