URMĂREȘTE-NE PE
LUNI, 14 OCTOMBRIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Minerii au protestat la Oradea, pe motiv că pensiile lor au fost reduse drastic odată cu noua lege, care pune pe prim plan criteriul contributivității. Ei au mai puțini ani lucrați, pentru că aveau grupa de muncă zero și ieșeau mult mai devreme la pensie. Așa se face că, după noul algoritm, ortacii pierd bani mulți la pensie...
Zic şi eu
Adrian Cris
Cam așa se jură un personaj dintre cele care, la ordinul încă președintelui Iohannis, au făcut posibilă coaliția PSD-PNL. Nu se numește Gâgă, ci Rareș Bogdan. „Guvernăm împreună, dar nu participăm la treburile coaliției, nu mai există colaborare între noi și PSD”, zicea acesta joia trecută.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Cu cine vă gândiți să votați pentru funcția de președinte al României dintre numeroșii candidați?











De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
În sistemul de drept românesc, așa cum arătam săptămâna trecută, accesul la justiție, cu unele excepții, nu este gratuit. Pentru a ajunge să îți expui pretențiile în fața unui judecător, în prealabil trebuie să bagi, mai mult sau mai puțin, mâna în buzunar.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Exercițiile fizice fac parte din tratamentul diabetului zaharat de tip 2. Activitatea fizică nu înseamnă neapărat sport sau exerciții fizice susținute. Efectele benefice ale activității fizice regulate sunt recunoscute ca efecte sigure asupra sănătății precum și a moralului. Activitatea fizică diminuează insulino-rezistența, determinând o scădere a glicemiei. Pe termen lung reprezintă un real ajutor pentru menținerea greutății sau a pierderii de greutate în cazul obezității, ceea ce se reflectă în diminuarea riscului de complicații cardiovasculare și de hipertensiune arterială, menținerea în formă a articulațiilor și a musculaturii și nu în ultimul rând ameliorarea calității somnului.
12 Septembrie 2024, 17:38

Echipajele ISU Crișana au, în medie, 50 de misiuni pe zi. Care sunt cele mai frecvente cauze ale incendiilor produse în Bihor (VIDEO)

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

În primele opt luni din anul 2024, salvatorii Inspectoratului pentru Situații de Urgență Crișana au fost chemați la peste 12.200 de situații de urgență, o medie de 50 de evenimente pe zi, mai mare decât în anul precedent, când pompierii au avut, în medie zilnică, 43 de misiuni. Bilanțul activității a fost prezentat joi, într-o conferință de presă, de inspectorul șef al ISU Crișana, generalul de brigadă Sorin Caba.

Potrivit acestuia, cele mai multe dintre misiunile din acest an ale salvatorilor ISU au fost urgențele medicale. Până acum, în 2024, echipajele SMURD au avut 8.252 de intervenții, asistând medical 9.450 de persoane, iar 910 din aceste misiuni au fost accidente rutiere.

Bilanțul ISU Crișana mai arată că pompierii au fost chemați la 763 de incendii și 253 de operațiuni de salvare a persoanelor aflate în diferite situații de urgență în propriile locuințe.

Aproape jumătate dintre incendii (378) au izbucnit la vegetația uscată, iar cauza cea mai frecventă este focul deschis scăpat de sub control.

Sorin Caba„Cele mai frecvente categorii de împrejurări determinante pentru producerea incendiilor au fost: focul deschis - 377, instalațiile electrice defecte/improvizate/lăsate sub tensiune nesupravegheate - 141, coșurile de fum defecte sau necurățate - 63, mijloacele de încălzire defecte/nesupravegheate - 41, respectiv fumatul – 79”, a precizat Sorin Caba (foto).

Valoarea estimată a bunurilor salvate în urma incendiilor se ridică la aproximativ 85 milioane lei, iar cea a bunurilor distruse la aproximativ 13 milioane lei.

Din nefericire, în incendiile din Bihor au murit, în acest an, 7 persoane, alte 13 au fost rănite, în timp ce 19 au fost salvate sau evacuate.

Pe de altă parte, în acest an, ISU Crișana a mai avut 87 de misiuni de înlăturare a efectelor fenomenelor meteorologice periculoase, 30 de intervenții la inundații, 59 de misiuni diverse în sprijinul comunității și 29 de misiuni de asanare și distrugere a muniției rămase neexplodate din timpul celor două conflagrații mondiale.

Totodată, pompierii bihoreni au făcut 134 de exerciții cu forțe în teren, 1.490 de activități de recunoaștere în teren și educare preventivă a populației.

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!
Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
1 Comentariu
Remarcabil
Tot respectul pt acesti salvatori.
Postat 12 Septembrie 2024, 21:27 de TheSolarConnection
count display
Ultimele Comentarii

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.5471 RON
  • 1 EUR = 4.9752 RON
  • 1 HUF = 0.0124 RON