URMĂREȘTE-NE PE
MARȚI, 30 MAI 2023
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
De zece ani, zona centrală a Oradei este chinuită de șantiere și nici nu se întrevede finalizarea lor. La început a fost șantierul digului de pe malul stâng, de lângă Primărie. A ieșit o lucrare bună, dar, ca orice dig, cam austeră. E drept că nu poți planta vegetație în zona de protecție, pe ditamai digul, dar poate că mai multe jardiniere ar trebui amplasate, mai ales că lumea a descoperit cu plăcere noua promenadă...
Cu tupeu
Florin Ciucaş
E sufocarea pe care o simţi în lipsa libertăţii, obrazul ce-ţi arde încă sub palma securistului care ţi-a curmat cuvântul, ruşinea că te-ai născut într-un loc atât de cenuşiu. E despre "vom muri şi vom fi liberi", "dreptate, ochii plânşi cer să te vadă" sau "mai bine golan...". E despre mulţumirile primite de la omul simplu, care a găsit în tine singurul ascultător şi reazem, înfruntând "sistemul". Despre orele de nesomn...
Zic şi eu
Adrian Cris
Cu un an înaintea lui 2024, când toți politicienii vor alerga după ștampile la europarlamentare, locale, legislative și prezidențiale, unii au și intrat în campanie. Au, n-au „subiecte”, pesediștii bihoreni „pac, la Războiul”! Convoacă întâlniri cu jurnaliștii, scriu și trimit comunicate, își somează la foc automat inamicii din PNL. Cu excepția stridenței, nimic spectaculos.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Credeți că greva generală a profesorilor este justificată și că salariile lor ar trebui mărite?




De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Codul de procedură penală din 2014 prevede o procedură larg aplicabilă în practică prin care se soluționeză dosarele penale ce au ca obiect infracțiuni minore comise, de regulă, de către persoane fără antecedente penale, situații în care cheltuiala statului cu judecarea „găinăriei” ar fi disproporționată față de efectul produs în societate.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Steatoza hepatică reprezintă o acumulare excesivă de grăsimi la nivelul ficatului (în special trigliceride) cu mărirea sa uşoară până la moderat şi cu caracter benign şi reversibil de obicei, dar uneori putând deveni gravă, cu evoluţie spre ciroză (în condiţiiile acumulării excesive şi îndelungate şi a asocierii unor factori nocivi). În mod normal, ficatul conţine 2-4% grăsimi.
17 Decembrie 2015, 10:48

După un final dramatic, CSM Digi Oradea a ratat calificarea în semifinalele Euro Cup

După un final dramatic, CSM Digi Oradea a ratat calificarea în semifinalele Euro Cup (foto: Csm Digi Oradea, facebook)
0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Deşi au condus la un moment dat chiar şi cu şase goluri, poloiştii de la CSM Digi Oradea au ratat miercuri seara, în Bazinul Olimpic Ioan Alexandrescu, o calificare istorică, în semifinalele unei cupe europene.

În manşa secundă din sferturile de finală ale Euro Cup, poloiştii bihoreni s-au impus acasă în faţa croaţilor de la Mornar Split, cu scorul de 13-9 şi, cum au pierdut în prima manşă din Croaţia cu 9-14, au ratat calificarea.

Elevii antrenorului Kadar Kalman au început în forţă meciul şi şi-au luat avans de 4-1 în minutul 7, numai că primul sfert l-au câştigat cu 4-2.

Sfertul II a fost mult mai echilibrat însă. Orădenii s-au desprins la 5-2, prin golul lui Markovic, dar croaţii au replicat prin Viskovic, cel care marcase şi primele două goluri ale oaspeţilor. Mai mult, echipa croată s-a apropiat la un gol, după ce a marcat şi Goreta. Replica orădeană nu s-a lăsat mult aşteptată, pentru că A. Creţu şi Gh. Duca au dus scorul la 7-4 pentru CSM Digi. Ultimul gol al primei jumătăţi al meciului l-a reuşit însă Buric şi astfel în pauza mare s-a intrat cu scorul de 7-5 pentru CSM.

Impulsionaţi şi de inimosul public orădean prezent la meci, jucătorii de a CSM au început în forţă sfertul al treilea, marcând două goluri, prin T. Negrean şi M. Gheorghe, ducând scorul la 9-5. Oaspeţii au redus din handicap, prin Gluhaic, dar T. Negrean a refăcut diferenţa de patru goluri. Totuşi, croaţii au mai înscris o dată, prin Cagalj, dar a marcat şi M. Chioveanu, astfel că în ultima pauză s-a intrat cu scorul de 11-7, fapt promiţător pentru ultimul sfert.

Ultima secvenţă a fost foarte tensionată însă. Orădenii şi-au dorit să crească diferenţa, astfel încât să aibă un scor de calificare, iar croaţii au încercat să limiteze cât mai mult proporţiile scorului. De precizat faptul că pentru proteste, arbitrii au acordat cartonaşul roşu antrenorului principal al celor de la Mornar, dar şi pentru doi dintre cei trei secunzi ai acestuia, mai rămânând pe bană un singur secund în finalul de joc.

CSM Digi a marcat pentru 12-7 prin M. Gheorghe şi chiar pentru 13-7, prin acelaşi M. Gheorghe, scor la care formaţia orădeană era calificată. Deşi portarul Gojko Pijetlovic a avut o prestaţie foarte bună în acest joc, având o serie de parade prin care şi-a salvat echipa, pe final n-a mai putut face nimic, iar croaţii au înscris de două ori, prin A. Goreta.

Cu toate acestea, orădenii au avut şansa de două ori pe final să trimită jocul la penalty, însă ratările mari au făcut ca echipa bihoreană să se impună de această dată la doar patru goluri, cu scorul de 13-9, insuficient pentru a obţine calificarea.

"În primul rând, toţi regretăm ce s-a întâmplat acolo, unde în ultimele trei minute n-am dat dovadă de o concentrare maximă în apărare şi asta ne-a costat, de la o diferenţă de două goluri am ajuns la una de cinci, care, după cum s-a văzut în seara aceasta, nu e atât de uşor de recuperat. Nu-i imposibil, pentru că la un moment dat am condus şi cu şase goluri, dar a fost foarte greu. În seara asta, cred că toţi am dat ce am avut mai bun din noi şi am încercat să ne calificăm în semifinale, ţinem să mulţumim şi publicului minunat care ne susţine de fiecare dată", a declarat, după joc, Mihnea Chioveanu.

"Eu zic că am reuşit să facem un meci bun, chiar dacă nu am reuşit să reparăm diferenţa de şase goluri. Ne bucurăm că am oferit un spectacol publicului şi că totuşi am reuşit să câştigăm la o diferenţă de patru goluri. A fost un meci foarte intens, am luptat până în ultima secundă, au fost însă câteva greşeli, care ne-au făcut să pierdem calificarea", a declarat, la rândul său, şi Mihnea Gheorghe, autor a 3 goluri în acest meci.

Principalul marcator al orădenilor a fost însă Tiberiu Negrean, autor a 4 goluri. De la croaţi, Ante Viskovic şi Antun Goreta au fost cei mai eficace, cu câte 3 reuşite.


CSM Digi Oradea – VK Mornar Split 13-9 (4-2, 3-3, 4-2, 2-2)

CSM Digi: Gojko Pijetlovic şi Dorin Creţu – portari; Szabo Roland, Tiberiu Negrean 4 goluri, Dusan Markovic 2, Mihnea Chioveanu 2, Alex Popoviciu, Szabo Istvan, Vojislav Cupic, Andrei Creţu 1, Gheorghe Dunca (ctp.) 1, Mihnea Gheorghe 3 şi Bogdan Remeş. Antrenor: Kadar Kalman.

VK Mornar Split: Marian Sparada şi Toni Boren Prkic – portari; Marino Cagalj 1, Maroje Gluhaic 1, Antun Goreta 3, Slavko Calic (ctp.), Dario Vrdoljak, Luka Lozina, Antonio Buha, Ante Viskovic 3 (1 din penalty), Rino Buric 1, Antonio Duzevic şi Duje Pejkovic. Antrenor: Zdeslav Vrdoljak

Arbitri: Haidun Toygarli (Turcia) şi Spyridon Achladiotis (Grecia). Delegat LEN: Nicolae Firoiu (Germania)

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.6276 RON
  • 1 EUR = 4.958 RON
  • 1 HUF = 0.0133 RON