URMĂREȘTE-NE PE
JOI, 04 IUNIE 2026
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Intrarea Primăriei în posesia spațiului al cărei proprietar este, pentru reabilitarea Colegiului Eminescu, a înregistrat o nedorită premieră: operațiunea de comando în fruntea căreia s-a plasat un funcționar, (ne)Norocel Popescu, care a intrat în ziduri ca un adevărat Terminator.
Zic şi eu
Adrian Cris
Două știri de săptămâna trecută înseamnă câteva zeci de milioane de euro în plus pentru bihoreni. Bineînțeles, nu băgați în traiste. Primăria Oradea a primit încă 151,6 milioane de lei din Programul Regional 2021-2027, pe care îi va folosi, între altele, pentru o nouă școală în Nufărul, înnoirea cartierului, reabilitarea unei grădinițe în Rogerius ori a Colegiului Mihai Viteazul. 
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce ar trebui să facă Nicușor Dan pentru formarea viitorului Guvern?






De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Săptămâna trecută a fost adoptată o moțiune de cenzură împotriva Guvernului Bolojan, cu consecința demiterii acestui guvern. În acest context, cred că este important să se înțeleagă ce mecanisme constituționale există pentru soluționarea crizei politice generate de adoptarea acestei moțiuni de cenzură.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Exercițiile fizice fac parte din tratamentul diabetului zaharat de tip 2. Activitatea fizică nu înseamnă neapărat sport sau exerciții fizice susținute. Efectele benefice ale activității fizice regulate sunt recunoscute ca efecte sigure asupra sănătății precum și a moralului. Activitatea fizică diminuează insulino-rezistența, determinând o scădere a glicemiei. Pe termen lung reprezintă un real ajutor pentru menținerea greutății sau a pierderii de greutate în cazul obezității, ceea ce se reflectă în diminuarea riscului de complicații cardiovasculare și de hipertensiune arterială, menținerea în formă a articulațiilor și a musculaturii și nu în ultimul rând ameliorarea calității somnului.
01 Decembrie 2024, 19:32

Descoperire spectaculoasă în Cetatea Oradea: Două statui gotice de peste 650 de ani, ascunse în zidul Bastionului Crăişorul (VIDEO)

Descoperire spectaculoasă în Cetatea Oradea: Două statui gotice de peste 650 de ani, ascunse în zidul Bastionului Crăişorul (VIDEO) foto: capturi tvrinfo.ro
0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Două statui din piatră vechi de peste 650 de ani au fost descoperite în zidul Bastionului Crăişorul, în timpul lucrărilor de restaurare din Cetatea Oradea, anunță TVR Info.

Arheologii care supraveghează lucrările sunt de părere că statuile au fost parte din altarul fostei catedrale gotice, unul dintre cele mai importante locuri de pelerinaj catolic din Europa, ridicată pe 25 august 1401 de Papa Bonifaciu al IX-lea la rangul bisericilor San Marco din Veneţia şi Santa Maria Portiuncula din Assisi.

În fosta catedrală şi în cimitirul ei au fost înmormântate şapte capete încoronate, de la regii Ladislau I, Andrei al II-lea, Ştefan al III-lea şi Ladislau al IV-lea Cumanul la regina Beatrix, regina Maria şi regele-împărat Sigismund de Luxemburg. Lăcașul de cult a fost abandonat după anul 1556, când în oraș a fost adoptată Reforma, și apoi, demolat. 

Cele două statui de piatră, care îi reprezintă pe apostoli, au fost găsite în zidul Bastionului Crăişorul, în timpul lucrărilor de restaurare care sunt speciale, spun specialiştii, căci este pentru prima dată când umplutura unei fortificaţii este scoasă în întregime, potrivit tvrinfo.ro.

"Sunt două statui decapitate, din păcate, şi care au fost utilizate ca material de construcţie. Sunt primele şi cele mai importante vestigii ale decorului gotic", a declarat arhitectul Emődi Tamás, pentru tvrinfo.ro

În timpul lucrărilor va fi refăcută şi curtea interioară a bastionului Crăişorul, așa cum era în secolul al XVI-lea.

Este al treilea dintre cele cinci bastioane ale Cetăţii care este reabilitat, din fonduri obținute prin PNRR. Proiectul cuprinde consolidarea structurală, conservarea și restaurarea zidurilor bastionului și cazematelor, dezvelirea și punerea în valoare a ruinelor, a vestigiilor arhitecturale și arheologice legate de existența bastionului între secolele XVI-XVIII.

De asemenea, sunt prevăzute amenajarea unui drum de rond și a platformei bastionului cu alei și scări, respectiv extinderea și diversificarea spațiului verde existent și realizarea unei rețele de utilități, cum ar fi o instalație electrică de iluminat ambiental.

După investiție, vizitatorii vor putea să vadă cum arăta o structură militară de apărare din perioadele medievală târzie și premodernă, cu metereze și goluri de tragere, iar bastionul va putea găzdui chiar și evenimente, căci platforma de circa 1.500 mp dintre cazemate și cele două laturi va fi astfel amenajată, pavată și finisată. Aici vor putea fi organizate demonstrații, proiecții de film, târguri, prezentări, concerte sau spectacole.

Lucrările fac parte din etapa a IV-a a proiectului de refuncționalizare a Cetății Oradea, valoarea investiției ridicându-se la 10,8 milioane de lei fără TVA.

 

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.5281 RON
  • 1 EUR = 5.2592 RON
  • 1 HUF = 0.0148 RON