Suntem un popor de poeți, de oameni sensibili, credem că lucrurile se pot schimba prin adieri de vânt și parfum de flori. Din nefericire, uităm că suntem doar pasageri în niște nave gigantice cu mațe de fier, conduse de monștri fără bucurii, ființe sarcastice, pragmatice, lipsite de inimă și empatie. Altfel cum am putea crede că un protest atât de elegant ca „15 minute pentru autostrăzi” ar putea avea un efect asupra celor care ne conduc?
În toată tevatura de săptămâna trecută, pornită de la „Opriți munca un sfert de ceas pentru că nu avem autostrăzi!”, a existat un aspect deopotrivă amuzant și trist - faptul că unii mai cred că acest protest ne va aduce autostrăzi. După frumoasa și emoționanta acțiune de coeziune civică de vineri, tot ce ne-a rămas a fost o urmă de vibrație comună a românilor frumoși care mai cred că pot schimba ceva. Dar realitatea, ca de obicei, e mai nasoală decât suma imaginațiilor noastre...
Legile de organizare a licitațiilor vor rămâne la fel de absconse, procedurile birocratice vor fi la fel de lungi și greoaie, lucrările vor fi în continuare supraevaluate și prost executate, statul român va fi tot lipsit de coaie în fața miserupismului cronic al firmelor de construcții, comisioanele ascunse vor rămâne la fel de generoase, șpăgile vor circula tot cu viteza luminii, iar pe șosele se va muri cu același spor ca în ultimii 20 de ani.
Protestul de vineri a avut eficiența unei petale de trandafir în fața șenilei unui tanc de 50 de tone. Conducătorii s-au spart de râs în timpul protestului de un sfert de ceas al celor buni, după care s-au întors în întuneric și fum, la masa de poker pe care joacă soarta acestei nații nefericite.
Pe ei nu îi interesează dacă străzile se blochează pentru 15 minute, câtă vreme lucrul acesta oricum se întâmplă zilnic, ore în șir. Că nu avem autostrăzi îi lasă reci, fiindcă ei au bilete de avion decontate de la buget. Că se moare pe șosele ca în filme nu îi interesează, atât timp cât nu mor ei sau copiii lor.
Alegerile ne-au adus acest guvern și această majoritate parlamentară. Până la următoarele alegeri nu se va schimba nimic. Politica românească nu este sensibilă la protestele de stradă și la campaniile viscerale de pe internet. Dacă ar fi, guvernele s-ar schimba cam o dată pe săptămână, iar prim-miniștri am ajunge toți, prin rotație.
Înfierbântații de pe Facebook, marii eroi ai mouse-ului, share-ului și like-ului, nu rezolvă nimic cu protestele. Viața reală e altundeva, deciziile se iau în alte locuri. Cu o opoziție atât de slabă și un președinte atât de izolat, nu se poate face mai mult în momentul de față.
Damfurile neplăcute nu dispar, oricât ai da cu spray. Dacă nu tragi apa, tot a rahat va mirosi. Protestul din 15 martie a avut doar iz de parfum, prea elegant și prea discret pentru incompetența și reaua voință împotriva cărora militează. Iar noi nu avem puterea să tragem apa decât o dată la patru ani.
.jpg "Renumita pianistă Gabriela Montero concertează la Sounds of Oradea: „Fiecare notă pe care o cânt vine direct din inimă”")
Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.