Poloiştii de la CSM Digi Oradea s-au impus sâmbătă la o diferenţă de şapte goluri, în cea de-a doua dispută cu Dinamo Bucureşti, din etapa a V-a a Superligii Naţionale.
Elevii antrenorului Kadar Kalman au câştigat de această dată, la Bazinul Olimpic Ioan Alexandrescu, cu scorul de 16-9, după ce vineri au câştigat cu 14-8 primul meci.
După un moment de reculegere, ţinut în memoria victimelor de la tragedia din Capitală, partida a fost începută în forţă de această dată de orădeni, care au condus cu 4-1, 5-2 şi au încheiat primul sfert cu avantajul de 6-3, după ce Tiberiu Negrean a marcat de patru ori, iar Ghiţă Dunca, de două ori.
Sfertul al doilea a fost mult mai echilibrat însă, cu puţine goluri, doar trei, dintre care două au fost marcate de dinamovişti şi numai unul de orădeni, care au intrat în pauza mare cu scorul de 7-5.
Jumătatea secundă a început, cum s-a întâmplat şi vineri, cu o ploaie de goluri, sfertul al III-lea consemnând opt reuşite. Dintre acestea, cinci au fost în contul gazdelor, care înaintea ultimelor opt minute conduceau, astfel, cu scorul de 12-8.
Şi în ultimul sfert, bihorenii au evoluat dezinvolt şi şi-au mai adăugat patru goluri, în timp ce bucureşteni au înscris o singură dată.
Până la urmă CSM Digi a câştigat la o diferenţă de şapte goluri, cu 16-9. A fost astfel cea de-a zecea victorie, din tot atâtea posibile, pentru campioana României în actuala ediţie de campionat. Orădenii au egalat Steaua în clasament, cu 30 de puncte, cele două formaţii ocupând primele două poziţii.
La fel ca-n prima partidă, şi sâmbătă, principalul marcator al jocului a fost orădeanul Tiberiu Negrean, cu 5 goluri. L-a urmat, din nou, Roland Szabo, cu 3 goluri, în timp ce de la Dinamo, Szilard Demeter, cu 4 reuşite, a fost cel mai eficace.
"Per ansamblu, sunt mulţumit de evoluţia echipei în această dublă, însă pe partea psihologică un pic sunt nemulţumit, pentru că astăzi am fost un pic ciupiţi de arbitru, iar acest lucru ne-a afectat mai mult psihic şi am cedat. Trebuie să lucrăm mai mult pe partea asta. Băieţii au avut o săptămână destul de grea de antrenamente şi am văzut că au cedat un pic şi de asta s-au apropiat la un moment dat dinamovişti în reprizele a II-a şi a III-a. Cum s-a întâmplat şi ieri, şi azi am încercat să-i joc un pic mai mult pe tineri. Au şi evoluat destul de mult, au avut mici greşeli, dar şi pe viitor o să încerc să-i joc cât mai mult", a declarat, la finalul partidei, antrenorul echipei CSM Digi, Kadar Kalman.
CSM Digi Oradea – Dinamo Bucureşti 16-9 (6-3, 1-2, 5-3, 4-1)
CSM Digi: Gojko Pijetlovic şi Dorin Creţu – portari; Szabo Roland 3 goluri, Tiberiu Negrean 5 (2 din 5 m), Dusan Markovic 1, Mihnea Chioveanu, Alex Popoviciu 2, Andrei Creţu 2, Gheorghe Dunca 2, Mihnea Gheorghe 1, Bogdan Remeş, Kovats Viktor şi Szabo Istvan. Antrenori: Kadar Kalman şi Ciprian Câmpianu.
Dinamo: Marius Ţic şi Nenciu Bertini – portari; Andrei Enciu, Tudor Fulea, Vlad Dragomirescu 1, Andrei Prioteasa, Alexandru Matei 2, Demeter Szilard 4, Alexandru Sfârlea, Constantin Marian, Andrei Georgescu 1, Ionuţ Vrânceanu 1 şi Alexandru Simion. Antrenor: George Georgescu.
Au arbitrat: Mihnea Alexandrescu (Cluj Napoca) şi Toth Ferencz (Tg. Mureş). Delegat FRP: Ladislau Vekerdi (Oradea).
Clasament:
1. Steaua 10 10 0 30 puncte
2. CSM Digi 10 10 0 30 puncte
3. Sportul Stud. 10 6 4 18 puncte
4. Dinamo 10 6 4 18 puncte
5. Rapid 8 2 6 6 puncte
6. AMEFA Arad 8 2 6 6 puncte
7. Crişul Oradea 8 0 8 0 puncte
8. Poli Cluj 8 0 8 0 puncte
În etapa viitoare, CSM Digi Oradea are programate jocuri în deplasare, cu AMEFA Arad.
Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.