URMĂREȘTE-NE PE
SÂMBĂTĂ, 27 IULIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
E clar că s-a dereglat grav clima și, chiar dacă de acum înainte vom fi cuminți și nu vom mai atenta la stratul de ozon, nu vom mai polua planeta, nu vom mai împuți aerul cu noxele de la automobile, tot va mai fi nevoie de jumătate de secol pentru ca temperatura planetei să scadă.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Plicticoasa campanie electorală s-a animat abia pe final, când am avut parte și de o adevărată „lovitură de imagine”, amintind de marile dezvăluiri ce făceau „deliciul” confruntărilor politice din anii 90. Prefectului liberal Dumitru Țiplea i-a fost „extras”, din debaraua în care-l credea bine ascuns, un schelet încă urât mirositor, datând din perioada studenției...
Zic şi eu
Adrian Cris
Dacă are de returnat un credit modic, luat, să zicem, pentru o mașină, dar i se ivește șansa să cumpere și o casă la doar a șasea parte din preț, iar pentru această achiziție ar fi nevoie să contracteze încă un împrumut, sunt convins că aproape niciun om cu capul pe umeri nu ar sta mult pe gânduri, ci ar profita de posibilitatea să aibă și casa. Cu atât mai mult cu cât, repet, ar fi la nici 17% din prețul real.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Credeți că aducerea antrenorului Gustavo Aragolaza și preparatorului Maurizio Miele la FC Bihor este o mișcare strategică bună? Că va da roade?




De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
În ultimele săptămâni, atenția publică a fost îndreptată spre reglementarea testelor rapide antidrog utilizate de Poliția Rutieră. După multe bâlbe ale guvernanților, printr-o nouă OUG s-a stabilit că permisele retrase vor fi restituite titularilor dacă în termen de 72 de ore nu sosesc rezultatele testelor efectuate la medicina legală.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
După stabilirea diagnosticului de diabet de tip 2, medicul va elabora o strategie terapeutică în concordanță cu existența factorilor de risc existenți (în principal cardiovasculari și renali), de obiceiurile alimentare și de modul de viață al pacientului. De asemenea, medicul va prescrie și unele măsuri igienico-dietetice de tratament constând într-un regim alimentar echilibrat și o activitate fizică regulată. Aceste măsuri sunt de multe ori primordiale pentru ameliorarea echilibrului glicemiei.
25 Noiembrie 2023, 20:01

Contractul pentru lotul Chiribiș - Biharia al A3 nu a fost semnat. Ministrul Grindeanu a avut o discuție cu Beniamin Rus despre „litigii care vin din urmă”

Contractul pentru lotul Chiribiș - Biharia al A3 nu a fost semnat. Ministrul Grindeanu a avut o discuție cu Beniamin Rus despre „litigii care vin din urmă” captură video: Asociația Pro Infrastructură / Youtube
0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Deși pe 10 noiembrie a fost respinsă definitiv, în instanță, contestația privind adjudecarea lotului Chiribiș - Biharia, CNAIR și asocierea câștigătoare, formată din Precon Transilvania, firmă controlată de orădeanul Beniamin Rus, și Citadina 98 din Galați, nu au semnat până acum contractul de execuție a tronsonului de 28,55 km din Autostrada Transilvania.

Întrebat de ce, ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, a oferit un răspuns vag, spunând că a discutat cu Beniamin Rus pe această temă și s-a referit la „diverse litigii care vin din urmă”.

Informația a fost publicată de site-ul Economedia.ro, care notează că noul contract nu se semnează în contextul proceselor care se află pe rol după ce CNAIR a reziliat în 2022 contractul pe care-l avea încheiat cu Trameco, din grupul Selina, al lui Beniamin Rus, pentru execuția aceluiași tronson de autostradă. 

Același portal redă răspunsul pe care Sorin Grindeanu l-a dat atunci când a fost întrebat despre întârzierea semnării conteactului pentru cei 28,55 km ai lotului dintre Chiribiș și Biharia. 

„Am avut o discuție cu domnul director, patron, nici nu știu ce, de la compania care a câștigat (n.r Precon), domnul Rus, împreună cu domnul Pistol, și acolo e o întreagă istorie, semnări patriotice înainte de campania electorală (mandatul Lucian Bode). Eu cred că vom ajunge la un numitor comun astfel încât să fie semnat contractul. Sunt diverse litigii care vin din urmă. CNAIR a transmis companiei care a câștigat care sunt limitele (n.r condițiile), compania urmând să-și facă o analiză internă. Noi nu puteam să ieșim din cadrul legal al licitației. Am transmis aceste lucruri companiei, urmând ca ei să ia deciziile potrivite. Cât de repede cu atât mai bine”, a afirmat Sorin Grindeanu, citat de Economedia.ro.

Despre aceeași temă, șeful CNAIR, Cristian Pistol, a spus:. „În funcție de ce va decide firma de construcții, noi putem să semnăm contractul, evident, cu clauză suspensivă pentru că în documentația de atribuire a fost prevăzut acest lucru.”

Valoarea contractului este de 785,2 milioane de lei fără TVA. Asocierea firmelor Precon Transilvania și Citadina 98 din Galați a fost declarată câștigătoare la începutul lunii iunie, dar decizia a fost contestată în instanță de firma austriacă Strabag. Pe 10 noiembrie, Curtea de Apel București a respins, definitiv, contestația.

După cum BIHOREANUL a mai scris, în mai 2022, CNAIR a reziliat pentru acest tronson un contract încheiat în baza unei licitații din 2020, contra sumei de 326 milioane lei, cu asocierea Trameco, Drum Asfalt, Drumuri Bihor (din grupul Selina), Vahostav SK (Slovacia), Water Drillings (București), deoarece antreprenorul a cerut suplimentarea valorii contractului pe motiv că expertizele pe șantier au indicat necesitatea unor lucrări suplimentare față de cele prevăzute în caietul de sarcini, întocmit în 2017. "Şantajul constructorilor care vor bani fără să muncească s-a încheiat", a precizat, la vremea aceea, ministrul Sorin Grindeanu.

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!
Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
7 Comentarii
De la bun inceput n-ar fi trebuit-o sa lasa CNAIR sa liciteze firma cu orice nume, daca firma are clarificare negativa...
De la bun inceput n-ar fi trebuit-o sa lasa CNAIR sa liciteze firma cu orice nume, daca firma are clarificare negativa... Dar au lasat si chiar au votat ca castigator... De ce n-au ales pe Strabag, firma care chiar arata ca lucreaza si de ce acuma vin ca nu vor sa semneze contractul, ca firma are proces deschisa in instanta in derulare? Chiar e cineva inca cine zice ca cineva are interesul ca sa faca cineva odata autostrada asta? Acuma ce urmeaza? Rus o sa dea in instanta pe CNAIR ca de ce nu vor sa semneze contractul, la care CNAIR o sa anuleze licitatia si peste un an iar o sa lanseze o noua licitatie pt lotul respectiv? Atata oameni incababile in tara asta...
Postat 27 Noiembrie 2023, 12:42 de cititor_
Beny
Oamenii lui nenea Beny nu sunt in stare sa asfalteze un trotuar asa cum trebuie, el vrea sa facă autostrazi, hm.
Postat 26 Noiembrie 2023, 14:13 de Maikeltroll
mai asa santeleaga si aia mai cu greu
benny e sofeur de pe vremea aia , si e cu comunitatea , ghici in ce tara a fugit cand ce a inceput pesede (pretenii lui mai vechi) sa-i ceara banile pe care el ea promis si nu lea dat , si a deschis sertarele , si pentru el si pentru ala mic (pinguinu' sau kiss sandor) , da penele a luat premiu si a aplatizat broblemele , de la ana la caiafa tot aia ti-e , doar ca acum patzit , nea soferul e mai precaut
Postat 26 Noiembrie 2023, 12:06 de sodelica
Foarte tare
Toată lumea știe ca precon e Beni,mai puțin judecătorii,mda...coana justiția e oarba...faceti odată dracu autostrada aia,indiferent cine o face...
Postat 26 Noiembrie 2023, 09:44 de zorro
Neamul asta de manivela a facut mult rau Bihorului...
... dar bolovan il tine-n brate mai departe! CNAIR-ul i-a dat un picior in cur_te (ultima data in 2022), birtinezul i-a dat centura Beiusului si nu numai.
Postat 26 Noiembrie 2023, 08:42 de pinonel
Adevărul e că PSD e renumit pt proiectele de infrastructură de implementate
Dar începute de alții. Ce frumos... O să reparăm centura Aleșd de 20 de ori înainte să avem autostradă până la Cluj...
Postat 26 Noiembrie 2023, 08:17 de Vio_427
DA
de soto tronsonu' a fi gata , vorba rumunului in 2040 , din deux , aia nu voteaza decat cu ai lor ceea ce imbogateste niste reprezentanti(care vand minciunele votacilor sii lasa cu buzitele unflate , da aparent le place sarachia, o fi de la lipsa de orizont si cultura , care e tot aia , sarachie ), si regula e ca daca nu prea mai ai ce fura , drumuri nu faci ca n-ai de ce , eventual furi din pix pe unii si pe altii , de obicei de la muniune , ca dupe tot sarachii plateste ...) , deci se asteapta o noua rascoala , caci reprezentanii (politichienii si hoamenii de hafaceri ) , vor sa asmuta sarachii hampotriva halora care stie ei ca stie ca reprezentantii fura sarachii ..deci e frumos ...
Postat 26 Noiembrie 2023, 06:04 de sodelica
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.5785 RON
  • 1 EUR = 4.969 RON
  • 1 HUF = 0.0126 RON