URMĂREȘTE-NE PE
JOI, 04 IUNIE 2026
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Intrarea Primăriei în posesia spațiului al cărei proprietar este, pentru reabilitarea Colegiului Eminescu, a înregistrat o nedorită premieră: operațiunea de comando în fruntea căreia s-a plasat un funcționar, (ne)Norocel Popescu, care a intrat în ziduri ca un adevărat Terminator.
Zic şi eu
Adrian Cris
Două știri de săptămâna trecută înseamnă câteva zeci de milioane de euro în plus pentru bihoreni. Bineînțeles, nu băgați în traiste. Primăria Oradea a primit încă 151,6 milioane de lei din Programul Regional 2021-2027, pe care îi va folosi, între altele, pentru o nouă școală în Nufărul, înnoirea cartierului, reabilitarea unei grădinițe în Rogerius ori a Colegiului Mihai Viteazul. 
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce ar trebui să facă Nicușor Dan pentru formarea viitorului Guvern?






De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Săptămâna trecută a fost adoptată o moțiune de cenzură împotriva Guvernului Bolojan, cu consecința demiterii acestui guvern. În acest context, cred că este important să se înțeleagă ce mecanisme constituționale există pentru soluționarea crizei politice generate de adoptarea acestei moțiuni de cenzură.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Exercițiile fizice fac parte din tratamentul diabetului zaharat de tip 2. Activitatea fizică nu înseamnă neapărat sport sau exerciții fizice susținute. Efectele benefice ale activității fizice regulate sunt recunoscute ca efecte sigure asupra sănătății precum și a moralului. Activitatea fizică diminuează insulino-rezistența, determinând o scădere a glicemiei. Pe termen lung reprezintă un real ajutor pentru menținerea greutății sau a pierderii de greutate în cazul obezității, ceea ce se reflectă în diminuarea riscului de complicații cardiovasculare și de hipertensiune arterială, menținerea în formă a articulațiilor și a musculaturii și nu în ultimul rând ameliorarea calității somnului.
21 Ianuarie 2025, 18:05

Ce sunt „Spoofing” și „Schema 1800”? Escrocii fac victime în Bihor prin noi metode. Pagube de peste 200.000 de lei

Ce sunt „Spoofing” și „Schema 1800”? Escrocii fac victime în Bihor prin noi metode. Pagube de peste 200.000 de lei foto: generic
0 clipuri
0 audio
0 fisiere

În județul Bihor, tehnica de înșelăciune cunoscută drept „spoofing” a făcut zece victime în ultimele două luni, provocând pagube de peste 200.000 de lei. Alte patru persoane au reușit să evite frauda, însă autoritățile avertizează că fenomenul este în creștere și devine tot mai sofisticat.

Cum funcționează „spoofing-ul”?

Această metodă de fraudă presupune apeluri telefonice efectuate de infractori, care pretind că sunt angajați ai unor bănci sau instituții publice.

Poliția Română avertizează că, folosind aplicații VoIP și numere de telefon care par legitime, infractorii obțin informații personale sensibile de la victime.

În unele cazuri, infractorii susțin că victima a solicitat un împrumut și cer detalii confidențiale. Apelul este redirecționat apoi către o altă persoană, care se recomandă drept reprezentant al Poliției și solicită transferul banilor într-un „cont sigur” pentru „protejarea fondurilor”.

Alte fraude sunt comise sub pretextul „exprimării unui vot online într-un concurs”.

Cazuri recente în Bihor

Poliția Bihor a înregistrat 10 reclamații de înșelăciune prin „spoofing” în ultimele două luni. În șapte dintre cazuri, victimele au transferat sume între 20.000 și 50.000 de lei în conturi controlate de infractori. Alte trei persoane au fost păcălite să trimită între 1.300 și 1.700 de lei pentru a „vota online” într-un concurs fictiv.

„Au fost înregistrate și patru tentative de înșelăciune, însă victimele au refuzat să transfere bani, evitând astfel prejudiciul”, precizează autoritățile.

Toate cazurile sunt investigate sub supravegherea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Oradea.

Noua amenințare: „Schema 1800”

În ultima perioadă, o altă metodă de fraudă a început să circule pe WhatsApp, sub numele de „Schema 1800”. Infractorii se prezintă drept prieteni, membri ai familiei sau reprezentanți ai unor instituții și cer un cod primit de victimă prin SMS.

Odată transmis codul, infractorii preiau controlul asupra contului de WhatsApp și îl folosesc pentru a înșela alte persoane.

Poliţiştii le recomandă cetăţenilor ca, pentru protecţia lor, să nu răspundă apelurilor telefonice nesolicitate, care cer informaţii sensibile sau transferuri de bani, să verifice orice informaţie primită inclusiv prin canale oficiale, contactând direct instituţiile implicate, să nu transfere bani în conturi neoficiale sau suspecte, să contacteze imediat autorităţile competente (Poliţie, bănci etc) dacă au orice fel de suspiciuni.

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!
Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
1 Comentariu
incompetenta sau complicitate?
transferurile bancare pot fi urmarite lejer si hoţii prinsi in doua minute (ca sa deschizi un cont iti trebuie faţă, adresă, etc)... de ce nu-i prinde poliţia!?!?!?!
Postat 22 Ianuarie 2025, 10:03 de danzigk
count display
Ultimele Comentarii

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.5281 RON
  • 1 EUR = 5.2592 RON
  • 1 HUF = 0.0148 RON