URMĂREȘTE-NE PE
SÂMBĂTĂ, 04 MAI 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Acum ceva ani s-a făcut o analiză a calificării pe care o aveau slujbașii CNAIR, pentru că lumea era intrigată de ce nu se mișcă lucrurile în atât de sensibilul domeniu al construirii de autostrăzi. S-a constatat că mare parte dintre cei care luau salariile pe acolo erau ori absolvenți de teologie, ori profesori de română.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Vă mai amintiți bancul care circulă tot la patru ani, cu alegerile care în România se fac doar pentru a stabili cu cine guvernează UDMR? În Bihor e pe cale să apară altul: alegerile se fac ca să se știe pe cine a bătut Bolojan.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Partidele și-au depus candidaturile pentru alegerile locale. Ce vă doriți de la viitorul primar și viitoarea administrație a Oradiei?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
În data de 18 aprilie 2024 a fost publicată în Monitorul Oficial și urmează să intre în vigoare în 10 zile de la publicare o lege care modifică condițiile în care se pot organiza jocuri de noroc în România. Legea nouă instituie restricții severe și sancțiuni contravenționale foarte mari pentru nerespectarea prevederilor legale.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
16 Mai 2023, 12:15

Câștigi de două ori! ATLAS, producător local de materiale de construcții, îi răsplătește pe meșterii pricepuți, care folosesc materiale de calitate

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Toată lumea ştie că un meşter bun este greu de găsit, dar compania bihoreană Cesal, producătoare de materiale de construcţii, ştie cum să-i păstreze aproape!

Orice meseriaş care lucrează în construcţii, amenajări sau renovări poate să-şi uşureze munca sau să-şi facă un cadou, doar folosind produsele Cesal şi ATLAS. Trebuie doar să se înscrie în programul Meseriada, anume gândit pentru meseriaşii profesionişti, unde fiecare produs cumpărat înseamnă puncte ce pot fi folosite pentru alegerea unor diverse premii. La finalul şantierului, nu doar clienţii sunt mulţumiţi, ci şi meseriaşii!

Exclusiv pentru meseriaşi

Membru al grupului polonez ATLAS, producătorul bihorean Cesal este un nume solid pe piaţa materialelor de construcţii. Înfiinţat în 1991 în Polonia, grupul ATLAS este unul dintre cele mai cunoscute, apreciate şi puternice branduri producătoare de produse chimice pentru construcţii în Europa Centrală şi de Est, iar în 2010 s-a extins în România prin compania Cesal.

Pe lângă oferta de produse performante, inovative, bazate pe tehnologii de ultimă generaţie şi pe multe ore de cercetare şi testare în laborator şi pe şantiere, ATLAS derulează şi în România un program avantajos pentru meseriaşii care aleg aceste produse. 

Denumit Meseriada, acest program de fidelizare se adresează în special profesioniştilor din construcţii, amenajări şi renovări. La fiecare achiziţie de produse mărcile Cesal şi ATLAS, meseriaşii primesc un anumit număr de puncte, pe care apoi le pot folosi pentru achiziţia unor produse. Iar paleta este variată, atât la produse, cât şi la premiile garantate...

Cumperi şi câştigi!

Regulile Meseriadei sunt simple. Fiecare meseriaş trebuie să îşi facă un cont pe site-ul programului, www.meseriada.ro, introducându-şi numele, numărul de telefon şi o parolă.

Apoi, de fiecare dată când cumpără un produs Cesal sau ATLAS, va fotografia dovada achiziţiei (bon sau factură fiscală) şi o va încărca pe site, la opţiunea "Încarcă document", sau o va trimite prin WhatsApp la numărul de telefon 0728-188.812. Aşa va aduna puncte în contul său, pe care oricând va dori le va folosi pentru revendicarea unor premii!

Sunt câteva aspecte la care meseriaşii trebuie să fie atenţi: bonurile sau facturile care dovedesc achiziţia nu trebuie să fie mai vechi de 90 de zile, iar validarea lor pe site sau prin WhatsApp se poate face doar în baza unor fotografii lizibile. Procesarea acestor documente se face în cel mult 7 zile de la data trimiterii, iar ulterior punctele aferente vor fi încărcate în cont.

Meseriaşii primesc puncte chiar şi pentru mai multe achiziţii făcute într-o singură zi, cu condiţia să trimită toate dovezile, iar lista produselor înscrise în program, pentru care se alocă puncte, este disponibilă tot pe site-ul www.meseriada.ro. Numărul punctelor disponibile este afişat permanent în contul utilizatorului.

Ce premii sunt disponibile

Utilizarea punctelor cumulate e, de asemenea, o misiune uşoară. Meseriaşul trebuie doar să intre pe acelaşi site al campaniei, în secţiunea "Premii", şi să îşi pună în coş produsul dorit.

Are din ce alege: ATLAS oferă ca recompense echipamente de lucru, scule electrice, scule de mână şi accesorii, telefoane şi gadgets-uri, electrocasnice, vouchere la alte magazine, parfumuri sau produse de divertisment sau de ce nu, bune de făcut cadou, precum seturi pentru picnic, trotinete, genţi sau diverse jocuri.

Dacă vor să-şi reînnoiască echipamentele de lucru, meseriaşii pot alege, de pildă, un ciocan rotopercutor marca Bosch, cu o putere de 550W, care "costă" aproximativ 2.060 de puncte. Un echipament profesional complet, de vară, care include o salopetă, un tricou şi o şapcă, toate marca Atlas, costă aproximativ 700 de puncte, iar cei care vor un ceas inteligent pe mână, ca să fie mereu la timp cu lucrările, vor "plăti" aproximativ 3.850 de puncte. 

Indiferent de premiul ales, meseriaşul îl va primi acasă, prin curier, fără niciun cost!

Livrare la domiciliu

Meşterii deja înscrişi în programul de fidelizare creat de compania ATLAS au ales multe din premiile disponibile, iar cel mai des preferă să fie recompensaţi cu vouchere de cumpărături, după cum dezvăluie chiar site-ul campaniei, la categoria "Popular".

"Meseriada este programul prin care compania ATLAS îi răsplăteşte pe meseriaşii care aleg produsele noastre, asigurându-se astfel că vor executa lucrări de calitate. Îi invităm pe meseriaşii din toată ţara să se înscrie în program, să adune puncte şi să îşi aleagă premiile dorite", a declarat Mihaela Masaric (foto), Director de vânzări şi marketing în cadrul ATLAS România. 

(advertorial)

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!
Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.65 RON
  • 1 EUR = 4.9764 RON
  • 1 HUF = 0.0128 RON