URMĂREȘTE-NE PE
MARȚI, 19 MARTIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Iată că telenovela dintre președintele Consiliului Județean Ilie Bolojan și un grup de cetățeni din Cheriu începe să capete accente tragice. Deși șeful județului le-a oferit un inel, e drept, un inel metropolitan care trecea prin terenurile lor, cei din Cheriu n-au apreciat gestul romantic și l-au târât prin tribunale, pe motiv că le tulbură posesia și buruienile.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Ca în fiecare an electoral, o grămadă de aleși își schimbă partidul care i-a ajutat să-și câștige mandatele, perioada pre-electorală fiind comparată cu sezonul de Mercato din fotbal. Atât doar că, deși numitorul comun cu fotbalul sunt banii, în politică ar trebui să conteze și factorul moral. Cum aleșilor nu le pasă, însă, de așa ceva (de doctrine și ideologii nici vorbă, iar de fair-play nici atât), alegătorii n-au decât să spună că politica e prostituție, dar să meargă totuși să-i voteze.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Sunteți mulțumit de noile trasee de tramvai gândite de OTL pentru a asigura un flux mai bun în oraș?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Așa cum am mai arătat anul trecut, în octombrie 2023 Înalta Curte de Casație și Justiție a pronunțat o decizie obligatorie, extrem de importantă, prin care a stabilit că asiguratorul RCA care nu își respectă obligațiile legale trebuie să fie obligat să plătească penalități de întârziere de 0,2% pe zi de întârziere, adică peste 70% pe an, din suma stabilită de instanță cu titlu de despăgubiri.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
15 August 2020, 12:45

Candidatul PNL la Primăria Oradea, Florin Birta, şi-a prezentat consilierii. Vezi cine e pe listă (FOTO / VIDEO)

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Susţinut de primarul Ilie Bolojan, Florin Birta, omul care vrea să-i ia locul la cârma Oradiei, a prezentat, sâmbătă, live de la Cetate, primii 20 de candidaţi de pe lista PNL pentru Consiliul Local. Echipa este formată în parte din persoane care au ocupat un loc la masa deliberativului local în mandatul 2016-2020, însă include şi nume noi, cum ar fi preşedintele Senatului Universităţii din Oradea, Aurel Căuş, şi directoarea DASO, Arina Moş.

"Echipa de consilieri este foarte importantă pentru ca viitoarele proiecte să continue şi dezvoltarea oraşului Oradea să meargă înainte", a spus Birta, în prezenţa lui Ilie Bolojan, care s-a dus la eveniment să-şi arate susţinerea faţă de întreaga echipă. 

Şi vechi, şi noi 

Florin Birta a subliniat în discursul său că "este foarte important pentru fiecare primar să aibă o echipă de consilieri majoritară, deoarece atât primarul, cât şi echipa de consilieri locali, prin strategia lor comună, pot implementa cu succes proiectele".

El a amintit de realizările actualului grup PNL din Consiliul Local. "Venim după patru ani în care echipa de consilieri locali ai PNL a fost activă şi a susţinut toate proiectele care au dus la recunoaşterea oraşului Oradea ca exemplu în ceea ce priveşte atragerea de fonduri europene şi cheltuirea acestor fonduri cu maximă eficienţă", a spus actualul viceprimar. 

Florin Birta a afirmat că o parte din consilierii din perioada 2016-2020 candidează acum pentru un nou mandat, însă lista este completată cu noi propuneri, mai precis cu oameni care, a subliniat Birta, "au expertiză în domeniile lor de activitate, foarte importantă pentru următoarea etapă de dezvoltare a oraşului nostru". Primii 20 au participat la evenimentul de lansare a candidaţilor, făcut fără public şi cu distanţare socială. 

Cu profesorii înainte 

Lista propunerilor PNL pentru Oradea este deschisă de Florin Birta, urmat de Camelia-Mariana Dulca, 49 de ani, economist, administrator al unei firme de transport persoane şi cu o experienţă de două mandate în Consiliul Local Oradea.

Primul nume nou a primit poziţia a treia pe listă. Este vorba despre Vasile-Aurel Căuş, 54 de ani, conferenţiar universitar şi, din iulie 2019, preşedintele Senatului Universităţii din Oradea. "Îi mulţumesc domnului Căuş că s-a alăturat echipei noastre şi îi urez mult succes", a spus Birta. 

Urmează Marcel-Daniel Dragoş, 48 de ani, inginer, şef serviciu la Oficiul de Cadastru şi Publicitate Imobiliară Bihor, iar în ultimii patru ani şi consilier local al Oradea. Pe listă a fost inclusă apoi Olivia Ligia Burtă, 59 de ani, conferenţiar universitar şi medic, directorul Centrului de Transfuzie Oradea, fost prorector al Universităţii din Oradea. Următorul candidat este Grigore Morar, 61 ani, colonel MApN în rezervă şi fost comandant al Garnizoanei Oradea (care a deţinut un mandat şi în perioada 2016-2020).

O noutate pe lista PNL pentru Oradea este Antonia Monica Nica, 36 de ani, profesor şi director al Liceului Greco-Catolic din Oradea, în acelaşi timp dirijor al corului de cameră Fiat Lux. 

Cel mai tânăr candidat: 26 de ani

Următorul pe listă este Teofil Laviniu Filimon, expert în relaţii internaţionale, şef birou la RDS&RCS şi consilier local în funcţie. PNL Oradea o lansează în cursa pentru un loc la masa consilierilor locali și pe Arina Patricia Moş (40 de ani, jurist), directoarea Direcţiei de Asistenţă Socială din Oradea.

Consilier local în mandatul 2016-2020, medicul Adrian Traian Duşe (57 ani) – chirurg, şeful Secţiei Chirurgie II a Spitalului Judeţean - este următorul pe lista candidaţilor PNL la alegerile locale din toamnă. Lista e continuată de Ioan Lezeu, 60 de ani, inginer şi director al firmei Congips SA, şi de Florin Liviu Marinău (58 de ani), avocat şi consilier local în mandatul 2016-2020. Între candidaţii PNL se numără şi un tânăr în vârstă de 26 de ani, Nicolae Andrei Crăciun, inginer de profesie şi liderul organizaţiei de tineret a PNL Oradea.

Lista este continuată de Camelia Liana Buhaş (54 de ani) profesor universitar, coordonatorul Serviciului Judeţean de Medicină Legală şi preşedinte al organizaţiei de femei PNL Oradea (consilier local din 2016), Ionel Marius Zdrinca (46 ani, jurist) administrator al unei companii din Parcul Industrial (consilier local din 2016), Laurenţiu Chiana (47 de ani, biolog), manager al unei clinici medicale (consilier local din 2016), Ionuţ Alexandru Tirla (35 ani, inginer IT, antreprenor), despre care Florin Birta a precizat că – la debutul pandemiei de Covid-19 – a produs un model inovator de viziere reutilizabile, ajutând medicii. 

Miza pe proiecte 

Între primii 20 de candidaţi se mai regăsesc Daniel Negrean (53 ani), profesor şi director al Colegiului Economic Partenie Cosma, Călin Iulian Barabaş (47 ani), director de îngrijiri la Spitalul Municipal şi, în fine, Ioan Tau (59 de ani, electronist), administrator al unei societăţi comerciale din Parcul Industrial şi consilier local în funcţie. 

"Împreună vom continua proiectele începute: dezvoltarea economică a oraşului nostru, atragerea fondurilor europene, investiţii în infrastructură, dezvoltarea sistemului educaţional, sistemului de sănătate, dezvoltarea turismului şi creşterea calităţii vieţii cetăţenilor oraşului nostru", a precizat Florin Birta. 

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
5 Comentarii
CL
Caus? Burta? Prada la judet? Au dovedit ce pot in Universitatea din Oradea, si nu in sensul pozitiv. Acum vor sa distruga si orasul?! Dezamagire totala PNL!
Postat 18 August 2020, 14:38 de Ival
CL Oradea
Nu stiu care au fost criteriile de acceptare pe liste...oricum, e neclar. Persoane de care nu ai auzit prin PNL pana acum, se afla pe lista eligibila. Ai auzit in alte contexte , dar nu la nivel de partid. Atat la municipiu cat si la judet ! Cand vom vrea sa fim corecti oare ? PNL e cu nimic mai bun decat PSD pe care il blameaza cu fiecare ocazie !!!? Iar campania asta negativa impotriva PSD nu ii poate aduce nimic bun ! De ce nu vrem sa construim decat peste cadavre ? Daca stau si judec drept- cum zice ardeleanul - toti o apa si-un pamant !
Postat 17 August 2020, 12:03 de Oradeamea
Let's make Bihorul great
Trebuie sa depășim Teleorman și Vaslui.
Postat 15 August 2020, 22:59 de Sandu2100
interese' poarta fesu'
sau pleaca-i nostri, vin ai nostri! Stergeti-le functiile (obtinute clar doar apartenentei politice) si uitati-va apoi la ce reprezinta acesti oameni din punct de vedere profesional sau uman. Constatam vreo 2-3 ok, iar restul sunt niste mediocri pupincuristi pe oriunde se perinda. In afara de vorbarie, nu vezi nimic la ei. Incet-incet (sau tot mai repede oare?) pnl=psd. Sper sa nu vedem si vreo veorica in curand!
Postat 15 August 2020, 22:53 de oradea_mea_si_a_ta
Luați individual, la "bucată" cum ar veni, consilierii liberali propuși sunt în regulă.
Scopul e bun ... iar PNL va avea cel mai mare grup în consiliul lical. Ca și grup însă, de consilieri care trebuie să tragă aceeași "căruță", te apucă mila când vezi atâția oameni, de calitate de altfel, care se căciulesc și pupă fundul unor "neterminați" care se folosesc de ei, în interes propriu. Grup eterogen, fiecare cu personalitate distinctă ... făcuți toți ca un boț de mămăligă care pufnește doar la comandă. O voce, a liderului habarnist ... o singură mână, precum pumnul adunat și victorios de pe steagurile bolșevice. Pupincuriști de profesie, caractere slabe ... pentru că, dacă ești profesionist dovedit și recunoscut în meseria ta, nu te apuci să faci sluj în fața unui copilandru amator precum Birta.
Postat 15 August 2020, 13:22 de CrisDumi
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.5614 RON
  • 1 EUR = 4.9715 RON
  • 1 HUF = 0.0126 RON