Când se va schimba clasa politică?

Dacă credem că schimbarea va veni odată cu tinerii, poate ar trebui să ne mai gândim. Am cunoscut mulți tineri politicieni, membri prin organizațiile de tineret ale diverselor partide, și am constatat cu amărăciune că nu sunt cu nimic mai deosebiți decât cei mari, la statutul cărora aspiră. Vorbesc la fel, gândesc la fel, unii chiar se îmbracă la fel cu șefii. Sunt conduși de aceleași teze, au aceleași idealuri, iar tentativele de răzmeriță internă și reformare se încheie rapid cu tradiționalul șut în cur.

Dacă ne-am putea imagina că schimbarea poate veni de la electorat, s-ar putea să fim prea optimiști. Electoratul este o entitate prea largă și greu de definit, o adunătură de prea multe și prea de toate pentru a genera un semnal serios de schimbare în bine. Pe lângă asta, prostimea (cum i se spune din spatele ușilor capitonate) a ajuns cu sictirul de politică și politicieni la un maxim istoric și, mai nou, anesteziată în fața televizorului, dă impresia că acceptă orice.

Nici din partea instituțiilor statului nu pare să bată vânt de schimbare. Cele mai multe sunt adânc politizate, cu oameni înșurubați în posturi cheie imediat după alegeri, fără teste serioase de competențe, dar dedicați trup și suflet partidului. Iar acele câteva instituții, teoretic independente, care ar putea să facă un pic de ordine în jungla incompetenței și a practicilor nesănătoase, au fost puse la pământ de legi și ordonanțe votate pe sub mână.

Ultima speranță, instituțiile europene, în care cei aflați pe partea pozitivă a Forței și-au pus încrederea și năzuințele după aderare, au ajuns niște galerii pe care jucătorii șmecheri din România nu le mai bagă în seamă. Se joacă la firul ierbii cu urechile astupate, iar când vocile de afară devin prea supărătoare, se aplică câteva etichete dușmănoase și defăimătoare. Brusc, independența și suveranitatea României devin politici de stat, se ridică ziduri, se sapă tranșee și se scoate la înaintare artileria grea.

Deci de la tineri, nu, de la electorat, nu, de la Bruxelles, nu. Ar mai rămâne varianta unicului Dumnezeu, dar Măria Sa nu se prea amestecă în politica românească pentru a nu-și strica o sursă sănătoasă de distracție atunci când privește în jos. În lipsă de alte variante, un singur sâmbure de concluzie logică mai rămâne: politica se va schimba doar atunci când se vor schimba partidele. Dar atunci când vor considera că a venit vremea, e foarte posibil să facă schimbarea într-o direcție bună doar pentru ele, nu și pentru cei de dincolo de ușile capitonate.