URMĂREȘTE-NE PE
LUNI, 14 IULIE 2025
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Lumea se întreabă de ce trebuie să achite asigurări de sănătate și veteranii de război. Sau de ce mamele aflate în îngrijirea copilului sunt supuse aceleiași obligații. Doar cu banii astfel adunați în plus nu astupăm marea gaură din buget. Numai că Ilie Bolojan știe că, dacă faci o excepție, imediat urmează și altele. Când a introdus plata parcării pentru absolut toți cetățenii Oradiei, au sunat telefoanele în draci. Ziariști, judecători, polițiști, atârnători de partid ș.a. s-au trezit cu amenzi pe parbrize. Știți care a fost reacția lui Bolojan? „Vă rog să trimiteți amenda la mine la birou, că o s-o plătesc eu”. Așa i-a pus la punct.
Zic şi eu
Adrian Cris
În 2008, când prelua Primăria Oradea, îl știam deja binișor pe Ilie Bolojan. Își începuse ascensiunea cu patru ani înainte. În 2004, câteva luni, fusese consilier județean, unul venit „de la țară”, dar singurul care citea toate proiectele de hotărâri (ceea ce, cred, nu făceau nici măcar șefii Consiliului Județean) și care punea întrebări.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Credeți că măsurile fiscale adoptate de Guvernul Bolojan sunt necesare și eficiente?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Zilele acestea se discută în spațiul public faptul că măsurile fiscale de austeritate așteptate în cursul lunii iulie vor fi cuprinse într-un act normativ ce nu va fi ordonanță de urgență, cum se întâmplă de obicei, ci o lege care va fi adoptată prin procedura specială a angajării răspunderii Guvernului în fața Parlamentului.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Exercițiile fizice fac parte din tratamentul diabetului zaharat de tip 2. Activitatea fizică nu înseamnă neapărat sport sau exerciții fizice susținute. Efectele benefice ale activității fizice regulate sunt recunoscute ca efecte sigure asupra sănătății precum și a moralului. Activitatea fizică diminuează insulino-rezistența, determinând o scădere a glicemiei. Pe termen lung reprezintă un real ajutor pentru menținerea greutății sau a pierderii de greutate în cazul obezității, ceea ce se reflectă în diminuarea riscului de complicații cardiovasculare și de hipertensiune arterială, menținerea în formă a articulațiilor și a musculaturii și nu în ultimul rând ameliorarea calității somnului.
18 Iulie 2011, 11:06

Şocant: Cadavru în putrefacţie, găsit la intersecţia bulevardelor Decebal şi Dacia

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Cadavrul unui bărbat a fost găsit, luni dimineaţă, pe spaţiul verde din sensul giratoriu de la intersecţia Bulevardului Decebal cu Dacia. Trupul fără viaţă era sub un brad când a fost observat de un muncitor care tundea iarba şi care a sunat la 112.

"Cadavrul, care era în stare de putrefacţie, a fost identificat ca fiind un orădean de 76 de ani. Din primele verificări se pare că e vorba de o persoană fără adăpost, care îşi făcea veacul în zonă", a declarat pentru BIHOREANUL inspectorul principal Alina Dinu, purtătorul de cuvânt al Poliţiei Bihor.

Potrivit acesteia, în urma examinăii sumare, pe trupul bărbatului nu au fost găsite urme vizibile de violenţă. "Cauza exactă a decesului urmează să fie stabilită în urma efectuării necropsiei", a mai spus Dinu.

Victima a fost descoperită luni dimineaţa în jurul orei 8 de Csaba Hamza, muncitor la firma Paniman, specializată în amenajarea de spaţii verzi, care venise să tundă iarba în insula verde din mijlocul sensului giratoriu.

"Am tăiat iarba mai sus, pe bulevardul Dacia, şi când am terminat m-am mutat aici. Am căutat un loc unde să pun benzina la umbră să nu se încălzească, şi aşa l-am descoperit", a declarat tânărul în exclusivitate pentru BIHOREANUL.

Iniţial, Csaba nici măcar nu şi-a dat seama că omul e mort. "Când l-am văzut, prima dată am crezut că doarme, şi am strigat la el "Alo! Sculaţi-vă! Trebuie să tund iarba!", dar el nu s-a mişcat. Atunci m-am apropiat şi am văzut că era numai negru pe spate la câte muşte erau pe el. Duhnea îngrozitor, Poliţia spune că din cauză că era mort de câteva zile. Mi-am dat sema că era boschetar pentru că sub brad era plin de haine. Când am văzut că e mort m-am speriat şi am fugit să sun la poliţie", a declarat bărbatul.

Csaba a povestit că aproape că nu este parc orădean în care să nu găsească haine sau chiar culcuşuri ale unor oameni fără adăpost atunci când merge să tundă iarba. Dar a fost pentru prima dată când a descoperit un mort.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
4 Comentarii
Lenevie?
Nu! Foarte preocupati de alte alea din care "pica" in buzunarul propriu! :( Primaria, pe cand "taxa pe stat pe banca de pe spatiul public" ? Propun un abonament, ca la parcarile de domiciliu! Vedeti ca v-a scapat din vedere "taxa pe domitul pe spatiul public" - grava scapare! :( Cat despre spatiile verzi - in zona mea au tot "muscat' din el iar acum o luna au scos cu buldozerul iarba si rondelul de gard viu - cica sa planteze altele, sa amenajeze spatiu verde frumos - aiurea - a ramas pamantul gol!
Postat 22 Iulie 2011, 13:07 de o oarecare
Primaria declara ca avem verdeata pe hartii
ca administrativ deconteaza si altii mor in pace, felicitari PRIMARIA Oradea va da mortul de goool, cum intretineti voi spatiul verde o data la cate saptamani:))) intr o sera pe la 23 una dormea in fata biserici nici urma de jandarm, politie:)) se uitau la TV probabil:)) dar noi platim salarii pe acte, uffffffff te mai tin astia in scaune mult aven nevoie de un nou primar ce avem in prezent e lenevie curata in orice institutie, apara pe acte si munca nesemnificativa, concediu prelungit.
Postat 18 Iulie 2011, 15:07 de poftim!
Stafia comunismului bantuie drumurile europene
Stirea completa era: ..."s-a gasit un cadavru politic...". Probabil este vorba de cadavrul comunismului, dar asta urmeaza sa stabileasca medicii legisti impreuna cu un grup de analisti politici infometati !
Postat 18 Iulie 2011, 12:38 de Silviu Brucan
eroare
acela nu e sens giratoriu, e intersectie semaforizata cu un rondou in mijloc. din pacate, sunt multi care trec pe acolo dupa regula sensului giratoriu, ignorand semafoarele.
Postat 18 Iulie 2011, 11:49 de mariana
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.3461 RON
  • 1 EUR = 5.081 RON
  • 1 HUF = 0.0127 RON