URMĂREȘTE-NE PE
SÂMBĂTĂ, 27 IULIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
E clar că s-a dereglat grav clima și, chiar dacă de acum înainte vom fi cuminți și nu vom mai atenta la stratul de ozon, nu vom mai polua planeta, nu vom mai împuți aerul cu noxele de la automobile, tot va mai fi nevoie de jumătate de secol pentru ca temperatura planetei să scadă.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Plicticoasa campanie electorală s-a animat abia pe final, când am avut parte și de o adevărată „lovitură de imagine”, amintind de marile dezvăluiri ce făceau „deliciul” confruntărilor politice din anii 90. Prefectului liberal Dumitru Țiplea i-a fost „extras”, din debaraua în care-l credea bine ascuns, un schelet încă urât mirositor, datând din perioada studenției...
Zic şi eu
Adrian Cris
Dacă are de returnat un credit modic, luat, să zicem, pentru o mașină, dar i se ivește șansa să cumpere și o casă la doar a șasea parte din preț, iar pentru această achiziție ar fi nevoie să contracteze încă un împrumut, sunt convins că aproape niciun om cu capul pe umeri nu ar sta mult pe gânduri, ci ar profita de posibilitatea să aibă și casa. Cu atât mai mult cu cât, repet, ar fi la nici 17% din prețul real.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Credeți că aducerea antrenorului Gustavo Aragolaza și preparatorului Maurizio Miele la FC Bihor este o mișcare strategică bună? Că va da roade?




De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
În ultimele săptămâni, atenția publică a fost îndreptată spre reglementarea testelor rapide antidrog utilizate de Poliția Rutieră. După multe bâlbe ale guvernanților, printr-o nouă OUG s-a stabilit că permisele retrase vor fi restituite titularilor dacă în termen de 72 de ore nu sosesc rezultatele testelor efectuate la medicina legală.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
După stabilirea diagnosticului de diabet de tip 2, medicul va elabora o strategie terapeutică în concordanță cu existența factorilor de risc existenți (în principal cardiovasculari și renali), de obiceiurile alimentare și de modul de viață al pacientului. De asemenea, medicul va prescrie și unele măsuri igienico-dietetice de tratament constând într-un regim alimentar echilibrat și o activitate fizică regulată. Aceste măsuri sunt de multe ori primordiale pentru ameliorarea echilibrului glicemiei.
08 Noiembrie 2012, 17:25

Bruchental despre candidaţii USL: Clonele nereuşite ale lui Bolojan!

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Într-o conferinţă susţinută joi la partid, Ionela Pop Bruchental s-a lansat într-un atac la adresa contracandidaţilor din USL, spunând că aceştia se folosesc de imaginea primarului Ilie Bolojan în campania electorală pentru că în realitate nu au ce să arate şi cu ce să convingă alegătorii.

Candidaţi fără substanţă

Candidata pe colegiul 7 Deputaţi a spus despre USL-işti că nu sunt "decât o ciorbă reîncălzită", de vreme ce activează pe scena politică de 12 ani şi nu sunt feţe noi şi tot ceea ce fac este să convingă alegătorii că "sunt un fel de aducători de bunăstare sau administratorii unei firme de import a bunăstării de la Bucureşti la Bihor".

"Vedem aceeaşi placă din partea candidaţilor USL - că sunt singurii capabili să facă demersuri în aşa fel încât din punct de vedere financiar să susţină administraţiile publice locale. Acelaşi lucru l-am remarcat la programele USL Oradea care încearcă să ne convingă că a fi parlamentar e să joci rolul de clonă (nereuşită) a primarului de Oradea. Dar ţin să le amintesc USL-iştilor că alegerile locale s-au încheiat în iunie", a spus Bruchental.

Aceasta a completat că, la fel, candidaţii în judeţ ai USL se folsesc de imaginea lui Cornel Popa, preşedintele PNL Bihor şi şeful Consiliului Judeţean, în loc să-şi promoveze propriile calităţi şi proiecte. "Se pare că le lipsesc acele calităţi care să le dea încrederea că pot să se prezinte ca persoane, indivizi, în faţa electoratului cu ceea ce sunt ei şi cu realizările lor. Ori aici (la aceste alegeri - nr) trebuie să judecăm şi să separăm aceste lucruri, pentru că nu au nicio legătură", a zis PDL-ista, apreciind că modul acesta de campanie "nouă ni se pare o înşelătorie".

Bolojan, susţine-ne!

În completare, preşedintele interimar al PDL Bihor, Gavrilă Ghilea, a estimat că promisiunile USL Bihor nu vor fi respectate de vreme ce reprezentanţii Uniunii nu au reuşit să determine Executivul nici măcar să continue proiectele începute de PDL pe infrastructură.

"Cât timp erau în opoziţie, ne criticau că nu vin bani în Bihor. Dar după ce au venit ei s-au blocat lucrările la drumul Oradea-Beiuş-Deva, s-au oprit şi lucrările la centură, iar podul Densuşianu stă pentru că s-a blocat finanţarea. Pentru pista Aeroportului Oradea, documentaţia era pe final, doar că trebuia împinsă mai departe. Unde sunt cei care strigau toata ziua ca nu se mai fac investiţii?", a întrebat Ghilea retoric.

Vrând să sublinieze că USL-iştii nu merită sprijinul edilului orădean, PDL-istul chiar a încercat să facă o glumă: "Domnul primar ar trebui poate să ne susţină pe noi ca să poată finaliza drumul de centură".

În aceeaşi conferinţă de presă, un alt candidat, pe Colegiul 4 Senat, Ionel Bungău, a prezentat câteva dintre punctele de guvernare ale Alianţei România Dreaptă. Pe lângă accentul pe învăţământ, crearea unor locuri de muncă, susţinerea tinerilor, sprijinirea copiilor care au părinţii plecaţi în străinătate, spitale regionale de urgenţă, munca la domiciliu şi îmbunătăţirea accesului la serviciile medicale, Bungău a spus că se impune şi o modificare a legislaţiei sportive. "O regândire a legii sportului este necesară, că am rămas corigenţi", a spus Bungău.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
22 Comentarii
”Epoca portocalie”. Ep. ”Clonele” reuşite(?) ale dnelor: Nuţi, Anastase şi EBA.
I. ”Acelaşi lucru l-am remarcat la programele USL Oradea care încearcă să ne convingă că a fi parlamentar e să joci rolul de clonă (nereuşită) a primarului de Oradea. Dar ţin să le amintesc USL-iştilor că alegerile locale s-au încheiat în iunie”.” 1. Dna candidat: Între o clonă nereuşită a primarului Bolojan şi o clonă (reuşită?) a dnelor: Nuţi, Anastase şi EBA, orice alegător responsabil o va vota/alege pe prima; 2. Despre ”măreţele” realizări ale guvernărilor Boc & MRU ce ne poate spune candidata Bruchental? II. O propunere pentru responsabilii USL Bihor: Folosiţi sloganul-bumerang - ”Arde-i pe corupți!”. Tov. Băsescu ştie de ce!
Postat 14 Noiembrie 2012, 20:18 de stefan
Pasul mic la USL
E de luat in considerare ce a spus Ghilea cu privire la continuarea sau necontinuarea investitiilor aprobate sau incepute inainte de venirea lui Bolojan si Popa la putere, in conditiile in care de la inceputul verii este la guvernare USL.
Postat 09 Noiembrie 2012, 14:51 de MariePri
Şi femeile ştiu să facă blat cu un idiot !?!
Pe asta, dacă o laşi să vorbească, spune tot ce a auzit la naşul Blaga în casă. Adică ... Bolojan e bun, frumos şi deştept ... iar candidaţii din hoarda lui de maimuţoi sun răi, urâţi şi proşti. Taman ca ea, candidata PDL. Are în plus faţă de cei la care face referire şi o moacă de sugătoare profesionistă. Blatul local Blaga-Ghilea-Bolojan-Popa este atât de evident încât numai Bruchental o mai putea da pe goarnă. Mai rămâne să o vedem ca amantă oficială a lui Tarzan. Ori travestita nu are dreptul la un travestit !?!
Postat 09 Noiembrie 2012, 14:42 de Carp III
TARANULE
@RADU 2012...Nu stiu care e mai taran Raducule, la ce vocabular folosesti nu cred ca ai mai mult de 4 clase...si pretinzi ca ai cultura,,, IMI E MILA DE CREIERUL TAU NECROZAT.....
Postat 09 Noiembrie 2012, 10:07 de ANDREI
succes ionela
e trist faptul ca toti sunteti manipulati de tv , care nu face altceva decat sa sustina toata mizeria pe care a facut-u guvernul ponta USL, si nu vorbiti in cunostinta de cauza...Mai bine ati afla ...SUCEES ARD, SUCCES IONELA
Postat 09 Noiembrie 2012, 10:04 de dania
t*r*a din stei
o mare * din stei habar nu are ce vorbeste
Postat 09 Noiembrie 2012, 00:48 de radu2012
Ionela, mai bine taceai!
Cine vorbeste! Ionela, unica clona nereusita a unei maimute din Neanderthal!
Postat 08 Noiembrie 2012, 23:38 de George Bush
Ionela, draga,
Ai vazut ce apartament are colega ta, Elena? Tu cand ni-l arati pe al tau?
Postat 08 Noiembrie 2012, 21:53 de CARLA
Raspundeti la intrebare
Ionela este specie a-autohtona( Bihorului si Ardealului ) b-alohtona
Postat 08 Noiembrie 2012, 20:49 de Binsean
pfffff
voi prin vot ati distrus tara continuati nu va oprit, votati toti hotii si criminalii posibili
Postat 08 Noiembrie 2012, 20:47 de Marian
:)))
s au recuperat banii din evaziunea produsa de SOTUL EI , bani cu care familia ei se intretinea ?
Postat 08 Noiembrie 2012, 20:46 de Marian
tu deputata?
Multumesc frumos, dar cine mai vrea binele PDL-istilor? Ne-au mai fraierit cu un slogan asemanator: Sa traim bine! Acum se vor oameni de bine.. care dintre cei trei din poza? Sunteti 3 NASOLI!!! La care mai adaugam multa INCOMPETENTA, NERUSINARE, dar tot este BINE v-am uitat la foc mic si a-ti luat foc! Acum strig BINE ca ARD-eeeeeeeeeeee!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!
Postat 08 Noiembrie 2012, 20:45 de Marian
esti o ciorba
voi prin vot ati distrus tara continuati nu va oprit, votati toti hotii si criminalii posibili JOS ARD ....SALVATIVA ACUMA SA NU ARDETI DE TOT !!!
Postat 08 Noiembrie 2012, 20:43 de ANDREI
:))
blonda blonda ce sa mai zici???....oare esti tu clona lu'UDREA????
Postat 08 Noiembrie 2012, 20:39 de Ionel
:))
Esti tu capabila de asa ceva?....esti la fel ca sotul tau Coriolan, niste corupti !!!
Postat 08 Noiembrie 2012, 20:37 de Ionel
serios?
Şi tu eşti clona lu' Udrea. Noaptea minţii
Postat 08 Noiembrie 2012, 20:34 de a
cu reputatia barbatului ei !!Lupul isis schimba parul dar naravul BA :))
cine seamana se aduna INFRACTORI cu REPUTATIE de PUSCARIASI:)))))!
Postat 08 Noiembrie 2012, 19:50 de ea vorbeste !
aaa
IONELA, blondooo, dupa 9 decembrie ...vom uita de PDL!
Postat 08 Noiembrie 2012, 19:07 de Anonimus
Asa e Jonella
Ionela,ai dreptate, dar asa faceti toti nu numai cei de la USL.Toti anonimii pe care ii scoate in fata politica,n-au notorietate in profesiile lor,si atunci toti se bazeaza pe popularitatea si realizarile oamenilor importanti din partidele lor(Popa si Bolojan la USL,Filip,Seremi si Blaga la PD si cam atat,caci lista oamenilor politici de notorietate din Bihor se cam termina)Ce vine din urma vom vedea in 5-10 ani.
Postat 08 Noiembrie 2012, 18:31 de Jonel
bla bla
1)uneori o ciorba reincalzita poate fi mai benefica decat o friptura sau alte cele 2)nu e un start bun daca o ...doamna...incepe campania cu jigniri.
Postat 08 Noiembrie 2012, 18:23 de adl
palavre
Dau si astia din gura amboulea.....
Postat 08 Noiembrie 2012, 18:09 de palavre
Succes USL!
Ionela, nu uita! Scopul scuza mijloacele, dar nu toate mijloacele justifica scopul. In ceea ce te priveste pe tine, ai un mijloc care justifica orice scop. Succes USL!
Postat 08 Noiembrie 2012, 17:42 de SAFE
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.5785 RON
  • 1 EUR = 4.969 RON
  • 1 HUF = 0.0126 RON