Primăria și Compania de Apă Oradea au anunțat, marți după amiază, intervenții de urgență pe strada Sovata din municipiu, în zona magazinului Penny, după ce a apărut o avarie majoră la colectorul menajer.
„În urma surpării acestuia, este absolut necesară intervenția imediată pentru a preveni probleme de canalizare menajeră în cartier, cu impact direct asupra locuitorilor din zona străzii Shakespeare și de pe Splaiul Crișanei”, se arată într-un comunicat al municipalității.
Informarea precizează că lucrările de remediere se desfășoară deja, „în regim de urgență”, de către firma Socot S.A., executantul desemnat pentru această intervenție.
„Pentru buna desfășurare a șantierului, accesul la magazinul Penny din zonă se va realiza prin organizarea de șantier amenajată de constructor. Cetățenii sunt rugați să respecte indicațiile de circulație temporare și să manifeste înțelegere pe durata execuției lucrărilor”, arată comunicatul.
Atât Primăria, cât și Compania de Apă au precizat că își cer scuze pentru disconfortul creat și asigură locuitorii că se vor depune toate eforturile pentru ca lucrările să fie finalizate în cel mai scurt timp posibil, astfel încât rețeaua de canalizare să revină la parametrii normali de funcționare.
Contactat de BIHOREANUL, directorul tehnic al CAO, Cristian Popa, a precizat că avaria îi afectează pe riverani strict din punct de vedere al circulației în zonă.

Așa cum BIHOREANUL a mai scris, zona în care s-a produs avaria este una cu probleme de mai multă vreme, dat fiind că rețeaua de canalizare este una veche și surpată.
Firma SOCOT a început pe 3 iunie 2025 lucrările de reabilitare a canalizării în zona Sovata - Splaiul Crișanei, cu o investiție de circa 3 milioane euro.
Lucrările vizează înlocuirea conductelor vechi și montarea a opt cămine de vizitare de malurile Crișului. De altfel, tocmai din acest motiv, la începutul acestei veri, din luna iunie, traficul auto pe strada Sovata a fost restricționat între Penny și strada Doina. Ulterior, s-a blocat și circulația sub Podul Decebal, spre Splaiul Crișanei, municipalitatea estimând într-o primă fază că restricțiile vor dura până la finalul lunii septembrie. Lucrările sunt programate să se finalizeze anul acesta.




Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.