URMĂREȘTE-NE PE
SÂMBĂTĂ, 13 IULIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Interesantă ideea Primăriei de a le cere artiștilor ambulanți să solicite administrației locale dreptul de a se produce pe teritoriul municipiului Oradea. Nu se vor percepe taxe pentru așa ceva, dar spațiile unde va avea loc actul artistic și orarul vor fi bine definite.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Plicticoasa campanie electorală s-a animat abia pe final, când am avut parte și de o adevărată „lovitură de imagine”, amintind de marile dezvăluiri ce făceau „deliciul” confruntărilor politice din anii 90. Prefectului liberal Dumitru Țiplea i-a fost „extras”, din debaraua în care-l credea bine ascuns, un schelet încă urât mirositor, datând din perioada studenției...
Zic şi eu
Adrian Cris
Nici n-am apucat să uităm bulibășeala alegerilor comasate din 9 iunie, locale și europarlamentare, cu acuze de furt și o impardonabilă întârziere în centralizarea și publicarea rezultatelor, că deja ne putem imagina ce se va întâmpla la alegerile de la finele anului, în legătură cu care tocmai s-a decis că vor fi intercalate: turul I al scrutinului prezidențial pe 24 noiembrie, urmat pe 1 decembrie de cel legislativ, pentru desemnarea viitorilor senatori și deputați, iar apoi, pe 8 decembrie, de turul II al alegerilor prezidențiale.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Credeți că aducerea antrenorului Gustavo Aragolaza și preparatorului Maurizio Miele la FC Bihor este o mișcare strategică bună? Că va da roade?




De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
În data de 28 iunie a.c. s-a publicat în Monitorul Oficial o nouă Ordonanță de Urgență care modifică din nou Codul Rutier și, din păcate, nu în bine. În războiul contra drogurilor și alcoolului la volan, guvernanții scot pe bandă monstruozități juridice care nu fac decât să lovească în cetățeanul onest și să aducă noi pete pe obrazul Statului. Ceea ce s-a făcut prin această Ordonanță depășește, însă, toate aberațiile anterioare și încalcă orice regulă de drept și de bun-simț juridic.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Diabetul este o boală cu o evoluție lentă și silențioasă, dar hiperglicemia cronică determină o serie de probleme de sănătate, uneori foarte grave. Supravegherea medicală continuă este foarte importantă, descoperindu-se factorii de risc și cei agravanți precum și bolile asociate (hipertensiunea arterială, bolile cardiovasculare, obezitatea), toate acestea cu scopul instituirii unui tratament adecvat.
19 Iunie 2024, 15:24

Ai terminat liceul sau facultatea? Ai dreptul la indemnizație de șomaj sau primă de angajare! Află care sunt condițiile!

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Tinerii care în această vară vor absolvi studiile, indiferent că este vorba de cele liceale sau superioare, au dreptul timp de șase luni la indemnizație de șomaj, în cuantum de 330 lei/lună, sau de o primă de angajare de 1.980 lei, dacă își găsesc un loc de muncă.

„Condiția este ca ei să se înregistreze în evidențele noastre în primele 60 de zile de la absolvirea studiilor și vor fi considerate persoane în căutarea unui loc de muncă, iar după cele 60 de zile devin șomeri indemnizați. Timp de șase luni, vor primi ajutor de șomaj în valoare de 50% din indicatorul social de referință, adică 330 lei pe lună”, a declarat directorul Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă Bihor, Békési Csaba, pentru BIHOREANUL.

Dacă între timp își găsesc un loc de muncă, absolvenții nu rămân fără bani: ei primesc prima de inserție pe piața forței de muncă, în cuantum de 1.980 lei. „Primesc această primă dacă încheie un contract de muncă pe perioadă nedeterminată sau de minimum un an. Jumătate din sumă se acordă la angajare, iar jumătate după un an”, a precizat Békési.

Avantaje pecuniare au și firmele care angajează tineri elevi, studenți sau absolvenți. Pe perioada vacanței de vară, angajatorii care recrutează tineri care au împlinit 16 ani primesc un stimulent financiar de 330 lei/lună, timp de 2 luni. Diferenţa dintre stimulentul lunar acordat şi salariul realizat se suportă de către angajator din fonduri proprii.

Beneficiază de stimulentul financiar angajatorii care încadrează în muncă elevi şi studenţi în baza unui contract individual de muncă pe durată determinată, egală sau mai mică decât durata vacanţei, încheiat cu normă întreagă sau cu timp parţial, sau cu contract de muncă temporară, numai dacă durata misiunii de muncă temporară este egală sau mai mică decât durata vacanţei.

Firmele primesc o subvenție și dacă angajează absolvenți care efectuează stagiul de muncă, în cuantum de 2.250 lei/lună, pe durata contractului de stagiu.

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!
Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.5873 RON
  • 1 EUR = 4.9749 RON
  • 1 HUF = 0.0126 RON