URMĂREȘTE-NE PE
LUNI, 29 APRILIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
La fel cum creștinii ortodocși scot anual moaștele sfintei Paraschiva la Iași, tot așa, la patru ani, în perioada electorală, liberalii apelează la moaștele prorocului Ilie, mai exact Ilie Bolajan, ca să întărească credința în activul de partid.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Oricât ar fi de digitalizată lumea și plin internetul de informații despre tot felul de locuri, inclusiv în imagini, nimic nu se compară cu plăcerea călătoriei, fie ea cât de scurtă, pentru a le vedea cu propriii ochi. Iar când de plăcerea asta vor avea parte sute, poate mii de copii de la țară, dintre care mulți nu au ieșit din comuna lor ori au ajuns în cel mai bun caz până în cel mai apropiat orășel, cu atât e mai meritorie orice inițiativă care îi ajută să capete această experiență, totdeauna de neuitat dacă e prima.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce părere aveți de noul proiect de realizare a unui drum nou între Paleu și Șoseaua Borșului, contestat de unii locuitori din Oncea?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Camera Deputaţilor a adoptat recent un proiect de modificare a legislaţiei în vigoare, prin care se prevede, în esenţă, că instanţele judecătoreşti nu vor mai putea reduce din oficiu onorariile achitate de justiţiabili avocaţilor, ci doar la cererea părţii adverse. 
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
26 Aprilie 2022, 18:42

1 Mai, „între frați și prieteni” la Bers Nova. Spectacol cu cântece și poezii făcute celebre de Florian Pittiș

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Berăria artizanală Bers Nova de lângă Oradea își pregătește curtea pentru oaspeți. Sâmbătă și duminică, pe 30 aprilie și 1 mai, bihorenii sunt chemați la un „sfârșit de săptămână între frați și prieteni”, cu bere - inclusiv berea Oradiei, numită „Vulturar” -, mici și un spectacol pentru nostalgici.

„Vă invităm la un sfârşit de săptămână între fraţi şi prieteni, în curtea fabricii de bere Bers Nova! Chemaţi-vă familia, vecinii şi amicii să sărbătorim împreună sâmbătă şi duminică Întâiul Mai cum se cuvine: cu muzică bună, cu mici şi bere! Şi pentru că tot am vorbit despre fraţi şi prieteni, surpriza zilei de sâmbătă este momentul cultural "SUNT UN FRATE TANAR", un proiect care îşi propune să readucă în memoria publicului cântecele şi poeziile interpretate de marele artist FLORIAN PITTIS în perioada petrecută alături de faimosul grup PASAREA COLIBRI”, au transmis gazdele de la Bers Nova. 

Recitalul de muzică şi poezie va fi susţinut de către Dorin Andone, voce, chitară acustică, Vlady Cnejevici, claviaturi, voce, Teo Boar, chitară electrică, voce, toți muzicieni recunoscuți pe scenele folk-pop din România, care de-a lungul timpului au cântat în trupe ca: Pacifica, Pasărea Colibri, Mircea Baniciu & Band, Mircea Rusu Band, Paul & The Blue Workers.

„Latura gastronomică va fi asigurată de prietenii de la ManagEvent - D'ale Porcului, iar barul va servi toate sortimentele de bere produse la fabrică la draft, sticlă şi doză, inclusiv pentru take-away! Locaţia va fi deschisă între orele 11 şi 23 în ambele zile, iar accesul la concertul de sâmbătă se va face pe bază de bilet”, au precizat organizatorii.

Pentru spectacolul „Sunt un frate tânăr”, cu poezii și cântece, programat sâmbătă, de la ora 18, prețul unui bilet este de 40 lei pentru adulţi şi studenţi (aceştia primind două halbe de Vulturar incluse în preţul biletului) şi 20 lei pentru elevi.

Copiii sub 12 ani intră gratuit. Biletele pot fi cumpărate de pe site-ul Bers Nova și de la fața locului.

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!
Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.6373 RON
  • 1 EUR = 4.9765 RON
  • 1 HUF = 0.0127 RON