URMĂREȘTE-NE PE
VINERI, 29 MARTIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Primăria Oradea a decis să modifice regulamentul de salubrizare. La fel cum deja ne-a obișnuit, schimbarea s-a făcut fără o dezbatere publică serioasă. Mi se pare o greșeală strategică, pentru că despicarea firului în patru atunci când e vorba de problemele tuturor locuitorilor poate duce la soluții bune, unde mai pui că elimini din start suspiciunile și speculațiile.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Oradea și Bihorul au ajuns într-o perioadă fastă, cum din perspectiva dezvoltării infrastructurii n-au mai cunoscut niciodată. Anul acesta se deschid circulației o mulțime de noi drumuri, vreo 70 de kilometri: legătura centura Oradea - Autostrada Transilvania (chiar la finele acestei săptămâni), plus centurile Sânmartin, Aleșd, Beiuș, Oșorhei, Nojorid, Sântandrei (în vară). „Miracolul” ar putea fi explicat prin faptul că 2024 e an electoral. Și, da, este! Dar, totuși, nu asta-i explicația, ci parcurgerea întregii evoluții de la germinarea la coacerea proiectelor.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Sunteți mulțumit de noile trasee de tramvai gândite de OTL pentru a asigura un flux mai bun în oraș?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Din data de 31 martie, România devine, parțial, parte a spațiului de liberă circulație Schengen, aspect care ar trebui să ne bucure, ca națiune, deoarece vine după un îndelung proces de negociere cu celelalte state ale Uniunii Europene, aspectele privind negocierea cu Austria fiind comentate pe larg în ultima perioadă.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
23 Iulie 2012, 16:16

Universitatea o propune pe Liana Antal şefă de secţie la Maternitate

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Reîntoarsă de la clinica din Ingolstadt, unde s-a "refugiat" după ce a fost detronată de la şefia Maternităţii orădene, Liana Antal are şanse să ajungă iar şef în unitatea care între timp a devenit Staţionar III al Spitalului Clinic Judeţean.

Potrivit unui comunicat de presă al Universităţii, remis luni, Senatul universitar a aprobat recomandările făcute de Facultatea de Medicină şi Farmacie privind şefii de secţii clinice din Spitalul Judeţean. Aceşti şefi sunt numiţi de conducerea spitalului, însă facultatea are dreptul să facă propriile recomandări.

Printre aceste recomandări se numără şi Liana Antal, soţia fostului rector Cornel Antal, pe care FMF o propune la şefia secţiei OB I de la Maternitate.

Pentru secţia OB II, FMF l-a propus pe Petru Chitulea, iar pentru secţia OB III pe Tiberiu Pop. La secţia de neonatologie este propusă să fie şefă Floare Filip, iar la secţia ATI a Maternităţii Petre Teodorescu.

Liana Antal a plecat la Ingolstadt în primăvara anului 2011, după ce a fost schimbată de la şefia Maternităţii. Ea a fost înlocuită de primarul Ilie Bolojan cu inginerul Gavril Grebenişan după preluarea administraţiei spitalelor de către municipalitate de la Ministerul Sănătăţii, iar Liana Antal a rămas doar şefa secţiei OB I, pe care o conducea din 2006.

Imediat după detronarea sa de la conducerea Maternităţii, Antal a încercat să modifice organigrama unităţii, introducând blocul de naşteri în subordinea sa ca şefă de secţie, chit că pe vremea când ea era manager sala de naşteri era tot în subordinea directorului medical.

Primarul Bolojan i-a respins, însă, această modificare, astfel că ulterior Antal a intrat în concediu de odihnă, apoi în concendiu medical, ca în final să intre în concediu fără salariu, pentru a profesa la clinica din Germania.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
13 Comentarii
@mihai
Esti foarte bine informat ... eu nu te contrazic cu legea respectiva. Eu cunosc realitatea din spital in ultimii 10-15 ani. Sala de nasteri a fost mereu in responsabilitatea sefului sectiei OB1 (in fapt). Era si greu sa fie supravegheata si condusa de Directorul Medical , nimeni altcineva decat Dr Filip ( NEONATOLOG ), pe vremea lui Antal. Sa fie clar ceva : NU cred ca ar fi bine sa ajunga spitalul pe mana "echipei" Antal-Bodog!!
Postat 26 Iulie 2012, 12:51 de angajat
director medical
Functia de director medical exista de ani buni (din nou nu stii despre ce scrii). Esenta celor scrise de mine mai jos, ca raspuns celor scrise tot de tine (doar ca te semnai medic, angajat...) era ca blocul de nasteri se afla in subordinea directorului medical, (doar ca tu nu ai auzit niciodata despre Legea privind reforma sanatatii, din 2006) nu a manageritei Antal. Dar, ''unde dai si unde crapa''....
Postat 25 Iulie 2012, 20:59 de mihai
mafioti
Barney mai cacacios decat Georgel!
Postat 25 Iulie 2012, 09:44 de PC
refacere grup
daca in urma cu un an s-a crezut ca poate fi facuta \"ordine\" in spitale, in special in maternitate, ne-am inselat amarnic, aceasta ordine presupunea atac la interesele unui grup, de aceea era atat de mult scandal; acest grup se reface treptat ajutat de oameni din conducere, pentru care ordinea se realizeaza pana la nivelul la care apare propriul interes; sunt medici mai capabili sa conduca sectiile dar nu sunt lasati, propunerile sunt facute din interes,cu un anumit scop, ceea ce este foarte vcizibil; astept ca USL sa -si elimine obiceiurile PDL-ului, nu are scuze pentru ceea ce se intampla (genul de numiri pentru care PDL a pierdut in fata oamenilor), corectitudinea pe care o \"trambiteaza\" acum trebuie sustinuta prin fapte!!!
Postat 24 Iulie 2012, 22:43 de dorel
@mihai
Pt Mihai - habar nu ai despre ce scrii. Functia de director medical exista doar de cativa ani. Scrii doar aberatii !!!
Postat 24 Iulie 2012, 22:42 de Teddy
@medic @angajat
La care maternitate te referi? De unde? La maternitatea din Oradea, (asa cum, defapt, se intampla in organigramele tuturor maternitatior) blocul de nasteri era subordonat directorului medical. Habar nu aveti despre ce scrieti. Inclusiv la Oradea, era subordonat directorului medical. Ca facea madam pe nebuna....dar nu era subordonat blocul de nasteri OB I !!!!! Iar despre atitudinea madamei Antal vis a vis de Dna Ninulescu ..... Incalificabil ! Cum a ''aruncat-o la gunoi '' pe Dna Ninulescu, denota lipsa de caracter!
Postat 24 Iulie 2012, 20:13 de mihai
Conflict de interese ?
Un mesaj serios, catre redactia "Bihoreanul": va rog sa precizati daca Bodog a facut propunerea ? Da sau nu ? ... Daca "da", atunci nu este conflict de interese? Sa-ti propui cumnata sefa ? Pai, e frumos, Florinel baiatule? Chiar asa pe fatza? Ei, ei !
Postat 24 Iulie 2012, 12:40 de Octopus
@chuck
pleacă şi tu, fătălăule.....
Postat 24 Iulie 2012, 10:27 de pistike
sefie
nu mai sunt specialisti in oradea?daca este asa buna de ce nu a ramas in germania? dovada clara ca este incompetenta alearga doar dupa sefie doar la oradea dincolo nu i a mers o frustrata piloasa ajunge sper sa nu ajunga sefa o rusine o intriganta de mana a 2a a stat pe banii universitatii in germania si nu a lucrat nimic nu a dovedit ca este capabila rusine daca iar ajunge sefa
Postat 24 Iulie 2012, 09:19 de rodica
ob
mda, n a omorit vrajitoarea asta destui bebelusi, puneti o iar in functie pe ucigasa de bebelusi sa inceapa iar macelul............. daca i puneti o coasa in mina arata ca moartea
Postat 23 Iulie 2012, 23:52 de coasa
UE
Nu veni, Doamna acasa la nebunii astia. Ramai intr-o tara normala !
Postat 23 Iulie 2012, 23:15 de chuck norris
Sala de nasteri
Sala de nasteri a apartinut in fapt sectiei OB I ( condusa de dr Ninulescu si ulterior de dr Antal ). Cuplul Chitulea-Muresan a inventat recent ideea ca dr Antal ar fi condus in mod abuziv Sala de nasteri . A conduce un asemenea departament nu aduce nici un fel de venit suplimentar. Este doar o foarte mare responsabilitate (trebuie sa fii disponibil in orice moment in timpul programului) , nimic altceva . In acest ziar s-a scris repetat despre abuzurile lui Antal ( in mod evident in articole comandate de Chitulea ) , majoritatea articolelor fiind semnate de A Cris.
Postat 23 Iulie 2012, 22:45 de Angajat
Lamurire
Orice angajat al Maternitatii poate sa confirme faptul ca Sala de nastere a apartinut intotdeauna sectiei OB I. Informatiile pe aceasta tema sunt prezentate in mod repetat fals si tendentios.
Postat 23 Iulie 2012, 20:46 de medic
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.6085 RON
  • 1 EUR = 4.973 RON
  • 1 HUF = 0.0126 RON