URMĂREȘTE-NE PE
DUMINICĂ, 19 MAI 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Nici nu bine a fost lansată ideea unui inel metropolitan de nord, care să treacă prin cartierul Podgoria, că megieșii s-au și organizat pentru proteste. Reacția este firească - nimănui nu-i convine ca drumul să treacă prin preajma casei sale, pentru că asta înseamnă deranj, zgomot și poluare. Dar să ieși cu pancarte de genul „Accesul permis doar riveranilor” denotă cel puțin o inabilitate.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Poate ați observat, vinerea trecută a început campania pentru dublele alegeri din 9 iunie, locale și europene. Cum, nu v-ați prins? Trebuia! Au dispărut de pe străzi bannerele partidelor și ale candidaților.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Partidele și-au depus candidaturile pentru alegerile locale. Ce vă doriți de la viitorul primar și viitoarea administrație a Oradiei?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
În data de 29 aprilie 2024 a fost publicată în Monitorul Oficial și urmează să intre în vigoare o lege care modifică Codul rutier și are o istorie interesantă. Legea va intra în scurt timp în vigoare și va permite deținătorilor de permis categoria B (valabil pentru autoturisme) să conducă și motociclete, în anumite condiții.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
16 Noiembrie 2011, 11:30

Universitarii orădeni îşi vor alege noul rector în februarie. Antal încă "se gândeşte" dacă va candida

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Rectorul Universităţii din Oradea, Cornel Antal, a prezentat miercuri, într-o conferinţă de presă, calendarul alegerilor academice, dat fiind că anul viitor expiră mandatele rectorului, prorectorului, decanilor, prodecanilor şi membrilor Senatului universitar.

Alegerile se vor desfăşura pe trei nivele: consiliul facultăţilor, Senat şi rectorat. Astfel, la alegerile pentru membrii în consiliile facultăţilor, care vor avea loc în perioada 7- 16 decembrie, doritorii, atât cadrele didactice, cât şi studenţii, trebuie să-şi depună candidatura până cel târziu pe 23 noiembrie. "La aceste alegeri votează toate cadrele didactice titulare şi toţi studenţii facultăţii", a precizat Antal.

Pentru un loc în Senatul Universităţii, alegerile se vor ţine separat pentru studenţi şi pentru cadrele didactice. Studenţii care râvnesc la o astfel de poziţie trebuie să-şi depună candidaturile în perioada 19-23 decembrie, ei urmând să fie aleşi de toţi colegii lor, adică cei circa 20.000 de studenţi ai Universităţii din Oradea, pe 16 ianuarie. Cadrele didactice care vor să facă parte din Senat trebuie să-şi depună candidatura până cel târziu pe 20 ianuarie, alegerile urmând să aibă loc în 8 februarie.

"Conform noii legi a educaţiei, în Senat nu este permis să fie membru nicio persoană cu funcţii de conducere, precum directorii de departamente, rectorul, prorectorul, decanii. Dacă vor fi alese în Senat astfel de persoane, vor intra în incompatibilitate şi vor avea la dispoziţie 15 zile pentru a alege una din funcţii", a declarat rectorul orădean, explicând astfel că puterea legislativă a unei Universităţi va fi de acum despărţită de cea executivă.

Cele mai importante alegeri la nivel de Univeristate, cele pentru funcţia de rector, vor avea loc tot pe 8 februarie, candidaturile putând fi depuse în intervalul 9-20 ianuarie. Dacă va fi cazul, al doilea tur de scrutin se va ţine pe 15 februarie.

"La alegerea rectorului există obligaţia de a participa cel puţin jumătate din electorii cu drept de vot, adică toate cadrele didactice titluare, mai precis cu contract pe perioadă nedeterminată, şi reprezentanţii studenţilor, care sunt studenţii aleşi în consiliile facultăţilor şi cei din Senat", a precizat Cornel Antal. Astfel, la alegerea rectorului vor fi circa 1.100 de persoane cu drept de vot, iar dacă aproximativ 550 din aceştia nu participă la primul tur de scrutin, alegerile se reiau o săptămână mai târziu. La al doilea tur de scrutin nu va mai exista obligativitatea participării a cel puţin jumătate din universitarii cu drept de vot.

După ce va fi ales prin vot secret, rectorul va trebui confirmat de ministrul Educaţiei. Apoi, el va numi viitorii prorectori şi va organiza concurs pentru funcţiile de decan, concursuri ce se vor ţine în perioada 1 aprilie - 15 mai. Decanul selectat îşi va numi prodecanul.

Întrebat de BIHOREANUL dacă va candida pentru un nou mandat de rector, Cornel Antal n-a confirmat pe şleau, dar a lăsat să se înţeleagă acest lucru. "Este o opţiune la care mă gândesc, o iau în vedere. Dar în luna ianuarie se vor prezenta candidaturile oficiale, aşa că nu pot să spun oficial că voi candida", a declarat rectorul Universităţii.

Antal a mai spus că în calendarul alegerilor nu e prevăzută nicio perioadă de campanie în care candidaţii la funcţia de rector să-şi prezinte obiectivele şi să se promoveze în rândul electorilor, dar că fiecare candidat va avea acest drept.

Totodată, Senatul Universităţii a decis ca din Biroul Electoral Central să facă parte câte un reprezentat al fiecărei comisii al Universităţii, un cadru didactic cu pregătire juridică, un reprezentat al Sindicatului Corpul Profesional Universitar şi patru studenţi. "Biroul şi-a ales preşedintele, pe conferenţiarul Vasile Aurel Căuş, reprezentant al Comisiei de Buget-Finanţe, şi vicepreşedintele, pe Ştefan Nagy, reprezentant al Comisiei de Calitate", a mai spus rectorul Cornel Antal.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
3 Comentarii
folclor 3
pam pam!
Postat 16 Noiembrie 2011, 14:06 de TDS
folclor 2
cei doi voinici mincinoşi care au ceva de ascuns în CV-uri nu sunt chiar atât de voinici(ba din contră)dar aşa e cântecul! în schimb sunt uşor identificabili după păr(unul nu are deloc, altul iese prea tare în evidenţă cu el!
Postat 16 Noiembrie 2011, 14:05 de TDS
folclor
la universitatea mare/mândra mea, draga mea/erau două "surioare"/mândra mea, draga mea!/nicoleta şi mărioara/mai trăgeau şi ele sfoara/s-au găsit să protejeze/doi voinici, pe interese/măi, măi/voinicii le auziră/mândra mea, draga mea/şi pe loc se sfătuiră/mândra mea, draga mea/în CV-uri să nu scrie/ce-au făcut până la studenţie măi, măi!/să fi fost ani vreo şase/dar nu vor ca să se afle/măi, măi!
Postat 16 Noiembrie 2011, 14:01 de TDS
count display
Ultimele Comentarii

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.5772 RON
  • 1 EUR = 4.9756 RON
  • 1 HUF = 0.0129 RON