URMĂREȘTE-NE PE
LUNI, 14 IULIE 2025
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Lumea se întreabă de ce trebuie să achite asigurări de sănătate și veteranii de război. Sau de ce mamele aflate în îngrijirea copilului sunt supuse aceleiași obligații. Doar cu banii astfel adunați în plus nu astupăm marea gaură din buget. Numai că Ilie Bolojan știe că, dacă faci o excepție, imediat urmează și altele. Când a introdus plata parcării pentru absolut toți cetățenii Oradiei, au sunat telefoanele în draci. Ziariști, judecători, polițiști, atârnători de partid ș.a. s-au trezit cu amenzi pe parbrize. Știți care a fost reacția lui Bolojan? „Vă rog să trimiteți amenda la mine la birou, că o s-o plătesc eu”. Așa i-a pus la punct.
Zic şi eu
Adrian Cris
În 2008, când prelua Primăria Oradea, îl știam deja binișor pe Ilie Bolojan. Își începuse ascensiunea cu patru ani înainte. În 2004, câteva luni, fusese consilier județean, unul venit „de la țară”, dar singurul care citea toate proiectele de hotărâri (ceea ce, cred, nu făceau nici măcar șefii Consiliului Județean) și care punea întrebări.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Credeți că măsurile fiscale adoptate de Guvernul Bolojan sunt necesare și eficiente?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Zilele acestea se discută în spațiul public faptul că măsurile fiscale de austeritate așteptate în cursul lunii iulie vor fi cuprinse într-un act normativ ce nu va fi ordonanță de urgență, cum se întâmplă de obicei, ci o lege care va fi adoptată prin procedura specială a angajării răspunderii Guvernului în fața Parlamentului.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Exercițiile fizice fac parte din tratamentul diabetului zaharat de tip 2. Activitatea fizică nu înseamnă neapărat sport sau exerciții fizice susținute. Efectele benefice ale activității fizice regulate sunt recunoscute ca efecte sigure asupra sănătății precum și a moralului. Activitatea fizică diminuează insulino-rezistența, determinând o scădere a glicemiei. Pe termen lung reprezintă un real ajutor pentru menținerea greutății sau a pierderii de greutate în cazul obezității, ceea ce se reflectă în diminuarea riscului de complicații cardiovasculare și de hipertensiune arterială, menținerea în formă a articulațiilor și a musculaturii și nu în ultimul rând ameliorarea calității somnului.
05 Ianuarie 2016, 14:40

De sărbători, Primăria Beiuş a plătit 25.000 de lei pe un brad artificial

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Primăria Beiuş nu a făcut economii cu ocazia sărbătorilor de iarnă. Potrivit unui articol apărut marţi în cotidianul Crişana, Consiliul Local din Beiuş a decis să cheltuie 12.000 de lei pe patru căsuţe din lemn, care nu păreau tocmai noi, respectiv nu mai puţin de 25.000 de lei pe un brad artificial din luminiţe.

Deciziile au fost luate la propunerea primarului Adrian Domocoş, arată sursa citată, precizând că este vorba de un brad-spirală, cumpărat pe lângă unul natural care exista deja în centrul municipiului. "Niciun consilier n-a comentat când Domocoş a anunţat preţul: un sfert de miliard de lei vechi", arată Crişana.

Noul brad este făcut parţial din luminiţe, parţial din material sintetic verde cu forme de clopoţei, şi are şi o porţiune goală încadrată de o fundiţă.

Conform sursei menţionate, viceprimarul municipiului, Gabriel Popa, a precizat în şedinţa Consiliului Local în care au fost aprobate investiţiile că bradul va avea o înălţime de şase metri şi diametru de trei metri. În realitate, însă, pomul de Crăciun nu depăşeşte înălţimea de patru metri. 

Totodată, în şedinţa de Consiliu Local de la finalul lunii noiembrie, aleşii beiuşenilor au aprobat şi achiziţionarea a patru căsuţe din lemn care nu păreau să fie noi, având scândurile înnegrite, pentru târgul de Crăciun din municipiu. Autorul materialului speculează că cele patru căsuţe ar fi unele folosite şi la alte ediţii ale - culmea - aceluiaşi târg de Crăciun, din ani precedenţi.

Chestionat de BIHOREANUL pe marginea investiţiillor nesăbuite făcute din banii publici ai municipiului pe care-l conduce, primarul de Beiuş, Adrian Domocoş a refuzat, marţi, să facă precizări.

"Eu, ca primar, doar execut. Vă rog să întrebaţi Consiliul Local, ei au votat nu eu. Vă mulţumesc mult şi La mulţi ani!", a tăiat-o scurt Adrian Domocoş, negând că el ar fi propus achiziţia. După cum se ştie, edilul Beiuşului este inculpat în mai multe dosare de corupţie.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
5 Comentarii
@antonbara
DVS. nu aveti nici o legatura cu spiritul locului adica cu spiritul beiusean,va inteleg,totusi nu va inteleg de ce va mai faceti probleme.
Postat 06 Ianuarie 2016, 16:29 de User anonimizat
ieftin nevoie mare
Dragi comentatori, si eu ma bucur de toate investitiile care se fac in oras, dar cu riscul de a supara pe cineva, vreau sa fac o precizare pentru ca unii oameni probabil nu constientizeaza cat inseamna 25.000 de lei. N-are rost sa spun in bani vechi asa ca spun in euro => peste 5500 de euro. Da-l incolo de brad cu luminite cu tot...
Postat 06 Ianuarie 2016, 16:06 de antonbara
bradul e ok
de la craciun incolo in fiecare seara mi-am dus copilul la brad. de revelion o fost superb. tot la brad. toti prietenii il lauda. bai ce fain ii bradu! tot asta am auzit primu lucru cand era vorba de bins. pacat ca o trebuit sa tot vin din mizies ca sa il vad. puteam avea si noi unu...
Postat 06 Ianuarie 2016, 00:48 de alina_mizies
cel mai tare brad de 25 de ani incoace
in sfarsit un parc facut ca lumea in Beius. Pentru orice pot injura primaria, dar pentru bradul ala nu am cum sa ii bag de vina. de cand stau in Beius nu o fost asa frumos impodobit orasul de sarbatori. destul e sa ma uit pe facebook, toti cunoscutii mei au poze la bradul asta. nepotul meu de craciun era in al noualea cer cand l-am dus la bradut. maine merg sa il masor de curiozitate. pare mai inalt de 4m. mie imi place la maxim!
Postat 05 Ianuarie 2016, 22:30 de Mihai_beius
4/3 e o.k.
Partea plina a paharului este ca diametrul a ramas tot de 3 metri.
Postat 05 Ianuarie 2016, 18:13 de User anonimizat
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.3461 RON
  • 1 EUR = 5.081 RON
  • 1 HUF = 0.0127 RON