URMĂREȘTE-NE PE
VINERI, 29 MARTIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Primăria Oradea a decis să modifice regulamentul de salubrizare. La fel cum deja ne-a obișnuit, schimbarea s-a făcut fără o dezbatere publică serioasă. Mi se pare o greșeală strategică, pentru că despicarea firului în patru atunci când e vorba de problemele tuturor locuitorilor poate duce la soluții bune, unde mai pui că elimini din start suspiciunile și speculațiile.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Oradea și Bihorul au ajuns într-o perioadă fastă, cum din perspectiva dezvoltării infrastructurii n-au mai cunoscut niciodată. Anul acesta se deschid circulației o mulțime de noi drumuri, vreo 70 de kilometri: legătura centura Oradea - Autostrada Transilvania (chiar la finele acestei săptămâni), plus centurile Sânmartin, Aleșd, Beiuș, Oșorhei, Nojorid, Sântandrei (în vară). „Miracolul” ar putea fi explicat prin faptul că 2024 e an electoral. Și, da, este! Dar, totuși, nu asta-i explicația, ci parcurgerea întregii evoluții de la germinarea la coacerea proiectelor.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Sunteți mulțumit de noile trasee de tramvai gândite de OTL pentru a asigura un flux mai bun în oraș?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Din data de 31 martie, România devine, parțial, parte a spațiului de liberă circulație Schengen, aspect care ar trebui să ne bucure, ca națiune, deoarece vine după un îndelung proces de negociere cu celelalte state ale Uniunii Europene, aspectele privind negocierea cu Austria fiind comentate pe larg în ultima perioadă.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
02 Octombrie 2018, 15:51

Cu pliantu-n pungă! Pita Lugaş face reclamă referendumului pro familie. Protecția Consumatorilor a intrat pe fir

Cu pliantu-n pungă! Pita Lugaş face reclamă referendumului pro familie. Protecția Consumatorilor a intrat pe fir foto facebook, Cristina Rusu
0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Patronii brutăriei Vital Produs din Lugaşu de Jos au distribuit, marţi, în pungile cu pâini trimise magazinelor, pliante conţinând mesaje pro-referendum, fotografiile cu produsele de pe rafturi ajungând în scurt timp virale pe internet. Şeful Comisariatului pentru Protecţia Consumatorului Bihor a dispus un control la firma producătoare.

"Apără copiii României! Apără căsătoria dintre un bărbat şi o femeie! Apără România de mâine! VINO LA REFENDUM! VOTEAZĂ "DA" pentru definirea în Constituţie a căsătoriei dintre un bărbat şi o femeie. 6-7 octombrie 2108, să fim 6.000.000 la VOT! Doar aşa ne apărăm copiii", arată mesajul care îi îndeamnă pe consumatori să voteze la referendum.

Imaginile, postate pe Facebook, au ajuns şi la şeful Comisariatului pentru Protecţia Consumatorului Bihor, Giani Bura, care a dispus un control la firma producătoare, Vital Produs SRL din Lugaşu de Jos, remarcând că modul de amplasare a reclamei nu este corespunzător.

"Am primit şi eu fotografiile şi am dispus efectuarea unui control la producător, acolo unde se efectuează şi ambalarea pâinii. Acele pliante trebuiau introduse într-o folie, nu direct pe produs. Mai multe vă voi putea spune după efectuarea controlului", a declarat Bura.

Contactat de BIHOREANUL, Iosif Ivan, administratorul şi unul dintre asociaţii firmei Vital Produs, și-a asumat fapta. Din ce motive a pus pliante în pungile de pâine? "Ca orice creştin, susţin familia", a răspuns acesta.

La insistenţele reporterului privind motivaţiile din spatele campaniei agresive de a "vinde" referendumul împreună cu pâini, acesta a răspuns iritat: "Cu ce am greşit? Nu fac politică. E o decizie de susţinere a familiei, e o decizie creştinească".

Întrebat dacă s-au respectat condiţiile de igienă prin inserarea unor pliante colorate în pungile cu pâini, Ivan n-a dat un răspuns la subiect. "Păi, cât de igienic e şi să ambalezi pâinea într-o pungă? Pliantele s-au lipit pe exteriorul pungii, doar unele au fost băgate în interior", a precizat acesta, deşi în imaginile apărute pe internet toate materialele sunt în interior.

Reprezentantul Vital Produs a spus că unele persoane l-au felicitat pentru demers, în schimb a primit şi ameninţări, refuzând să precizeze din partea cui. Iosif Ivan a confirmat că a avut marţi un control din partea Protecţiei Consumatorilor dar a spus că nu a fost amendat.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
14 Comentarii
Shogun
Eu nu stiu unde ai vazut tu mancare in ziar in UK. In primul rand aia e hartie alimentara imprimata cu cerneluri pe baza de apa. De mancai tu fish and chips in ziar, la uleiu ce se scurge din beer battered cod si cartofi in amestec cu plumbul din cerneala ziarului, erai un al doilea inviat in lumea asta. Nu e ziar! Aaa, si mazarea zdrobita cum sta in ziar? Daca esti in UK, cauta Beehive si cere acolo fish and chips.
Postat 03 Octombrie 2018, 21:52 de poiu
Let's make it clear!
Cu sau fara pliant, eu tot DA as fi votat.
Postat 03 Octombrie 2018, 15:27 de Alcor
Campania lu'... pită prăjită
Unde e Protecția Alegătorilor? Se poate așa ceva? În loc de mici, bere, ulei, zahăr, etc., am ajuns să fim manipulați cu pită! Și nici aia gratis!
Postat 03 Octombrie 2018, 11:40 de FaBULA
!
Mațe sensibile... În Marea Britanie până-n ziua de azi se vând fish and chips în hârtie de ziar și nu se plânge nimeni. Eu unul m-am săturat de toți plângăcioșii. Mă duc la referendum. Și ca să fie limpede, o să votez DA.
Postat 03 Octombrie 2018, 07:20 de Shogun
DA !
Pita de Lugas este foarte buna. Am cumparat si o sa mai cumpar.
Postat 03 Octombrie 2018, 06:23 de Alcor
igiena nu se ia in calcul ?
Cata incredere sa mai ai pe viitor ca pita de Lugasu se manevreaza igienic ? Satana i-o mai cumpara pita !
Postat 02 Octombrie 2018, 21:37 de oradeancivic
mesaje bagate pe gat
Odata cu painea trebuie sa inghiti si ideile patronului.
Postat 02 Octombrie 2018, 21:34 de oradeancivic
De azi gata
Dupa ani buni de consumat pita lor. Azi dimineata mi s-a facut greata. Soricel, e neo, ce e de aflat? Plus a mai primit ceva subventii de la Levi primarul (sau cum l-o chema) sau alte beneficii. Bura nu si-a depasit nici o atributie, din contra dovedește ca ia in seama si control toate sesizarile, oricat de prostești ar fi unele. Acuma altii or sa fie deranjati ca asa se comanda de la pupitru. De referendum nu mqi comentez, aia e o dare de foc a unor bani. Se cred si astia mafioti sud americani (nu dau nume sa nu fiu de maine atribuit cu ei).
Postat 02 Octombrie 2018, 21:34 de poiu
Ce are Protecția Consumatorului cu asta ?!?
"Defecții" nu au decât să mănânce cozonac, cu toate drepturile civile la care aspiră !?! După numele comisarului, Giani și Bura ... ar trebui să știe că, dacă își depășește atribuțiile, va zbura direct în trupa disponibilizaților politici care se bagă în seamă ca niște politruci adecvați momentului !?! Că orădenii au niște contracte de furnizare a unor servicii publice, pe care furnizorii nu le respectă corespunzător (apă, căldură, energie, etc) ... nu e de competența Protecției Consumatorului ?!? Vezi, Giani ... că ești pe ghiață subțire !?!
Postat 02 Octombrie 2018, 21:10 de CrisDumi
!!!
@shareware: Eu mai degrabă înclin spre neo! Aflu...
Postat 02 Octombrie 2018, 17:39 de soricel
Felicitari
Patronul da dovada ca este un bun cretin-ortodox !!!
Postat 02 Octombrie 2018, 17:35 de shareware
!!!
Urât! Nu textul ! Dar să bagi un carton/hârtie, ce-o fi fost peste pâine....grav! Autosesizare și din partea Direcției de Sănătate publică!
Postat 02 Octombrie 2018, 17:34 de soricel
Patronul
E membru PSD-ESCU??
Postat 02 Octombrie 2018, 17:34 de Sandu1206
Foarte buna..
Foarte buna pita de Lugas!
Postat 02 Octombrie 2018, 16:59 de scortosul
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.6085 RON
  • 1 EUR = 4.973 RON
  • 1 HUF = 0.0126 RON