URMĂREȘTE-NE PE
LUNI, 14 IULIE 2025
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Lumea se întreabă de ce trebuie să achite asigurări de sănătate și veteranii de război. Sau de ce mamele aflate în îngrijirea copilului sunt supuse aceleiași obligații. Doar cu banii astfel adunați în plus nu astupăm marea gaură din buget. Numai că Ilie Bolojan știe că, dacă faci o excepție, imediat urmează și altele. Când a introdus plata parcării pentru absolut toți cetățenii Oradiei, au sunat telefoanele în draci. Ziariști, judecători, polițiști, atârnători de partid ș.a. s-au trezit cu amenzi pe parbrize. Știți care a fost reacția lui Bolojan? „Vă rog să trimiteți amenda la mine la birou, că o s-o plătesc eu”. Așa i-a pus la punct.
Zic şi eu
Adrian Cris
În 2008, când prelua Primăria Oradea, îl știam deja binișor pe Ilie Bolojan. Își începuse ascensiunea cu patru ani înainte. În 2004, câteva luni, fusese consilier județean, unul venit „de la țară”, dar singurul care citea toate proiectele de hotărâri (ceea ce, cred, nu făceau nici măcar șefii Consiliului Județean) și care punea întrebări.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Credeți că măsurile fiscale adoptate de Guvernul Bolojan sunt necesare și eficiente?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Zilele acestea se discută în spațiul public faptul că măsurile fiscale de austeritate așteptate în cursul lunii iulie vor fi cuprinse într-un act normativ ce nu va fi ordonanță de urgență, cum se întâmplă de obicei, ci o lege care va fi adoptată prin procedura specială a angajării răspunderii Guvernului în fața Parlamentului.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Exercițiile fizice fac parte din tratamentul diabetului zaharat de tip 2. Activitatea fizică nu înseamnă neapărat sport sau exerciții fizice susținute. Efectele benefice ale activității fizice regulate sunt recunoscute ca efecte sigure asupra sănătății precum și a moralului. Activitatea fizică diminuează insulino-rezistența, determinând o scădere a glicemiei. Pe termen lung reprezintă un real ajutor pentru menținerea greutății sau a pierderii de greutate în cazul obezității, ceea ce se reflectă în diminuarea riscului de complicații cardiovasculare și de hipertensiune arterială, menținerea în formă a articulațiilor și a musculaturii și nu în ultimul rând ameliorarea calității somnului.
10 Noiembrie 2018, 13:21

Controale ITM la spălătorii auto: Amenzi pentru muncă „la negru” şi nerespectarea programului de lucru

Controale ITM la spălătorii auto: Amenzi pentru muncă „la negru” şi nerespectarea programului de lucru sursa foto: www.gazetaoltului.ro
0 clipuri
0 audio
0 fisiere

În luna octombrie, Inspectoratul Teritorial de Muncă Bihor a controlat, potrivit unui bilanţ transmis vineri printr-un comunicat de presă, 317 agenţi economici, emiţând 579 sancţiuni atât pentru nerespectarea legislaţiei în ce priveşte sănătatea şi securitatea lucrătorilor (201 sancţiuni, din care 4 amenzi), cât şi pentru încălcarea prevederilor referitoare la relaţiile de muncă (378 sancţiuni, din care 88 amenzi).

O parte însemnată a unităţilor sancţionate în acest domeniu au fost spălătoriile auto, verificate în perioada 19-20 octombrie în cadrul unei campanii naţionale pentru "identificarea cazurilor de muncă nedeclarată şi verificarea modului de respectare a prevederilor legale care reglementează relaţiile de muncă şi securitatea în muncă la angajatorii care îşi desfăşoară activitatea în domeniul "întreţinerea şi reparea autovehiculelor" - cod CAEN 4520 - Spălătorii Auto", se arată în comunicatul ITM Bihor.

Conform datelor transmise, au fost controlate 18 spălătorii auto, iar pentru deficienţele constatate au fost aplicate 24 sancţiuni contravenţionale, din care 8 amenzi în valoare totală de 145.000 lei şi 16 avertismente.

Totodată, inspectorii au dispus 38 de măsuri pentru remedierea deficienţelor constatate: neîncheierea contractelor individuale de muncă, prestarea activităţii în afara programului, nerespectarea repaosului săptămânal, lipsa evidenţelor orelor de muncă prestate de fiecare angajat, desfăşurarea activităţii în zile de sărbătoare legală, nerespectarea prevederilor legale privind munca suplimentară şi netransmiterea în REVISAL a modificărilor contractelor individuale de muncă ale angajaţilor.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
2 Comentarii
O fi refuzat vre-o spalatorie...
sa le spele masina pe gratis. Dar la firmele care platesc la gri... cand o sa faceti vizite? Adica platesc la salariul minim pe economie si restul la ¨plic¨. Bihorul are cele mai mici salarii din tara, mai mici decat toata Moldova si judetele din sud din cauza muncii la gri care nu se impoziteaza decat partial. Daca vii sa faci o reclamatie, esti sfatuit discret sa-ti tii gura pentru ca esti si tu complice la aceasta situatie si va trebui sa scoti niste bani din buzunar daca poti sa dovedesti. Aceasta stare de fapt se perpetueaza de 20 ani in Oradea nu va fi stopata decat prin concedierea in bloc a ïnspectorilor¨ ITM. Da, suntem si noi complici dar unde sa te angajezi altfel, toti privatii procedeaza asa. Nu putem fi toti inspectori pe la Primarie, ITM, Finante, Politie, mai trebuie sa si lucreze cineva in tara asta.
Postat 11 Noiembrie 2018, 12:33 de ionel82
!!!
Ce surpriză! Mergeți și în construcții....
Postat 10 Noiembrie 2018, 14:27 de unom
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.3461 RON
  • 1 EUR = 5.081 RON
  • 1 HUF = 0.0127 RON