URMĂREȘTE-NE PE
LUNI, 18 NOIEMBRIE 2019

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Este evident că, după marele război al tranșeelor cu pasaje subterane și girații îngropate, urmează  bătălia pentru parcări. Însă ideea de a lăsa pe mâna unui investitor specializat această afacere trebuie analizată cu foarte mare atenție, în niciun caz după sistemul „da, șefu’, am înțeles, să trăiți!”.
Zic şi eu
Adrian Cris
Duminică, prima oară în ultimii 30 de ani, am avut cu adevărat din ce alege la Preşedinţie, nu doar „răul mai mic”, ci şi binele, să zic aşa. Electoratul de dreapta (spre deosebire de simpatizanţii unor Dăncilă, Diaconu, Cumpănaşu etc, ale căror exigenţe sunt modeste) a acuzat, însă, o altă premieră, ruşinoasă: lipsa dezbaterii, a confruntării între pretendenţi...
Cum a fost?
Lucian Cremeneanu
Când vorbim despre rasism avem tendinţa de a vorbi la persoana a II-a sau a III-a. Privindu-ne în oglindă, rasismul nu se vede ca un rid şi nici nu ustură ca o zgârietură. La fel şi xenofobia. Iar discriminarea nu se vindecă cu alifii sau pastile. Rasism, xenofobie, discriminare - păcate pe care le punem în cârcă altora fiindcă oglinda în care ne reflectăm este fermecată şi ne arată doar ce vrem să vedem noi...
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Cu cine veți vota în turul doi al alegerilor prezidențiale din 24 noiembrie?




De stiut

Avocatul Bihoreanului
Mircea Ursuta
Aşa cum arătam anterior, poprirea este operaţiunea prin care, prin intermediul unui executor judecătoresc şi în temeiul unui titlu executoriu, un creditor încearcă să obţină banii datoraţi de o altă persoană (a treia persoană) debitorului său. Procedura popririi presupune o adresă se înfiinţare a popririi emisă de executorul judecătoresc şi comunicată terţului poprit (care, de regulă este fie angajatorul debitorului, fie o bancă).
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Diagnosticul de infarct miocardic acut (IMA) se bazează pe durerea toracică severă şi celelalte simptome (nelinişte, anxietate, paloare, transpiraţii), fiind completat de datele de laborator, electrocardiogramă şi tehnicile imagistice. Bolnavul cu IMA prezintă unele modificări sanguine nespecifice (creşterea numărului de leucocite şi a VSH) şi unele modificări specifice (creşterea cantităţii de enzime specifice muşchiului miocardic ca urmare a necrozei).
Psihologul Bihoreanului
Razvan Coloja
Din păcate, cinematografia şi oamenii neinformaţi perpetuează o serie de mituri care impun o stigmă asupra bolnavilor şi asupra celor cu afecţiuni psihice. Un schizofrenic este confundat des cu cei cu personalitate multiplă, cu criminalii în serie, cu cei malefici şi răi, gata de violenţe inimaginabile. Adevărul este, însă, altul...
18 Octombrie 2019, 20:25

VALTRYP, la mai mare! O fabrică orădeană, parteneră a unor producători auto internaţionali, se extinde (FOTO)

VALTRYP, la mai mare! O fabrică orădeană, parteneră a unor producători auto internaţionali, se extinde (FOTO) EUROPA ACASĂ. Furnizor pentru producători legendari, între care Mercedes, Porsche, Jaguar, Audi, Lancia, Volvo, Toyota şi alţii, VALTRYP a inaugurat noua fabrică vinerea trecută, finalizând astfel un proiect în valoare de 11,6 milioane lei, din care 3,3 milioane lei fonduri UE. Rezultatul - o clădire modernă, cu hală de producţie, birouri, săli de conferinţă şi sală de mese pentru salariaţi. „Cu mulţi ani în urmă, când vedeam în Europa fabrici moderne, mă rugam să putem face şi noi acasă, în Oradea”, le-a mărturisit directorul general Valeriu Trip (foto) invitaţilor prezenţi la inaugurare
0 clipuri
0 audio
0 fisiere

De la producţia începută într-o locuinţă la colaborări cu coloşi auto din întreaga lume. Aşa ar putea fi descrisă sumar istoria de până acum a companiei VALTRYP din Oradea, prima cu capital integral românesc din domeniul automotive, ajunsă la un sfert de secol de activitate.

Dar istoria continuă. La jubileu, VALTRYP face un pas important spre dezvoltare, inaugurând o nouă fabrică în Parcul Industrial Eurobusiness II, ceea ce va însemna triplarea producţiei şi creşterea locurilor de muncă oferite bihorenilor.

O zi simbol

Pe 18 octombrie 1994, orădeanul Valeriu Trip purta prima discuţie cu cea mai mare companie din sectorul automotive specializată în volane, Takata de astăzi. În ianuarie 1995, VALTRYP făcea primul export de volane îmbrăcate în piele, pentru Jaguar X 100 şi Jaguar X 200, produsele fiind lucrate în locuinţa familiei. Ulterior, producţia s-a mutat pe strada Sovata, într-o hală a fostei întreprinderi Metalica, unde s-a ajuns la 300 de volane realizate zilnic. În 2000, firma a achiziţionat primul spaţiu propriu, pe strada Constantin Tănase, iar producţia a urcat la 1.400 - 1.500 bucăţi pe zi.

Pe 18 octombrie 2019, zi aleasă simbolic, pe strada Anghel Saligny nr. 12, în Parcul Industrial Eurobusiness II, aproximativ 300 de invitaţi ai proprietarului au asistat la un nou moment reper din istoria firmei: inaugurarea noii fabrici, construită de o altă companie orădeană, Costa Voc, care i-a pus piatra de temelie în martie 2018 şi a predat edificiul la cheie cu 6 luni în devans faţă de termenul prevăzut, 31 martie 2020.

Proiectul, a subliniat directorul general al VALTRYP, Valeriu Trip, are o valoare de 11,59 milioane lei, din care o cofinanţare de 3,25 milioane lei prin Fondul European de Dezvoltare Regională, în cadrul Programului Operaţional Regional 2014-2020.

Pilde şi fapte cu tâlc

Convins că „Nimic fără Dumnezeu” nu este posibil, proprietarul companiei a ţinut ca sărbătoarea să fie deschisă cu o slujbă de sfinţire sâvârşită de 9 preoţi, în prezenţa PS Sofronie Drincec, episcopul ortodox al Oradiei.

„Dacă cineva nu vrea să lucreze, acela să nici nu mănânce! Pentru că auzim că unii din voi umblă fără rânduială, nelucrând nimic, ci iscodind. Dar unora ca aceştia le poruncim şi-i rugăm, în Domnul Isus Cristos, ca să muncească în linişte şi să-şi mănânce pâinea lor”, a rostit unul dintre părinţi din ritualul de binecuvântare al breslelor, altul citind apoi pilda talanţilor, la finele căreia a îndemnat adunarea: „Să fugim de lene şi de trândăvie, care aduce omului sărăcie!”.

După ce invitaţii au vizitat fabrica, urcând la primul nivel al construcţiei, unde sunt birouri, săli de conferinţe şi o sală de mese, continuând apoi prin hala de producţie, cu aproape 300 de posturi de lucru, directorul general Valeriu Trip a rememorat istoria companiei specializate în producţia de volane îmbrăcate în piele şi în lemn, de mânere pentru schimbătoarele de viteze şi de burdufuri. La capătul scurtei ceremonii, a înmânat diplome celor mai statornici angajaţi, dar şi pentru doi dintre cei mai tineri (foto): o absolventă promoţia 2019 a Universităţii din Oradea şi un orădean care a absolvit Universitatea din Essex.

„Dacă fiecare din noi am angaja un absolvent şi un tânăr plecat din ţară, Oradea şi România ar avea de câştigat la fel ca firmele pe care le conducem”, a spus Trip, în aplauzele asistenţei.

Oraşul stă pe umerii dvs.!

Invitat, la rându-i, să se adreseze asistenţei, primarul Oradiei, Ilie Bolojan, a spus: „Ne aflăm aici în semn de respect faţă de această companie şi pentru oamenii care lucrează în această companie. Nu o primărie schimbă o ţară, ci oamenii schimbă un oraş şi o ţară. Oraşul Oradea stă pe umerii dumneavoastră. Dacă avem cât mai multe companii şi salarii cât mai mari, oraşul nostru se dezvoltă”.

Reprezentantul municipalităţii le-a dat gazdelor şi trei veşti bune: pe de o parte OTL va asigura curse spre noua fabrică, iar pe de alta până în primăvară va fi finalizată breteaua de legătură dintre Parcul Industrial Eurobusiness II şi cartierul Grigorescu, iar până în toamna anului viitor şi pasajul cu patru benzi dinspre cartierul Europa.

Va fi nevoie, căci VALTRYP va creşte numărul salariaţilor de la 140 la 600 şi va facilita construirea unei grădiniţe pentru copiii angajaţilor, aşa încât programul de lucru al părinţilor să se sincronizeze cu cel al micuţilor.

(advertorial)

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
2 Comentarii
Cenzura comunista.
Vad ca cenzura de tip comunist functioneaza si in anul 2019.
Postat 22 Octombrie 2019, 17:17 de Kuler
Ce o fi acolo?
Ce incredere sa ai in asftel de conducere care invita penali la inaugurare? Zici ca e o noua casa a Cosa Nostra: sifonie, mang si micuchimicu. In locul lui Bolojan refuzam invitatia in momentul in care as fi vazut "elita"penala.
Postat 19 Octombrie 2019, 10:09 de poiu
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.3224 RON
  • 1 EUR = 4.7667 RON
  • 1 HUF = 0.0142 RON