Oradea devine, la finalul acestei săptămâni, punctul de întâlnire al experților în comunicare și jurnalism din țară și din străinătate. Vineri și sâmbătă, 10-11 octombrie, Departamentul de Științe Politice și Științele Comunicării din cadrul Facultății de Istorie, Relații Internaționale, Științe Politice și Științele Comunicării organizează cea de-a zecea ediție a conferinței „Mass-media în postcomunism: moștenire, evoluție, tendințe”, care poartă în acest an titlul „Jurnalismul tradițional și noile media: delimitări, practici și controverse”.
Evenimentul, organizat la Universitatea din Oradea, marchează un deceniu de dezbateri și analize dedicate evoluției presei românești după 1989 – de la eliberarea de sub cenzură și redefinirea rolului jurnalistului într-o societate democratică, până la provocările actuale ale digitalizării și mediului virtual.
La ediția aniversară din acest an participă peste 60 de specialiști în comunicare, jurnaliști și cadre universitare din România – provenind din centre academice precum București, Timișoara, Cluj-Napoca, Iași, Arad, Bacău și Oradea – dar și din Franța, Irlanda de Nord, Republica Moldova și Ungaria.
Deschiderea oficială a conferinței va avea loc vineri, 10 octombrie, de la ora 10, la Biblioteca Județeană „Gheorghe Șincai”, și va fi urmată de lucrările în plen. Printre invitații speciali se numără profesorii Laurent Bigot și Jérémie Nicey de la Universitatea din Tours (Școala Publică de Jurnalism), care vor vorbi despre transformările profunde prin care trece presa sub impactul tehnologiilor digitale, precum și profesorul Bogdan Oprea de la Universitatea din București, cunoscut specialist în comunicare publică și jurnalism.
După-amiaza, de la ora 15:30, activitățile se vor muta la sediul Departamentului de Jurnalism al Universității din Oradea (Campus II), unde vor fi susținute prezentări în patru secțiuni tematice, precum și două paneluri online.
A doua zi, sâmbătă, 11 octombrie, de la ora 10, participanții vor avea o întâlnire cu studenții de la jurnalism, în cadrul colocviului „Învățământul jurnalistic din România: prezent și perspective”, dedicat formării viitorilor profesioniști din domeniu.
Conferința, devenită o tradiție pentru mediul academic orădean, este apreciată nu doar pentru dezbaterile și cercetările prezentate, ci și pentru legăturile profesionale și prietenești consolidate de-a lungul anilor între specialiștii în istoria și practica presei.
Lucrările fiecărei ediții sunt publicate în volume la Editura Tritonic din București, iar evenimentul este organizat cu sprijinul Asociației „Țara Celor Trei Crișuri”, D&C Oradea, Asociației Române de Istorie a Presei – Filiala Crișana, Muzeului Țării Crișurilor, Bibliotecii Județene „Gheorghe Șincai” și al instituțiilor media locale.




Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.