URMĂREȘTE-NE PE
VINERI, 29 MARTIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Primăria Oradea a decis să modifice regulamentul de salubrizare. La fel cum deja ne-a obișnuit, schimbarea s-a făcut fără o dezbatere publică serioasă. Mi se pare o greșeală strategică, pentru că despicarea firului în patru atunci când e vorba de problemele tuturor locuitorilor poate duce la soluții bune, unde mai pui că elimini din start suspiciunile și speculațiile.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Oradea și Bihorul au ajuns într-o perioadă fastă, cum din perspectiva dezvoltării infrastructurii n-au mai cunoscut niciodată. Anul acesta se deschid circulației o mulțime de noi drumuri, vreo 70 de kilometri: legătura centura Oradea - Autostrada Transilvania (chiar la finele acestei săptămâni), plus centurile Sânmartin, Aleșd, Beiuș, Oșorhei, Nojorid, Sântandrei (în vară). „Miracolul” ar putea fi explicat prin faptul că 2024 e an electoral. Și, da, este! Dar, totuși, nu asta-i explicația, ci parcurgerea întregii evoluții de la germinarea la coacerea proiectelor.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Sunteți mulțumit de noile trasee de tramvai gândite de OTL pentru a asigura un flux mai bun în oraș?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Din data de 31 martie, România devine, parțial, parte a spațiului de liberă circulație Schengen, aspect care ar trebui să ne bucure, ca națiune, deoarece vine după un îndelung proces de negociere cu celelalte state ale Uniunii Europene, aspectele privind negocierea cu Austria fiind comentate pe larg în ultima perioadă.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
27 Septembrie 2012, 16:41

Prezentarea celui mai modern tramvai românesc i-a cam lăsat indiferenţi pe orădeni (FOTO)

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Evenimentul organizat joi de compania Oradea Transport Local în parteneriat cu Astra Vagoane Călători din Arad şi cu sprijinul Primăriei Oradea a fost menit să prezinte publicului noul tramvai Imperio, cea mai nouă inovaţie în materie de tehnologie pentru transportul de persoane, care a obţinut punctajul maxim la recenta expoziţie InnoTrans de la Berlin.

Lume puţină

La prezentarea Imperio oficiată joi, la ora 13, în parcarea Era Shopping Park, cea mai mare prezenţă au făcut-o angajaţii OTL, mai interesaţi decât publicul călător căruia îi era dedicat, de fapt, evenimentul. Astfel că, la momentul festival al prezentării tramvaiului au participat aproximativ 20 de curioşi.

Conferinţa de presă organizată după momentul prezentării festive a fost deschisă de viceprimarul Ovidiu Mureşan, care s-a arătat impresionat de singurul tramvai construit în România la standarde europene. "Dacă am fi avut oportunitatea aceasta acum patru ani, probabil că în Oradea ar fi circulat acum 15-20 de tramvaie Imperio, în locul celor 10 cumpărate atunci de municipalitate", a spus Mureşan, lăsând să se înţeleagă că nu exclude posibilitatea ca parcul OTL să fie extins cu Imperio, dar "asta nu într-un viitor foarte apropiat".

Garnitura expusă la Era Shopping Park până la ora 22 a fost adusă pe un trailer direct de la expoziţia InnoTrans de la Berlin, unde firma producătoare - Astra Vagoane Călători din Arad - a participat la un târg de profil. "Ne-am gândit să profităm de trecerea prin Oradea şi să ne prezentăm creaţia. Oradea e al treilea oraş unde este prezentată o garnitură a noului Imperio, după Bucureşti şi Berlin", a spus Gheorghe Sârbu, directorul general al companiei Astra Vagoane Călători Arad, care a mulţumit administraţiei orădene pentru ospitalitate.

Laude la Berlin

Directorul de marketing al companiei arădene, Cornel Negreţ, a spus că tramvaiul Imperio a cules doar laude la Berlin. "A fost cotat de specialişti ca fiind cel mai bun tramvai din expoziţie, atât din punct de vedere tehnic, cât şi al designului şi al confortului oferit călătorilor", a spus Negreţ.

Reprezentanţii Astra Arad susţin că Imperio corespunde necesităţilor de transport modern din Europa, fiind primul tramvai cu podeaua joasă complet, de la un capăt la altul. Potrivit lor, "Imperio este modern, eficient, economic şi fiabil", fiind conceput astfel încât orice defecţiune să poată fi remediată în maxim o oră.

Imperio este produs sub licenţă Siemens şi a fost lansat pe piaţa românească în 31 iulie, la Bucureşti. Modelul Imperio se fabrică la uzina din Arad, iar Imperio Eco la RATB Bucureşti. Ambele modele pot avea de la două până la şase module, sunt climatizate şi dotate cu sisteme de monitorizare video atât pentru exterior, cât şi pentru interior, şi dispun de o cutie neagră similară celor de la avioane.

E... românesc

Contribuţia Siemens la modelul Imperio este doar tracţiunea şi comanda, în timp concepţia, designul, dotările, accesorizarea şi alte elemente de construcţie sunt inovaţii ale inginerilor români.

Oficialii Astra s-au ferit să spună cât costă un Imperio, lansând doar ideea că "este cea mai ieftină ofertă, sub 2 milioane de euro". Cel care a dat răspuns precis a fost, însă, directorul OTL, Csuzi Istvan, care a confirmat că preţul unui Imperio porneşte de la 1,5 şi poate ajunge la 2,5 milioane de euro, în funcţie de dotări. În orice caz, mai puţin decât au costat tramvaiele Siemens cumpărate de municipalitatea orădeană cu patru ani în urmă.

Csuzi nu a fost totuşi foarte impresionat de cel mai modern tramvai produs în România, considerând că Siemensurile de la Oradea sunt net superioare. "Imperio este bun, fiabil, economic, dar este... românesc. Prin comparaţie cu modelul care circulă în Oradea, diferenţele sunt ca şi între un Logan şi un BMW", a declarat Csuzi Istvan pentru BIHOREANUL. Lucru cunoscut, în Oradea circulă un număr de 10 tramvaie Siemens ULF, achiziţionate de fosta administraţie locală, printr-un credit bancar, la preţul de 2,7 milioane de euro garnitura, plus TVA.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
4 Comentarii
tipic romanesc ...
ca de obicei, pentru majoritatea cetatenilor romani (adica atat romani get-beget cat si maghiari), tot ce-i de la altii sau din strainatate este muuuuuuuult mai bun decat ce-i romanesc ... a avut cineva rabdare sa vada cat de fiabil si bun este acel tramvai, inainte de a-l critica ca-i romanesc? ... din cate imi aduca aminte, chiar si Loganul este condus prin Germania, Franta, Belgia, Olanda, Italia ... oare aia nu s-au gandit ca e o masina \"made in Romania\"? ... daca bunurile facute in Romania anului 2012 nu ar fi competitive in afara tarii, oare am mai avea exporturi? ... think again !!!
Postat 28 Septembrie 2012, 09:16 de gicu
De când se entuziasmează gibonul de tramvaie noi ?
Orădenii au deja 10 tramvaie Siemens, de ultimă generaţie, similare cu cele mai noi din Viena, Zurich, Milano, etc, aşa că nu sunt interesaţi de copy-paste "made by Arad".
Postat 27 Septembrie 2012, 18:52 de MăriaPri
normal
La ora 13 majoritatea oameni\lor sunt la lucru sau in drum spre daca sunt schimbul 2 ce naiba participare vreti...
Postat 27 Septembrie 2012, 18:14 de Warpig
.
E frumos, da nu prea...
Postat 27 Septembrie 2012, 17:02 de Corsicanu
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.6085 RON
  • 1 EUR = 4.973 RON
  • 1 HUF = 0.0126 RON