URMĂREȘTE-NE PE
DUMINICĂ, 03 MARTIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Anul trecut, premierul Marcel Ciolacu a declarat că s-a terminat epoca construirii stadioanelor, în condițiile în care visteria e goală, iar autostrăzi și spitale nu prea avem. Partea proastă este că Oradea avea spre avizare proiectul noului stadion și abia acum vedem ce daune ne-au provocat procesele cu proprietarii de terenuri din zonă.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
E sufocarea pe care o simţi în lipsa libertăţii, obrazul ce-ţi arde încă sub palma securistului care ţi-a curmat cuvântul, ruşinea că te-ai născut într-un loc atât de cenuşiu. E despre "vom muri şi vom fi liberi", "dreptate, ochii plânşi cer să te vadă" sau "mai bine golan...". E despre mulţumirile primite de la omul simplu, care a găsit în tine singurul ascultător şi reazem, înfruntând "sistemul". Despre orele de nesomn...
Zic şi eu
Adrian Cris
Vă imaginați o campanie - încă una după cea din 2012 - în care Bolojan să ne roage să luăm un vomitiv, dar să votăm totuși lista comună PSD-PNL pentru europarlamentare? Sau că prin mai-iunie, el, de mână cu Mohan și Birta laolaltă cu Madar, vor încerca, dimineața, să convingă oamenii să voteze USL2 la europarlamentare, iar apoi, după-amiaza, să se bată pe Consiliul Județean și pe Primărie?
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Sunteți mulțumit de noile trasee de tramvai gândite de OTL pentru a asigura un flux mai bun în oraș?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
La o primă vedere întrebarea pare tembelă. Și la o a doua sau a zecea vedere, tot tembelă rămâne. Problema este, însă, că această întrebare a fost formulată de către doi judecători ai unei curți de apel și adresată Înaltei Curți de Casație și Justiție.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
02 Decembrie 2023, 14:47

Peste 900 de locuri de muncă disponibile în Bihor. Mai bine de jumătate sunt în Oradea (DOCUMENT)

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

O nouă ofertă a locurilor de muncă disponibilă în judeţ a fost publicată miercuri de Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă Bihor.

Cei care sunt în căutarea unui job pot alege în această perioadă din 918 de posturi declarate de firmele şi instituţiile publice, peste jumătate, mai precis 526, fiind disponibile în Oradea.

Din ofertă fac parte posturi de muncitori necalificaţi în construcţii, curieri, casieri sau joburi în industria HoReCa, precum barmani, bucătari sau cameriste.

Pe de altă parte, angajatorii caută şi asistenți manager, consilieri juridici, contabili sau ingineri.

Printre angajatori se numără Primăria Beiuş, Asociaţia Caritas Catolica din Oradea, dar şi firme private din Oradea, Curăţele, Valea lui Mihai, Sânmartin şi alte localități din Bihor.

Lista completă a locurilor de muncă vacante în Bihor:

 

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!
Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.5823 RON
  • 1 EUR = 4.969 RON
  • 1 HUF = 0.0126 RON