URMĂREȘTE-NE PE
JOI, 04 IUNIE 2026
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Intrarea Primăriei în posesia spațiului al cărei proprietar este, pentru reabilitarea Colegiului Eminescu, a înregistrat o nedorită premieră: operațiunea de comando în fruntea căreia s-a plasat un funcționar, (ne)Norocel Popescu, care a intrat în ziduri ca un adevărat Terminator.
Zic şi eu
Adrian Cris
Două știri de săptămâna trecută înseamnă câteva zeci de milioane de euro în plus pentru bihoreni. Bineînțeles, nu băgați în traiste. Primăria Oradea a primit încă 151,6 milioane de lei din Programul Regional 2021-2027, pe care îi va folosi, între altele, pentru o nouă școală în Nufărul, înnoirea cartierului, reabilitarea unei grădinițe în Rogerius ori a Colegiului Mihai Viteazul. 
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce ar trebui să facă Nicușor Dan pentru formarea viitorului Guvern?






De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Săptămâna trecută a fost adoptată o moțiune de cenzură împotriva Guvernului Bolojan, cu consecința demiterii acestui guvern. În acest context, cred că este important să se înțeleagă ce mecanisme constituționale există pentru soluționarea crizei politice generate de adoptarea acestei moțiuni de cenzură.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Exercițiile fizice fac parte din tratamentul diabetului zaharat de tip 2. Activitatea fizică nu înseamnă neapărat sport sau exerciții fizice susținute. Efectele benefice ale activității fizice regulate sunt recunoscute ca efecte sigure asupra sănătății precum și a moralului. Activitatea fizică diminuează insulino-rezistența, determinând o scădere a glicemiei. Pe termen lung reprezintă un real ajutor pentru menținerea greutății sau a pierderii de greutate în cazul obezității, ceea ce se reflectă în diminuarea riscului de complicații cardiovasculare și de hipertensiune arterială, menținerea în formă a articulațiilor și a musculaturii și nu în ultimul rând ameliorarea calității somnului.
05 Septembrie 2024, 14:00

O româncă, victimă a unui atac armat de la un liceu din SUA. Era profesoară de matematică

O româncă, victimă a unui atac armat de la un liceu din SUA. Era profesoară de matematică (Sursa foto: Adevarul.ro)
0 clipuri
0 audio
0 fisiere

O româncă în vârstă de 53 de ani, Cristina Irimie, a fost una dintre cele patru victime ale masacrului care a avut loc miercuri la un liceu din statul american Georgia. Profesoară de matematică stabilită în SUA, Cristina şi-a pierdut viaţa în urma atacului comis de un elev de 14 ani.

Apropiaţii femeii au postat un mesaj pe platforma Gofundme pentru a ajuta familia acesteia să adune bani pentru cheltuielile de înmormântare, notează presa centrală.

„Cu inimile îndurerate anunţăm dispariţia iubitei noastre profesoare, soţie, fiică şi prietenă, Cristina Irimie. Viaţa ei a fost curmată în tragicul eveniment de la liceul din Winder, Georgia. A fost o figură importantă a comunităţii româneşti din Atlanta, iar amprenta pe care a lăsat-o asupra studenţilor şi comunităţii va fi greu de înlocuit", au transmis apropiaţii acesteia pe Gofundme.

Site-ul Adevarul.ro scrie că alături de Cristina Irimie, şi-au pierdut viaţa şi alţi trei oameni în atacul armat: Mason Schermerhorn, un elev de 14 ani, descris ca un adolescent plin de viaţă, pasionat de lectură şi jocuri video, Christian Angulo, tot de 14 ani, văzut de prieteni ca un "spirit liber şi relaxat" şi un alt profesor de matematică, Richard Aspinwall, în vârstă de 39 de ani, care era şi antrenor secund al echipei de fotbal, foarte respectat în comunitatea locală.

Atacatorul, Colt Gray, elev la liceul Apalachee din Winder, Georgia, a deschis focul miercuri, ucigând doi profesori şi doi elevi. În urma atacului, alte nouă persoane, inclusiv opt elevi şi un alt cadru didactic, au fost rănite.

Colt Gray a fost arestat la faţa locului şi urmează să fie judecat.

Potrivit surselor presei americane, FBI îl intervievase pe Gray în 2023, după ce primise informaţii cu privire la faptul că în mediul online adolescentul a ameninţat că va pregăti un atac armat şi a publicat nişte imagini cu arme pe anumite grupuri, însă, la acea vreme, băiatul nu a fost reţinut.

Presa internaţională mai notează că şeriful oraşului a calificat atacul drept "rău pur" şi a precizat că ofiţerii au ajuns la faţa locului la câteva minute după apelurile primite la 911, la ora locală 10.20. Acesta a mai declarat că suspectul s-a predat imediat după ce au ajuns autorităţile şi că "a tras de cel puţin 10 ori".

Elevii au relatat despre haosul creat după activarea alertelor de atac în campus. Lyela Sayarath, colegă de clasă cu suspectul, a povestit pentru CNN că acesta a părăsit sala la începutul orei de algebră, apoi a revenit şi a bătut la uşă. Deoarece mecanismul de siguranţă o încuiase automat, un coleg a refuzat să îi deschidă, observând că băiatul era înarmat. Atacatorul s-a îndreptat apoi spre o altă clasă, unde a început să tragă, potrivit relatărilor fetei.

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!
Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display
Ultimele Comentarii

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.5281 RON
  • 1 EUR = 5.2592 RON
  • 1 HUF = 0.0148 RON