Nu se mai pot aplica pedepse absurde pentru infracţiuni minore

Printr-o decizie din 30 mai a.c., care a fost publicată în Monitorul Oficial din 17 iulie, Curtea Constituţională interzice aplicarea unor pedepse disproporţionate pentru comiterea unor infracţiuni repetate.

Aşa cum am arătat la momentul pronunţării deciziei, dacă o persoană fura din aceeaşi casă, în fiecare zi, câte ceva, timp de mai mulţi ani, era o singură faptă continuată şi se aplica o singură pedeapsă, pe când dacă o alta fura câte o găină din 30 de gospodării, în aceeaşi noapte, urma să fie pedepsită pentru 30 de furturi, iar pedeapsa minimă era în jur de 10 ani de închisoare, deoarece instanţa era obligată să îi aplice o pedeapsă pentru cea mai grea faptă la care să adauge, obligatoriu, o treime din totalul celorlalte 29 de pedepse.

Declarând neconstituţională sintagma "şi împotriva aceluiaşi subiect pasiv" din cuprinsul dispoziţiilor art. 35 alin. (1) din Codul penal, Curtea Constituţională arată că în situaţia săvârşirii, la diferite intervale de timp, dar în realizarea aceleiaşi rezoluţii, a unui număr mare de acţiuni sau inacţiuni, chiar dacă acestea au un grad redus de pericol social, se ajunge, în practică, la aplicarea unei pedepse disproporţionat de mari în raport cu necesitatea pedepsirii făptuitorului, întrucât, nefiind îndeplinită condiţia unităţii subiectului pasiv, instanţa de judecată nu poate aplica dispoziţiile privind infracţiunea continuată.

Tratamentul diferenţiat nu îşi găseşte însă nicio justificare obiectivă şi rezonabilă, având în vedere că unitatea subiectului pasiv poate fi un element necunoscut făptuitorului şi, prin urmare, aleatoriu şi exterior voinţei acestuia, astfel încât nu poate constitui un criteriu legal/obligatoriu de diferenţiere între infracţiunea continuată şi concursul de infracţiuni.

În concluzie, ca urmare a constatării neconstituţionalităţii sintagmei "şi împotriva aceluiaşi subiect pasiv" din cuprinsul dispoziţiilor art. 35 alin. (1) din Codul penal, unitatea subiectului pasiv încetează să mai fie o condiţie esenţială a infracţiunii continuate şi redevine un simplu criteriu de stabilire a unităţii rezoluţiei infracţionale, lăsat la aprecierea organelor judiciare, care astfel nu mai sunt obligate să aplice pedepse aberante pentru infracţiuni minore.