Muşcătura de căpuşă

Căpuşele sunt vectorii unor boli grave, dar de cele mai multe ori reacţia locală produsă de muşcătură se limitează la o simplă roşeaţă cu senzaţie de mâncărime care dispare în decurs de câteva zile în lipsa suprainfecţiei bacteriene.

Îndepărtarea incompletă a căpuşei poate duce la formarea locală a unui nodul care este, de asemenea, însoţit de prurit. Paralizia produsă după muşcătura de căpuşă apare în majoritatea cazurilor la copii şi în general la fetiţe.

Cel mai des sunt în cauză căpuşa de pădure şi căpuşa câinelui, manifestările fiind determinate de către o neurotoxină secretată în saliva căpuşelor şi care ajunsă în organism acţionează asupra centrilor nervoşi spinali şi bulbari.

Pacientul prezintă de obicei o stare de iritabilitate şi nelinişte urmată, la circa 24 de ore, de o slăbiciune musculară a gleznelor ce progresează în sus şi, după 24-48 de ore, se ajunge la o paralizie flască a trunchiului, braţelor, gâtului, limbii şi faringelui.

Nu există febră şi tulburări ale organelor de simţ, iar testele de laborator uzuale nu prezintă modificări. În condiţiile neîndepărtării la timp a căpuşei, se poate ajunge la paralizie respiratorie şi deces (rata mortalităţii este de circa 10%, majoritatea deceselor producându-se la copii). Despre muşcăturile de şarpe şi de "văduva neagră", în numerele viitoare.

Atenţie! Căpuşa se fixează de obicei la nivelul pielii capului, fiind mascată de păr, dar se poate găsi în orice parte a corpului, inclusiv sub braţe, în urechi sau la nivelul organelor genitale externe. Tratamentul constă în îndepărtarea căpuşei/căpuşelor, inclusiv a fragmentelor reţinute în piele, după care se produce o ameliorare spectaculoasă a simptomelor, în decurs de câteva ore, iar după 48 de ore recuperarea este completă. Pacientul va fi monitorizat  până la stabilizare în spital, deoarece au existat cazuri de evoluţie progresivă a paraliziei determinate de o altă căpuşă neobservată şi neîndepărtată.

Reţineţi! Este obligatorie extracţia căpuşelor de la locul muşcăturii prin tracţiune lentă şi continuă, folosindu-se de preferinţă pense fine fără dinţi, sau degetele ce vor fi spălate abundent ulterior. Este utilă aplicarea locală a unei picături de ulei, petrol, lac de unghii sau alţi solvenţi organici, pentru uşurarea extragerii. În cazul extracţiei incomplete, pacientul va fi dus la spital pentru îndepărtarea chirurgicală a resturilor şi monitorizare.