Moştenire otrăvitoare: La marginea Oradiei zac cantităţi uriaşe de deşeuri periculoase, abandonate din anii de glorie ai fabricilor Alumina şi Sinteza

De zeci de ani, la marginea de vest a Oradiei zac mormane uriaşe cu reziduuri periculoase, rămase în urma producţiei care odinioară duduia la fabricile Alumina şi Sinteza.

Ani la rândul, proprietarii şi autorităţile şi-au pasat problema ecologizării siturilor contaminate. România a fost condamnată de Curtea de Justiţie a Uniunii Europene tocmai pentru că a ignorat acest pericol pentru cetăţeni, astfel că acum se caută, din nou, soluţii pentru curăţarea resturilor toxice.

Ce-a rămas din Alumina...

În 1965, la câţiva kilometri înaintea graniţei cu Ungaria, se înfiinţa fabrica Alumina, care avea să devină o perlă a industriei comuniste din Oradea şi nu numai. Întreprinderea a fost singura din toată Europa unde s-a produs alumina tabulară, un "produs vedetă", caracterizat printr-o puritate chimică ridicată şi o rezistenţă mare la şocul termic. După 1989, Alumina Oradea a fost privatizată, devenind Cemtrade, şi a fost cumpărată de concernul rus Ruskii Alumini. Dar fabrica n-a fost resuscitată, ci dimpotrivă: în 2014, ruşii au dărâmat toate construcţiile şi instalaţiile, scopul lor fiind acela de a-şi anihila concurenţa...

În urma fabricii a rămas un teren viran, încă nefolosit, precum şi aproape 80 de hectare care ameninţă în permanenţă sănătatea orădenilor. Aşa numitele halde de şlam, patru la număr, erau terenurile unde Alumina îşi arunca amestecul solid de apă cu particule fine de substanţe minerale în suspensie, provenit din instalaţiile de prelucrare a aluminei. Unii specialişti au afirmat de-a lungul anilor că zgurile alcaline şi şlamul roşiatic de aici sunt cea mai mare sursă de poluare pentru oraş: pe de o parte pentru că s-au infiltrat poluând deopotrivă solul şi apa, pe de altă parte fiindcă vântul ridică particule de pulberi caustice şi le poartă deasupra oraşului, direct în plămânii orădenilor.

Pe banii cui?

Ani la rând, problema haldelor de şlam a fost un "cartof fierbinte" pentru autorităţile româneşti, pentru că în contractul de privatizare nu s-a specificat cine este responsabil cu ecologizarea haldelor de şlam. Firma Cemtrade a pretins că sarcina trebuie să revină Statului Român, deoarece cea mai mare parte a şlamului s-a adunat în anii comunismului.

Între timp, haldele au fost vândute. Mai precis, halda C0, întinsă pe o suprafaţă de peste 40 de hectare, aparţine acum societăţii Fibrocim, care mai administrează un depozit de azbest lângă Aleşd şi care acum se judecă cu Statul Român pentru obligativitatea ecologizării şlamului roşu. La nivel declarativ, reprezentanţii societăţii s-au arătat dispuşi să realizeze ecologizarea, dar cu condiţia să obţină suma necesară, circa 10 milioane de euro, din fonduri europene.

Celelalte trei halde, întinse pe 38 de hectare, au fost cumpărate succesiv de firma Ingens, înfiinţată în Sântandrei de doi moldoveni, Ruslan şi Boris Coltun, iar apoi de societatea Adevex, aparţinând aceluiaşi Boris Coltun. În martie 2018, Agenţia de Protecţia Mediului Bihor a stabilit obligaţiile de mediu pentru proprietar, care chiar luna viitoare trebuie să prezinte un plan de închidere a haldelor şi de ecologizare a deşeurilor periculoase. Pe lista APM Bihor se mai prevede că Adevex trebuie să înceapă ecologizarea cel târziu în aprilie 2020, iar până în 2021 să o finalizeze.

Poluanţi chimici

Tot pe Calea Borşului mai zace un alt depozit uriaş de gunoaie toxice. Pe o suprafaţă de 17 hectare sunt împrăştiate nămoluri cu şlamuri, cianuri, fenoli, metale grele, pesticide şi alţi compuşi halogenaţi, toate substanţe extrem de nocive pe care le-a folosit întreprinderea Sinteza la fabricarea produselor chimice. O parte din reziduuri datează încă din anul 1905, când la Oradea s-a înfiinţat fabrica de produse chimice Aurora, prima de acest gen din oraş.

În 2006, APM Bihor a interzis fabricii Sinteza (cu o activitate mult redusă faţă de acum trei decenii) să mai depună alte deşeuri şi a cerut întocmirea unui plan de închidere şi ecologizare. Acest plan a fost depus de compania controlată de Tibor Tincău în mai 2017, dar şi atunci incomplet. Specialiştii de mediu au cerut completări, care deocamdată nu au fost făcute, astfel că încă nu s-au impus termene clare pentru ecologizarea depozitelor.

Autorităţile europene stau şi ele cu ochii pe cele două situri contaminate, aflate pe lista depozitelor de deşeuri pentru a căror neecologizare România a fost condamnată de Curtea de Justiţie a UE şi obligată să găsească urgent remedii. Dacă nu de grijă, măcar de ruşine sau de teama amenzilor...