URMĂREȘTE-NE PE
JOI, 04 IUNIE 2026
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Intrarea Primăriei în posesia spațiului al cărei proprietar este, pentru reabilitarea Colegiului Eminescu, a înregistrat o nedorită premieră: operațiunea de comando în fruntea căreia s-a plasat un funcționar, (ne)Norocel Popescu, care a intrat în ziduri ca un adevărat Terminator.
Zic şi eu
Adrian Cris
Două știri de săptămâna trecută înseamnă câteva zeci de milioane de euro în plus pentru bihoreni. Bineînțeles, nu băgați în traiste. Primăria Oradea a primit încă 151,6 milioane de lei din Programul Regional 2021-2027, pe care îi va folosi, între altele, pentru o nouă școală în Nufărul, înnoirea cartierului, reabilitarea unei grădinițe în Rogerius ori a Colegiului Mihai Viteazul. 
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce ar trebui să facă Nicușor Dan pentru formarea viitorului Guvern?






De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Săptămâna trecută a fost adoptată o moțiune de cenzură împotriva Guvernului Bolojan, cu consecința demiterii acestui guvern. În acest context, cred că este important să se înțeleagă ce mecanisme constituționale există pentru soluționarea crizei politice generate de adoptarea acestei moțiuni de cenzură.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Exercițiile fizice fac parte din tratamentul diabetului zaharat de tip 2. Activitatea fizică nu înseamnă neapărat sport sau exerciții fizice susținute. Efectele benefice ale activității fizice regulate sunt recunoscute ca efecte sigure asupra sănătății precum și a moralului. Activitatea fizică diminuează insulino-rezistența, determinând o scădere a glicemiei. Pe termen lung reprezintă un real ajutor pentru menținerea greutății sau a pierderii de greutate în cazul obezității, ceea ce se reflectă în diminuarea riscului de complicații cardiovasculare și de hipertensiune arterială, menținerea în formă a articulațiilor și a musculaturii și nu în ultimul rând ameliorarea calității somnului.
22 Februarie 2013, 18:40

Ministerul Mediului: Posibilele cauze ale distrugerii lacului cu nuferi - exploatarea apei geo, seceta şi defrişarea Apusenilor

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

După ce în 7 decembrie lacul cu apă termală Ochiul Mare al Rezervaţiei Naturale Pârâul Peţea, din Băile 1 Mai, a secat, apoi a îngheţat, punând astfel sub semnul întrebării existenţa viitoare a ariei protejate, ministrul Mediului a dispus înfiinţarea unei comisii speciale de identificare a cauzelor acestul dezastru ecologic.

În 7 februarie, specialiştii guvernamentali au descins în Bihor, unde au discutat atât cu custodele rezervaţiei, Muzeul Ţării Crişurilor, dar şi cu specialişti în domeniu, urmând o altă întâlnire la Minister, pe 18 februarie. Concluziile preliminare le-au făcut publice vineri, prin intermediul Prefecturii Bihor.

"Ambele întâlniri au dus la conturarea posibilelor cauze ce au contribuit la scăderea nivelului apei în rezervaţia naturală Lacul Peţea, respectiv: nivelul de exploatare a resursei geotermale, mai alert decât ritmul de refacere al acviferului, nivelul precipitaţiilor şi debitele râurilor de suprafaţă şi cantitatea de masă lemnoasă exploatată în ultimii 10 ani în zona Munţilor Apuseni - Pădurea Craiului, care pare a influenţa negativ realimentarea acviferului", se arată în comunicat.

Potrivit documentului, "pentru confirmarea supoziţiilor enunţate este necesar să se realizeze măsurători de monitorizare a nivelului hidrostatic al pânzei freatice şi a presiunii acviferului din lacul Ochiul Mare, prin instalarea de piezometre în jurul lacului şi de senzori în puţurile de forare din zonă. Corelarea acestor date va oferi o imagine asupra ponderii cauzelor ce au dus la scăderea presiunii acviferului şi la încetarea debitării izvorului geotermal în rezervaţia naturală Lacul Peţea".

Altfel spus, Ministerul nu poate să se pronunţe cu exactitate asupra cauzelor care au dus la secarea lacului principal al rezervaţiei, dar nici nu exclude posibilitatea că exploatarea iraţională a apei geotermale din perimetrul celor două staţiuni, Felix şi 1 Mai, să fie una dintre cauzele preponderent determinante ale dezastrului ecologic.

Pe cale de consecinţă, pentru a găsi explicaţiile ce se impun, Ministerul Mediului vrea să realizeze o hartă a tuturor puţurilor din zonă, "pentru a determina valoarea de exploatare a resursei geotermale". Iar pentru asta a cerut informaţii diverselor instituţii locale, care urmează să le transmită până la data de 4 martie 2013.

Comisia ministerială a apreciat că montarea de piezometre şi senzori pentru monitorizarea nivelelor apei în Ochiul Mare, dar şi în puţurile de forare, ar costa 20-30.000 de euro. Bani pe care Prefectura Bihor trebuie să-i acopere printr-un proiect de parteneriat alături de alte autorităţi locale: Consiliul Judeţean Bihor, Consiliul Local Sînmartin, Muzeul Ţării Crişurilor - în calitate de custode.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
1 Comentariu
furt de apa termala
de vina e FURTUL apei geotermale, nu exploatarea, ci FURTUL ordinar, nu exista pensiune sau vila in ambele statiuni care sa nu FURE apa termala, dar \"organele\" nu vad si nu aud nimic,
Postat 22 Februarie 2013, 22:05 de hotilor
count display
Ultimele Comentarii

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.5281 RON
  • 1 EUR = 5.2592 RON
  • 1 HUF = 0.0148 RON