Ministerul Educației și Cercetării a lansat, joi, în consultare publică proiectul de Hotărâre de Guvern privind acordarea de stimulente financiare elevilor care au obținut media 10 la examenele naționale din vara acestui an.
Conform documentului, absolvenții de gimnaziu care au obținut media 10 la Evaluarea națională 2025 vor primi câte 2.000 de lei, iar absolvenții de liceu care au promovat cu media 10 bacalaureatul, în prima sesiune sau în sesiunea specială, vor primi câte 5.000 de lei.
Ministerul precizează că sumele propuse sunt aceleași ca anul trecut, iar lista nominală a beneficiarilor și modalitatea de acordare a premiilor vor fi stabilite prin ordin de ministru.
„Am încercat să securizăm și partea de recompensare a excelenței. Astfel, alături de premiile în bani acordate pentru rezultatele la competițiile școlare naționale și internaționale, propunem acordarea de stimulente financiare elevilor care în această vară au încheiat examenele naționale cu media generală 10”, a declarat ministrul Educației, Daniel David.
În sesiunea iunie-iulie 2025, la nivel național, 42 de absolvenți de liceu au obținut media 10 la bacalaureat (32 la sesiunea din iunie, unul la sesiunea specială și 9 la examenul de bacalaureat german), iar 85 de elevi de clasa a VIII-a au încheiat Evaluarea Națională cu media maximă.
Din cei 85, trei elevi provin de la școli din Bihor. În schimb, anul acesta, în Bihor niciun elev n-a luat media 10 la bacalaureat.
Proiectul de Hotărâre de Guvern se află în consultare publică, iar documentul poate fi consultat aici.




Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.