URMĂREȘTE-NE PE
MIERCURI, 23 OCTOMBRIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
A fost o perioadă în care tramvaiul a intrat în dizgrație, nu doar la noi, ci cam peste tot în Europa. Și în Oradea am pierdut linii importante, pentru că e mult mai ușor să tragi un asfalt peste șine decât să deschizi trasee noi, care presupun săpături, traverse, muncă multă.
Zic şi eu
Adrian Cris
Cam așa se jură un personaj dintre cele care, la ordinul încă președintelui Iohannis, au făcut posibilă coaliția PSD-PNL. Nu se numește Gâgă, ci Rareș Bogdan. „Guvernăm împreună, dar nu participăm la treburile coaliției, nu mai există colaborare între noi și PSD”, zicea acesta joia trecută.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Cu cine vă gândiți să votați pentru funcția de președinte al României dintre numeroșii candidați?

De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
La data de 5 octombrie 2024, Curtea Constituțională a admis o contestație formulată de doi cetățeni și a anulat o Decizie a Biroului Electoral Central prin care se dispusese înregistrarea candidaturii pentru funcția de Președinte al României a doamnei Diana Ivanovici Șoșoacă.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Exercițiile fizice fac parte din tratamentul diabetului zaharat de tip 2. Activitatea fizică nu înseamnă neapărat sport sau exerciții fizice susținute. Efectele benefice ale activității fizice regulate sunt recunoscute ca efecte sigure asupra sănătății precum și a moralului. Activitatea fizică diminuează insulino-rezistența, determinând o scădere a glicemiei. Pe termen lung reprezintă un real ajutor pentru menținerea greutății sau a pierderii de greutate în cazul obezității, ceea ce se reflectă în diminuarea riscului de complicații cardiovasculare și de hipertensiune arterială, menținerea în formă a articulațiilor și a musculaturii și nu în ultimul rând ameliorarea calității somnului.
23 Iunie 2024, 01:05

Mii de orădeni au urmărit meciul România – Belgia în Piața Unirii. La finalul meciului a început furtuna (FOTO/VIDEO)

Mii de orădeni au urmărit meciul România – Belgia în Piața Unirii. La finalul meciului a început furtuna (FOTO/VIDEO) Foto: Paul Lelea / BIHOREANUL

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Mii de orădeni au ieșit sâmbătă seara să încurajeze din Piața Unirii echipa națională a României, în confruntarea cu mult mai bine cotata echipă a Belgiei.

Astfel, piața centrală a devenit o „tribună” plină cu tricouri ale tricolorilor, cu steaguri, tobe și chiar cu fumigene, aprinse de câțiva fani înfocați. La finalul partidei a început vijelia, cu fulgere și averse puternice, astfel că cei rămași s-au adăpostit la terase sau în stația de tramvai, de unde unii au continuat să scandeze: „România!”. 

Cu aplauze și fumigene 

Plini de speranță după victoria spectaculoasă a României cu Ucraina, fanii orădeni ai naționalei s-au adunat în piața centrală a orașului în ciuda faptului că Administrația Națională de Meteorologie emisese pentru întreg județul un cod portocaliu de furtuni și grindină. 

Scaunele pregătite de organizatori s-au umplut rapid și mulți suporteri au urmărit partida din picioare. La intonarea Imnului Național, oamenii au cântat alături de tricolori, iar unii au aprins fumigene.

Au fost în Piața Unirii fani de mai toate vârstele, iar unii dintre micii suporteri au fost pictați pe față cu culorile albastru, galben și roșu. 

Entuziasmul s-a diminuat însă rapid, căci România a primit gol în minutul doi al meciului.

Totuși, pe parcursul partidei, încheiate până la urmă cu scorul de 2-0 în favoarea Belgiei, orădenii au încurajat echipa țării lor, au jubilat când un gol al belgienilor a fost anulat pe motiv de ofsaid, au aplaudat când fundașii ori portarul reușeau să respingă un atac periculos al adversarilor și au aplaudat chiar și la final, deși supărarea lor era vizibilă.

credit foto: Ovi D. Pop

Prinși de vijelie 

Cum, pe parcursul partidei de la EURO2024, în piață au fost episoade de ploaie – deși nu prea intense – iar fulgerele brăzdau cerul, unii dintre spectatori nu au rămas până la final. Cei care au făcut-o au fost nevoiți să se adăpostească. Imediat după fluierul final, ploaia puternică s-a abătut asupra zonei, iar abia atunci telefoanele au început să sune cu mesajele Ro-Alert. 

„Avertizare meteorologică de vijelie puternică, cu rafale de peste 90 km/h, frecvente descărcări electrice, grindină, averse torențiale. Perioada de manifestare: 23.06.2024, între 00:00 - 01:00. Evitați deplasările și luați măsuri de adăpostire și autoprotecție!”, se arăta în mesajul trimis la ora 23.51, întrucât, cu câteva minute înainte, meteorologii ANM emiseseră o avertizare de cod roșu pentru mai multe localități din Bihor, inclusiv Oradea. 

În Piața Unirii, ploaia a fost intensă, fiind însoțită de vânt, tunete și fulgere, însă suporterii au reușit să se adăpostească pe la terasele din jur și chiar în refugiul din stația de tramvai, de unde unii au continuat să scandeze: „România!”. Semn că nici ploaia, nici înfrângerea de sâmbătă nu le-au știrbit speranța că echipa națională se va califica în următoarea fază a EURO2024... 

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!
Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
3 Comentarii
kp
"Expertule", Belgia e pe locul trei in clasamentul mondial. Argentina e pe primul loc. Cu slovacii au ratat cat pt patru meciuri. Aseara le-a mers mai bine. Am avut si noi ocaziile noastre. Romania, este tot pe primul loc in grupa cu trei puncte. O situateie nemaintalnita la Euro, toate cele patru echipe din grupa au cate trei puncte. Avem sanse bune de calificare in optimi.
Postat 23 Iunie 2024, 17:09 de Timi
"Plini de speranță după victoria asupra Ucrainei ..."
Norodului nu-i vine să creadă că, drept mulțumire pentru donarea unui sistem Patriot, Ucraina a făcut cadou României o înfrângere sombolică la Euro2024. E lipede că ucrainenii, dacă ar avea vreo motivare și nu ar fi cu fitilul la ușă, ar bate toată grupa din care facem parte fără să clipească. Iar în meciul de aseară s-a văzut bine că echipa României nu este nici pe departe la nivelul echipei Belgiei ... cu "balerini" de genul rezervei Ianis Hagi spre exemplu, în comparație cu oricare dintre mașinăriile congoleze adoptate de valoni. Norodul românesc e pe bază de emoție, nu de cognitivitate antreprenorială, iar asta se vede prin faptul că are prestații ocazionale bune, evident mai rar, după care se dezumflă cu ușurare chiar.
Postat 23 Iunie 2024, 10:15 de KP
Euro 2024
A castigat echipa care aseara a jucat mai bine.
Postat 23 Iunie 2024, 06:44 de Riviera
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.5973 RON
  • 1 EUR = 4.9731 RON
  • 1 HUF = 0.0124 RON