O persoană care încalcă anumite norme rutiere poate fi sancţionată cu ridicarea dreptului de a conduce pe drumurile publice. Întrucât legislaţia rutieră este foarte stufoasă, am să încerc o scurtă sinteză a situaţiilor în care o persoană care a dobândit permisul de conducere nu are dreptul de a mai conduce pe drumurile publice.
În primul rând, nu pot şofa persoanele cărora li s-a suspendat permisul în urma săvârşirii unor contravenţii - spre exemplu neacordare de prioritate ori exces mare de viteză. Suspendarea pentru o perioadă între 30 şi 90 de zile se dispune prin procesul-verbal încheiat de poliţistul rutier, prin care se aplică şi amenda aferentă. În situaţia în care persoana contestă acest proces-verbal în instanţă, suspendarea va fi executată doar dacă judecătorul respinge plângerea definitiv.
Pe perioada procesului, permisul de conducere se restituie titularului pe baza dovezii că a contestat procesul-verbal. Dacă instanţa menţine suspendarea, persoana în cauză are obligaţia de a preda permisul în termen de 15 zile de la rămânerea definitivă a hotărârii judecătoreşti, în caz contrar perioada de suspendare se majorează cu 30 de zile.
Dacă o persoană e condamnată de instanţa penală pentru săvârşirea unei infracţiuni rutiere, permisul de conducere se anulează. Persoana condamnată cu suspendare poate obţine un nou permis după un an de la data rămânerii definitive a sentinţei. Dacă pedeapsa este cu executare, se poate obţine un nou permis numai după 6 luni de la data executării efective a pedepsei închisorii.
În cazul în care instanţa penală nu pronunţă condamnarea, ci amânarea executării pedepsei sau renunţarea la aplicarea pedepsei, permisul nu se anulează, ci doar se suspendă 90 de zile, de la data rămânerii definitive a hotărârii judecătoreşti.
Pe parcursul instrumentării oricărui dosar penal, pentru unele infracţiuni se poate acorda dreptul de a conduce, iar pentru altele nu. Spre exemplu, în cazul uciderii din culpă se poate prelungi dreptul de circulaţie, iar persoana va putea conduce pe perioada procesului.
În schimb, în cazul infracţiunilor de conducere sub influenţa alcoolului, a parăsirii locului accidentului sau refuzul prelevării probelor biologice, persoana nu are dreptul de a conduce, indiferent cât durează procesul penal. În aceste situaţii, respectivul riscă să rămână fără dreptul de a conduce pe o perioadă lungă de timp, chiar dacă la finalul procesului va fi achitat sau se va dispune amânarea executării pedepsei.
În toate situaţiile în care o persoană nu are dreptul să şofeze, dacă este depistată totuşi conducând, va răspunde pentru infracţiunea de conducere fără drept, iar pe parcusul cercetărilor nu va avea, evident, dreptul de a conduce.
Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.