URMĂREȘTE-NE PE
MIERCURI, 21 OCTOMBRIE 2020
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Un eveniment unic în viaţă, care ar fi trebuit să rămână pe veci în memoria tinerilor căsătoriţi, s-a transformat într-un coşmar. Mi-am imaginat cum trebuie să fi gândit protagoniştii nunţii de pomină care s-a lăsat cu percheziţii la fostul comisar şef Eugen Boc şi cu Covid la nora acestuia.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Obsesia asta a multora, că presa face și desface lucruri la modul absolut, mi-a amintit de o întâmplare relatată cândva de Ilie Bolojan, care nu văd de ce n-ar fi cunoscută acum de toată lumea. S-a întâmplat, acum câțiva ani, ca primarul Oradiei să fie convocat la o discuție de șefii Consiliului Județean, Pasztor Sandor și Ioan Mang, pentru a discuta, cu ziarul BIHOREANUL pe masă, anumite articole...
Zic şi eu
Adrian Cris
Nu ştiu ce şanse rămân, după ultima decizie a Curții Constituționale, ca alegerile legislative să fie la termen, aşa încât actualii parlamentari să nu-şi depăşească mandatele constituţionale. Deşi, potrivit Constituţiei, prelungirea acestora e posibilă doar în anumite condiţii (stare de război, de calamitate, de urgenţă) care, slavă Domnului, nu există, CCR a ajutat din nou PSD, dornic ca scrutinul, cu orice preţ, să aibă loc cât mai târziu.
Vorba lu' Lulu
Lucian Cremeneanu
Alegerile interne în PNL Bihor au murit, s-a votat fără comentarii lista impusă de șefu'. Desființarea competiției interne într-un partid poate fi catalogată drept aroganță bazată pe putere și, adeseori, este primul pas către pierzanie. Nu comentez lista lui Bolojan și nici competențele membrilor ei, care sunt convins că se vor descurca în Parlament, ci doar moartea unui principiu simplu, însă esențial, care stătea cândva la baza funcționării partidelor.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce părere aveți despre rezultatul alegerilor locale?






De stiut

Avocatul Bihoreanului
Mircea Ursuta
Potrivit codului administrativ, relativ recent intrat în vigoare, consiliul local se constituie în cel mult 60 de zile de la data desfăşurării alegerilor autorităţilor administraţiei publice locale. Iniţial, mandatele consilierilor locali declaraţi aleşi sunt validate în cel mult 25 de zile de la data desfăşurării alegerilor pentru autorităţile administraţiei publice locale de judecătoria în a cărei rază teritorială se află circumscripţia electorală pentru care au avut loc alegeri, în procedură necontencioasă.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
În cursul evoluţiei bolii, după faza septicemică urmează faza organică, în care reapare febra, simultan cu instalarea unor sindroame diferite. Dintre acestea, cele mai frecvente sunt meningita leptospirotică, sindromul hepatorenal, manifestări hemoragice limitate sau grave şi insuficienţa renală.
18 Octombrie 2020, 19:19

Leptospiroza: Care sunt etapele bolii și cum se manifestă

Leptospiroza: Care sunt etapele bolii și cum se manifestă (foto: generic, sursa: csid.ro)
0 clipuri
0 audio
0 fisiere

În cursul evoluţiei bolii, după faza septicemică urmează faza organică, în care reapare febra, simultan cu instalarea unor sindroame diferite. Dintre acestea, cele mai frecvente sunt meningita leptospirotică (manifestată prin dureri de cap, fotofobie, redoare a muşchilor cefei, simptome care se remit de cele mai multe ori), sindromul hepatorenal (cu icter şi mărire în volum a ficatului, cu posibilitate de evoluţie spre forme severe), manifestări hemoragice limitate (la nivelul gingiilor, conjunctivelor, mucoasei nazale etc.) sau grave (hemoragii digestive majore) şi insuficienţa renală.

Convalescenţa survine după 2-4 săptămâni de la debut, iar complicaţiile formelor benigne netratate în perioada de stare sunt cele oculare (iridociclite, sau, mult mai rar, nevrita optică).

Leptospiroza poate avea mai multe forme clinice: forma gravă (manifestată prin icter, insuficienţă renală şi hemoragii, cu evoluţie deseori letală), forma benignă (cu simptome asemănătoare unei banale răceli, ca febră, frisoane, dureri musculare şi de cap, la care se adaugă, uneori şi un icter discret; simptomele dispar în câteva zile), forma meningiană (cu simptome asemănătoare meningitei virale şi care apare mai des la păzitorii de porci, evoluţia fiind favorabilă) şi unele forme atipice (gripală, tifoidică sau frustă). Există şi infecţii inaparente, aproape la fel de frecvente precum cele cu manifestări clinice.

Diagnosticul bolii este greu de stabilit pe baza datelor clinice, datorită varietăţii mari a simptomelor, mai ales în primele zile. Confirmarea se face pe baza datelor de laborator (izolarea leptospirelor şi teste serologice).

Leptospiroza trebuie diferenţiată de celelalte boli febrile însoţite sau nu de sindrom meningian, icter, insuficienţă renală sau hemoragii, cum ar fi gripa, meningita acută virală, hepatita acută virală, mononucleoza infecţioasă, gastroenterocolitele acute etc.

ATENŢIE!

Leptospirozele fără icter, inclusiv forma meningeană, se vindecă în 2-3 săptămâni, mortalitatea fiind aproape nulă, spre deosebire de formele care evoluează cu icter, insuficienţă renală şi hemoragii, care sunt grave. De aceea este importantă profilaxia bolii, mai ales la personalul aflat în contact cu animale (veterinari, zootehnişti, îngrijitori de animale, lucrători din abatoare, laboranţi etc.), care trebuie să respecte regulile de protecţie a muncii (evitarea contactului direct cu sângele, urina sau organele animalelor). De asemenea este obligatorie purtarea cizmelor şi a mănuşilor de cauciuc la lucrătorii din orezării, irigaţii, bălţi sau ape de canal. Se vor evita îmbăierile în ape situate lângă crescătorii de animale (în special de porcine), dar şi în alte bălţi, iar bazinele de înot vor fi clorinate şi protejate de rozătoare. Şi pescarii trebuie să ştie că apa bălţilor poate fi contaminată şi că se pot infecta.

REŢINEŢI!

Tratamentul leptospirozei se face în spital (prin lege, leptospiroza este boală cu declarare şi spitalizare obligatorie), cu penicilină sau doxiciclină. Formele grave necesită tratament specializat şi individualizat.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display
Ultimele Comentarii

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.1289 RON
  • 1 EUR = 4.8738 RON
  • 1 HUF = 0.0134 RON