URMĂREȘTE-NE PE
JOI, 04 IUNIE 2026
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Intrarea Primăriei în posesia spațiului al cărei proprietar este, pentru reabilitarea Colegiului Eminescu, a înregistrat o nedorită premieră: operațiunea de comando în fruntea căreia s-a plasat un funcționar, (ne)Norocel Popescu, care a intrat în ziduri ca un adevărat Terminator.
Zic şi eu
Adrian Cris
Două știri de săptămâna trecută înseamnă câteva zeci de milioane de euro în plus pentru bihoreni. Bineînțeles, nu băgați în traiste. Primăria Oradea a primit încă 151,6 milioane de lei din Programul Regional 2021-2027, pe care îi va folosi, între altele, pentru o nouă școală în Nufărul, înnoirea cartierului, reabilitarea unei grădinițe în Rogerius ori a Colegiului Mihai Viteazul. 
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce ar trebui să facă Nicușor Dan pentru formarea viitorului Guvern?






De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Săptămâna trecută a fost adoptată o moțiune de cenzură împotriva Guvernului Bolojan, cu consecința demiterii acestui guvern. În acest context, cred că este important să se înțeleagă ce mecanisme constituționale există pentru soluționarea crizei politice generate de adoptarea acestei moțiuni de cenzură.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Exercițiile fizice fac parte din tratamentul diabetului zaharat de tip 2. Activitatea fizică nu înseamnă neapărat sport sau exerciții fizice susținute. Efectele benefice ale activității fizice regulate sunt recunoscute ca efecte sigure asupra sănătății precum și a moralului. Activitatea fizică diminuează insulino-rezistența, determinând o scădere a glicemiei. Pe termen lung reprezintă un real ajutor pentru menținerea greutății sau a pierderii de greutate în cazul obezității, ceea ce se reflectă în diminuarea riscului de complicații cardiovasculare și de hipertensiune arterială, menținerea în formă a articulațiilor și a musculaturii și nu în ultimul rând ameliorarea calității somnului.
28 Februarie 2012, 11:56

Ionescu: Alegerile pentru rectorul Univeristăţii se vor relua

Ionescu: Alegerile pentru rectorul Univeristăţii se vor relua Ministrul Educaţiei, Cătălin Baba (foto), este cel care va decide, în final, dacă Antal mai rămâne rector al Universităţii din Oradea sau dacă alegerile se reiau
0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Alegerile pentru funcţia de rector al Universităţii din Oradea, care l-au arătat pe Antal câştigător detaşat faţă de contracandidatul său, liderul sindical Gheorghe Ionescu, trebuie validate de ministrul Educaţiei, Cătălin Baba, în cel mult 30 de zile de data la care au avut loc, adică 8 februarie.

Ionescu e, însă, convins că Baba nu-l va valida pe Antal. El susţine că a purtat o discuţie cu ministrul. "Eu personal am vorbit cu ministrul Educaţiei şi mi-a spus că Antal nu va fi validat pe funcţie, iar alegerile se vor relua", a declarat Ionescu marţi, pentru BIHOREANUL.

Potrivit liderului sindical, motivul pentru care Baba nu-l va valida pe Antal este candidatura "ilegală" a acestuia, de 3 ani şi 4 luni. Legea Educaţiei prevede că un mandat de rector e de 4 ani, însă şi că nicio persoană nu poate fi rector mai mult de opt ani. Dacă ar fi fost ales pentru un mandat de 4 ani, Antal ar fi încălcat această prevedere, pentru că a acumulat deja 4 ani şi 7 luni pe această funcţie. Drept urmare, rectorul a obţinut un punct de vedere asumat de mai mulţi jurişti ai Universităţii, care susţin că mandatul provizoriu nu este interzis de Legea Educaţiei, act cu care şi-a argumentat şi candidatura.

De când s-a înscris în cursa pentru rectorat, Antal a fost contestat de Ionescu, pe motiv că o candidatură pentru un mandat mai scurt este ilegală. Contestaţia sa a fost analizată de Senatul nou format, după alegerile pentru funcţia de rector, iar comisia Senatului a decis că argumentele lui Ionescu sunt nefondate. Drept urmare, Senatul a validat candidatura lui Antal, iar singurul care decide altfel rămâne ministrul Cătălin Baba.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
20 Comentarii
Pt. amnezica Simona
Simona saraca vad ca nu se pricepe la nimic. Sa stii ca si la fotbal poti fi si fundas si atacant, iar in poza e ministrul educatiei si nu Domnul Ionescu. In rest esti pe dinafara cu legea invatamantului, statutul sindicatului si actualitatile momentului. Cred ca acum te-ai intors dintr-o calatorie lunga de vreo 4-5 ani si nu mai stii cine ce face, asa ca daca taceai filozoafa ramaneai.
Postat 11 Martie 2012, 14:24 de GEORGETA
Peni-bila Simona
Duduia Simona, sinteti la fel de peni-bila ca si intrebarea pe care o "puneti". Prodecan la fac. de arhitectura si constructii a fost, este si va ramine dl. Dan Gombos care a demisionat din functia de senator al UO tocmai pt. ca intrase in conflict de interese si a ales sa ramina prodecan. Cineva va minte cu tupeu, dar ... cine se aseamana se aduna!
Postat 11 Martie 2012, 10:57 de Prodecan
intrebare penibila
Domnu` Sindicalist intrebarea penibila la care ar trebui sa raspundeti si nu numa dv.dar si cei care au acceptat asa o situatie este: Cum nu e considerat un conflict de interese ca aceeasi persoana sa fie si presedinde de sindicat si prodecan? Iar daca nu este nu e conflict de interese, e cel putin caraghios si penibil! (este ca si cum ai fi la fotbal si portar si atacant) Da da duapa poza mi se pare si dupa cum se da in spectacol acest sindicalist este un PENI-BIL!
Postat 08 Martie 2012, 16:09 de simona
MITITICA
Da, asa este, are dreptate Sorbonel. Ionescu nu se poate ridica la nivelul stiintific al lui Antal sub nicio forma. Antal face studii si are lucrari stiintifice cu si despre comportamentul broastelor de Peta. Va dati seama ce cultura vasta are acest aviator turnator?? IQ-ul lui depaseste mult 1000. E un geniu domnilor, va rog sa ma credeti. Cand vorbesc toti, el tace si cand el tace, toti vorbesc. Este un manager innascut, si cinstit ...... de toti borfasii ...... cu limonada.
Postat 01 Martie 2012, 20:05 de IULIAN
MITITICA
Da, asa este, are dreptate Sorbonel. Ionescu nu se poate ridica la nivelul stiintific al lui Antal sub nicio forma. Antal face studii si are lucrari stiintifice cu si despre comportamentul broastelor de Peta. Va dati seama ce cultura vasta are acest aviator turnator?? IQ-ul lui depaseste mult 1000. E un geniu domnilor, va rog sa ma credeti. Cand vorbesc toti, el tace si cand el tace, toti vorbesc. Este un manager innascut, si cinstit ...... de toti borfasii ...... cu limonada.
Postat 01 Martie 2012, 19:56 de IULIAN
ionescu
il stiu pe ionescu... este prost... are coeficientul d einteligenta undeva la 6.1E-5!! are activitate stiintifica egal cu 0...
Postat 01 Martie 2012, 16:28 de sorbonel
om rar
@STEFAN...e un "om rar' care jigneste pe forumuri..recititi toate comentarile Domnului "IONESCU GHEORGHE", in toate foloseste un limbaj de "om valoros"...valoros in carciuma sau printre blocuri..
Postat 01 Martie 2012, 14:32 de student
RATATILOR
Sunteti niste jigodii care nu stiu decat sa dea in valori. Daca nu ar fi un om valoros, domnul Ionescu ar fi azi, cu siguranta Presedintele Senatului sau l-ati fi votat in draci pentru rector. Voi numai pe tampiti ii apreciati. Rusine voua ce va dati universitari. Nici macar nu-l cunoasteti pe domnul Ionescu dar mestecati * zilnic. Nu exista un loc in lumea asta (da, in lumea asta ca a batut toata lumea pe probleme de invatamant nu pe mancat seminte in coltul salii de catering) unde sa nu fi fost apreciat si sa nu fi lasat loc de buna ziua. Sunteti niste frustrati fara nicio calitate si va zgaraie cutia craniana aerul imbacsit strans in ea.
Postat 01 Martie 2012, 09:20 de MARCEL
PENIBILILOR
Eu il rog frumos pe domnul Ionescu sa nu mai dialogheze cu tampitii ca e pacat sa se iroseacsca in asa hal cu toti frustratii universitatii. Asta nici nu stie sa scrie, nici nu stie ce scrie. Domnul Ionescu este singurul din universitate care, in 2011 la Expozitia Europeana a Creativitatii si Inovarii a primit din partea domnului Kane Kramer, Presedintele Juriului International si inventatorul I-pod-ului, medalia de bronz pentru cartea cu titlul Sisteme de epurare a apelor uzate, din aprox. 850 de titluri intrate in finala. Cartea este propusa pentru traducere in engleza si urmeaza a fi difuzata de o editura de prestigiu din Elvetia. Asta nu stiu universitarii nostri despre Ionescu, deoarece nu se potriveste cu tiparele lui Antal: mincinos, turnator, prostovan etc. Numa acestia sunt buni. Un asemenea OM e rar pe la noi si atunci trebuie zilnic improscat cu noroi, ca asa e intre niste adevarati universitari. Toate cele 13 carti de specialitate scrise de Domnul Ionescu sunt in reteaua bibliotecilor universitare din tara si dupa ele se invata in facultatile de specialitate. Este singurul ing. de profil instalatii in constructii din Univ. din Oradea, dar este marginalizat ca deranjeaza
Postat 01 Martie 2012, 09:10 de STEFAN
PT. PANDEL
Bai Pandele, daca esti asa de curajos, de ce nu-ti arati adevarata fata si vino sa ne confruntam in direct cu acte nu cu vorbe goale. Daca era asa cum zici tu, de mult eram dat afara de la universitate, dar te asigur zburlitule ca te identific eu si zbori din randul universitarilor ca esti un analfabet. Nici macar nu stii sa scrii corect romaneste si iti dai cu parerea. Un mic amanunt: Ianculescu nu avea nicio carte scrisa cand l-am facut eu coautor, berbecule. Grandurile sunt Granturi, mielutule, se vede ca habar nu ai pe ce lume traiesti. Da-ma in judecata ca sunt false granturile mai ciumpalacule. Tu nu ai nici macar curajul sa-ti arati fata da fraier.
Postat 01 Martie 2012, 08:50 de IONESCU GHEORGHE
PENALII
Ionescu este cel mai mare mincinos ,excroc si impostor .Toate cartile sunt plagiate dupa Ianculescu,grandurile sunt false avand acelasi numar de inregistrare in doua tari diferite.Contractele sunt false totul se poate dovedi in contabilitate pentru ca nu a intrat nici un ban in Universitate,Lucrarile de la constructii si textile sunt realizate de Ciac de carte Universitate,Eventual ce a mai adus Ionescu mobilier pentru amenajarea birourilor familiei lor a fost mita de la studenti.
Postat 01 Martie 2012, 08:03 de PANDELE
depunerea
Nu stiu cum este candidatura in sine. Cred ca ilegala dar asta vad ca se interpreteaza. Ministerul va aprecia. Daca ati fi fost atenti ati fi vazut ca depunerea am precizat este ilegala. S-a modificati un formular dintr-o metodologie. Incercati dvs sa modificati un formular pt ...... ajutor de incalzire sau permis de conducere si o sa primiti cel mult jumatatea lui 5. In rest a fost mita electorala cu promisiuni ca toata lumea o sa traiasca .......... evident si numai noi sa nu murim.
Postat 29 Februarie 2012, 21:46 de Cristy
RASPUNS LA ANTALISTI
Da mai Pandele. I-am spus Domnului Ministru de cele 12 contracte cu care tot incearca Antal sa ma faca si stii ce a spus? Nu merita universitatea aia nimic din partea ta, pune mana si ia inapoi tot ce s-a facut la facultate din banii contractelor. Stii tu desteptule care au fost problemele mele in dosarul de prof. 1. Am avut 10 carti in loc de doua cate se cereau; 2 Am avut 16 contracte in loc de 4; 3. Am avut doua granturi in loc de unul; Si nu in ultimul rand, am bagat in patrimoniul universitatii cateva sute de milioane de lei (vechi, ca asa era in 2003-2004), adica bunuri mobile si imobile de zece ori mai multe decat intra in universitate prin numerar. Da voi, apreciati intotdeauna pe cineva care in viata lui nu a batut un cui undeva, doar a dat din gura. Habar nu aveti despre ce e vorba da va dati cu parerea. Astept sa fiu arestat pentru marile ilegalitati facute de mine si sotia mea, numai ca asa ceva s-ar putea intampla doar dupa ce alti vreo 20 din universitate ar face 10 ani de puscarie - pe putin.
Postat 29 Februarie 2012, 18:21 de IONESCU GHEORGHE
PATACHINA
Pandele, Pandele, rau stai tare cu mintea. Parca esti Luky de la mecanica. Da nici cu juristul nu ne putem lauda. O fi unul din cei cinci magnifici care vor pleca gloriosi din universitate in curand. Bai boule, pensionarea este un alt articol de lege, nu le confunda. Mai poate sa si moara omul, da nu stie dinainte ca sa ceara ca si Antal 3 ani si 4 luni, gagauta. Iar "telectualul" parca nu era tampit destul daca se dadea singur INtelectual. Asta nu e prost deloc, asa este el.
Postat 29 Februarie 2012, 17:21 de UNIVERSITAR
UMF Iasi
Ionescu afirma ca o candidatura pentru un mandat mai scurt e ilegala. Astarastoae de la UMF Iasi a fost confirmat rector de catre ministru pana la implinirea varstei de pensionare, adica 3 ani. E sau nu ilegal un mandat mai scurt? In noua lege a educatiei sunt 2 restrictii: sa nu implinesti varsta de pensionare si sa nu depasesti in total 8 ani. Ce e ilegal in candidatura lui Antal?
Postat 29 Februarie 2012, 11:34 de jurist
Ilegal
Candidatura lui CA este ilegal depusa.. Formularul este parte integranta a metodologiei de alegeri iar pentru orice modificare a acestei metodologii so deci inclusiv a formularului de candidatura este nevoie de avizul ministerului. Ca atare prin viciu de procedura de depunere ramane un singur candidat.
Postat 28 Februarie 2012, 20:16 de Cristy
ion escu
Ionescu? Aaaaa, da. Un tampit.
Postat 28 Februarie 2012, 19:47 de telectual
Hmm
Mai da' ce de analfabeti sunt ciumpalacii astia care il contesta pe ionescu cu spume la gura. Pandele draga, mai intai invata sa scrii si vezi tu apoi ce-i spui ministrului, ca da il iei si pe ala cu "ia spus" si stilul de redactare al unui copil schizofrenic, numai te faci de caca. Mi-ar placea sa iasa ionescu numai ca sa va vad cum va inecati cu spumele de la gura, ca prea ati exagerat cu aruncatul semintelor deja. O fi ionescu bun, n-o fi, nu stiu, dar prin contrast cu voi si o matza moarta e mai buna.
Postat 28 Februarie 2012, 18:08 de WTF
IMPOSTORUL
ionescu sper ca daca a vorbit cu Domnul Ministru Baba ia spus si despre cele 12 contracte false ale lui , cu care a promovat si el si nevasta-sa , pentru a se face curatenie la U Oradea.Daca a omis acest lucru o sa-l informam noi pentru a scapa odata de acest impostor care nu-si mai vede lungul nasului, Inainte de as mai inscrie inca o data candidatura cred ca necesita un consult psihiatric .Chiar daca se vor repeta alegerile Ionescu sa fie convins ca nu va mai avea nici macar atatea voturi cate a avut prima data.
Postat 28 Februarie 2012, 17:15 de Pandele
Și sigur Ionescu va ieși rector; în ”turul 2”
și porcii vor începe atunci să zboare...
Postat 28 Februarie 2012, 12:43 de omu
count display
Ultimele Comentarii

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.5281 RON
  • 1 EUR = 5.2592 RON
  • 1 HUF = 0.0148 RON