URMĂREȘTE-NE PE
JOI, 04 IUNIE 2026
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Intrarea Primăriei în posesia spațiului al cărei proprietar este, pentru reabilitarea Colegiului Eminescu, a înregistrat o nedorită premieră: operațiunea de comando în fruntea căreia s-a plasat un funcționar, (ne)Norocel Popescu, care a intrat în ziduri ca un adevărat Terminator.
Zic şi eu
Adrian Cris
Două știri de săptămâna trecută înseamnă câteva zeci de milioane de euro în plus pentru bihoreni. Bineînțeles, nu băgați în traiste. Primăria Oradea a primit încă 151,6 milioane de lei din Programul Regional 2021-2027, pe care îi va folosi, între altele, pentru o nouă școală în Nufărul, înnoirea cartierului, reabilitarea unei grădinițe în Rogerius ori a Colegiului Mihai Viteazul. 
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce ar trebui să facă Nicușor Dan pentru formarea viitorului Guvern?






De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Săptămâna trecută a fost adoptată o moțiune de cenzură împotriva Guvernului Bolojan, cu consecința demiterii acestui guvern. În acest context, cred că este important să se înțeleagă ce mecanisme constituționale există pentru soluționarea crizei politice generate de adoptarea acestei moțiuni de cenzură.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Exercițiile fizice fac parte din tratamentul diabetului zaharat de tip 2. Activitatea fizică nu înseamnă neapărat sport sau exerciții fizice susținute. Efectele benefice ale activității fizice regulate sunt recunoscute ca efecte sigure asupra sănătății precum și a moralului. Activitatea fizică diminuează insulino-rezistența, determinând o scădere a glicemiei. Pe termen lung reprezintă un real ajutor pentru menținerea greutății sau a pierderii de greutate în cazul obezității, ceea ce se reflectă în diminuarea riscului de complicații cardiovasculare și de hipertensiune arterială, menținerea în formă a articulațiilor și a musculaturii și nu în ultimul rând ameliorarea calității somnului.
29 Iulie 2025, 13:15

Investigație Snoop: Sociologul Marius Pieleanu, acuzat de abuzuri sexuale. „N-ai înțeles că în seara asta eu o să te...?”

Investigație Snoop: Sociologul Marius Pieleanu, acuzat de abuzuri sexuale. „N-ai înțeles că în seara asta eu o să te...?” Inquam Photos / George Călin
0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Site-ul de investigații Snoop.ro a publicat, marți, o anchetă de amploare în care mai multe femei, foste studente sau colaboratoare ale cunoscutului sociolog și profesor Marius Pieleanu, relatează în detaliu experiențe de abuz sexual și comportament coercitiv, petrecute în special în anii '90 și 2000.

Trei dintre acestea povestesc cum au fost sechestrate ore în șir în biroul lui Pieleanu, cunoscut sociolog Avangarde, iar una susține că a fost violată. Profesorul neagă categoric acuzațiile. 

Potrivit investigației semnate de jurnalista Ioana Moldoveanu, patru femei care au avut de-a face cu Pieleanu și-au asumat public identitatea, două și-au dat doar prenumele, iar alte trei au optat pentru pseudonime.

Mai multe dintre ele descriu cum, sub diverse pretexte, au fost chemate în birourile lui Pieleanu – fie la SNSPA, unde preda, fie la Școala Națională de Detectivi și Securitate Privată Ilioara, înființată de el în 1998, notează Hotnews.ro, citând investigația Snoop. 

Relatările converg: uși încuiate, avansuri sexuale directe, amenințări, stări de teamă și încercări disperate de a scăpa. Una dintre victime afirmă că, în subsolul școlii de detectivi, Pieleanu ar fi constrâns-o să întrețină raporturi sexuale, spunându-i: „Dacă nu te culci cu mine, nu pleci de aici”. Alteia i-ar fi spus: „N-ai înțeles că în seara asta eu o să te f**?”.

Multe dintre femei au fost invitate în birou sub pretextul unui job sau al unei discuții academice. Una dintre ele povestește cum Pieleanu a închis telefonul și a avertizat-o că „nu o aude nimeni”. Altă femeie relatează că a fost plesnită după ce a refuzat să se dezbrace. 

Una dintre femei susține că, după ce a fost agresată sexual, s-a dus la Institutul de Medicină Legală, dar s-a întors fără niciun document. Ulterior, a fost pusă față în față cu Pieleanu la poliție, care ar fi susținut că cei doi au o relație, iar ancheta s-a închis după ce și-a retras plângerea, sub presiunea celor din jur și în lipsa unor probe medicale clare.

Neagă toate acuzațiile 

Ancheta Snoop.ro s-a întins pe parcursul mai multor luni și a inclus interviuri cu peste 40 de persoane: foști și actuali studenți, colegi profesori de la SNSPA, dar și colaboratori ai firmelor lui Pieleanu. 

Contactat de Snoop, Marius Pieleanu neagă toate acuzațiile: „Nu există niciun fel de reclamație de viol la adresa mea. Este o neînțelegere pe care dumneavoastră o aveți față de mine”, a declarat el.

Ulterior, acesta le-a transmis jurnaliștilor pe WhatsApp: „Resping în bloc construcția în care încercați să mă încadrați”, numind întrebările „un rechizitoriu predefinit” menit să-l stigmatizeze. „Construiți o poveste, în care doar rolul de «acuzat» îmi este rezervat”, a reclamat el. „În lipsa încetării acestor demersuri, îmi rezerv dreptul de a uza de toate mijloacele legale”, a adăugat sociologul. 

În trecut, Pieleanu a fost martor în două dosare de proxenetism, iar numele său apare și în dosarul „Prostituate pentru VIP-uri”, fapte documentate și de publicația Libertatea.

Nu sunt primele acuzații care ies la iveală în ceea ce-l privește pe Pieleanu, altele fiind dezvăluite anul trecut de Investigatoria. Snoop.ro subliniază că o cercetare a Comisiei de etică a SNSPA, deschisă anul trecut după alte mărturii apărute în presă și online despre sociolog, a fost marcată de acces restricționat la dosar, de presiuni și de o demisie. Pieleanu ar fi trimis „un memorandum”, în care a spus că „va da în judecată individual, pe fiecare (membru din Comisie) în parte”, pentru eventuale nereguli, potrivit aceleiași publicații.

Din februarie 2025, Marius Pieleanu predă din nou la SNSPA, după ce Comisia de Etică a universității l-a exonerat de orice vină, pe motiv că nu sunt suficiente probe. 

Pe de altă parte, și Ana Birchall, candidată la președinția României și fostă ministră a Justiției a arătat că în 2008 ar fi fost hărțuită de sociologul Marius Pieleanu. 

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!
Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
1 Comentariu
Daca e asa cum scrie in articol, este extrem de grav!
Daca e adevarat, un astfel de individ trebuie sa stea la parnaie ani multi si grei. Abuzuri peste abuzuri. Incredibil. Trebuie sapat bine astfel incat adevarul sa iasa la iveala.
Postat 30 Iulie 2025, 07:14 de Timi
count display
Ultimele Comentarii

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.5281 RON
  • 1 EUR = 5.2592 RON
  • 1 HUF = 0.0148 RON