Interviu cu Mihaela Tatu: "Cine a venit o dată în Oradea, va reveni cu siguranţă"

Toată România o ştie pe Mihaela Tatu de la emisiunile de televiziune pe care le-a găzduit ani buni. În ultimii patru ani, vedeta a lăsat în urmă Capitala aglomerată şi s-a mutat în mica urbe de pe Crişul Repede, despre care până atunci nu ştia decât puţinele ştiri care ajungeau în ziarele bucureştene.

Acum, a ajuns să cunoască Oradea foarte bine şi spune hotărâtă că iubeşte oraşul, se simte "foarte orădeancă" şi aici se simte acasă. Cum s-ar spune, parafrazând titlul vechii ei emisiuni: de trei ori orădeancă...

"Iubesc Oradea"

- Când şi de ce v-aţi mutat în Oradea?

- Acum patru ani, în aprilie, începeam un proiect cu BTI, studioul de titraje pentru desene animate, fostul Zone Studio. Era una dintre marile mele dorinţe, aceea de pune voce pe desene animate, iar Sanyi Barany, managerul studioului, mi-a oferit această oportunitate.

- Ce ştiaţi despre oraş când aţi venit aici?

- Aveam câţiva prieteni aici şi fusesem şase ani la rând la recuperare la Felix, în urma unei operaţii de ruptură de ligament încrucişat şi menisc. Citisem un articol în "Forbes", că Oradea a fost clasificată printre primele cinci oraşe Art Nouveau din Europa. Şi mai citisem un clasament al simţului umorului la români, în care bihorenii ocupaseră poziţia întâi. Acestea erau singurele mele legături. Îl cunoscusem pe primar la una dintre ediţiile Business Days şi am văzut cam ce gânduri avea cu oraşul, lucruri care s-au şi întâmplat în aceşti patru ani.

- Veţi rămâne aici pe vecie?

- Nu ştiu cât voi rămâne, nu programez nimic. Fac ceea ce simt şi sunt un om liber, care nu are ataşamente faţă de ceva. Iubesc Oradea, mă simt foarte orădeancă, iubesc oamenii acestor locuri şi voi face tot ce pot, atât cât pot, pentru ca această bijuterie de oraş să crească şi datorită mie. În acest moment sunt aici cu tot ce cred eu că îmi aparţie, cu Gore, câinele meu, şi mai ales cu biblioteca. Şi nu intenţionez să plec prea curând, am multă treabă aici.

Ratarea unirii, "gust amar"

- Cu ce v-a cucerit acest oraş? 

- Clima blândă, relieful protector, cursul molcom al Crişului, ecumenismul, toleranţa şi îngăduinţa între etnii şi religii, veselia şi bucuria de a trăi a localnicilor, gradul de civilizaţie şi civilitate, influenţa vestului şi distanţa scurtă până "afară", arhitectura, toate acestea m-au făcut să mă simt, după doar o săptămână de stat în Oradea, acasă.
Am mai descoperit plimbările pe malul Crişului în apus de soare, răsfăţul soarelui în minunatele clădiri din Piaţa Unirii, zâmbetul şi veselia doamnelor din Piaţa Mare când merg dimineaţa să-mi iau cele de trebuinţă, respectul orădenilor faţă de animalele de companie. Eu plec mult prin ţară, iar atunci de câinele meu are grijă o familie foarte vârstnică de unguri adventişti. Nici ortodocşi, nici români şi nici tineri. Mai mult decât atât, au grijă şi de mine. Îi iubesc cu sufletul, ca pe propriii mei părinţi. Îmi mai place energia acestui loc. Cine a venit o dată în Oradea, va reveni cu siguranţă. Şi probabil îşi va dori să rămână. Mai ales la cum arată oraşul acum şi la ceea ce va deveni.

- Ce aţi schimba la Oradea?

- În urmă cu vreo 10 ani, când am început să vin la recuperare la Felix, am crezut că Felixul este un cartier al oraşului. Acum 4-5 ani am aflat că face parte dintr-o comună de sine stătătoare. Fără să vreau, am anticipat dorinţa cetăţenilor cu minte şi drag faţă de viitorul copiilor lor, unirea Oradei cu Sânmartin. Iniţiativă pe care am susţinut-o cu toată fiinţa mea, intuind potenţialul turistic, balneoclimateric şi comercial al acestei zone. Ar duce la creşterea nivelului de trai şi la dezvoltarea acestei zone de poveste. Ei, n-a fost să fie, încă, lucru care mi-a lăsat un gust cam amar, dar odată şi odată ne vom trezi. Cetăţeanul orădean este puţin mai inert, concentrat pe "gospodăria" lui. Totuşi, am încredere în tânăra generaţie.

"Orădeni, treziţi-vă!"

- Unde e mai bine: în viaţa agitată din Capitală sau în cea a unui oraş de provincie?

- Fiecare loc are energia, farmecul, scopul şi momentul lui. Nu aş compara Oradea cu Bucureştiul şi nici cu oraşele mari, Iaşi, Constanţa, Cluj sau Timişoara. Oradea este precum Braşovul, oraşul meu de baştină, în care nu m-aş mai întoarce, din cauza climei. Profesia mea mă duce în toată ţara, predau Arta şi tehnica livrării discursului, aşa că nu prea duc dorul Bucureştiului. Pentru mine "mai bine" este în toate locurile în care mă pot face utilă. După care mă întorc acasă, la Oradea.

- Ce anume vă lipseşte din Bucureşti? 

- Prietenii şi amicii. Câteodată Sala Radio şi Ateneul, spectacolele la teatre şi prietenii actori, cu toate că sunt îndrăgostită de Teatrul Regina Maria şi am văzut multe spectacole puse în scenă de către actori minunaţi şi foarte talentaţi. Anumite evenimente, vernisaje şi concerte. Atât.

- Ce sfaturi le-aţi da orădenilor?

- Le-aş spune doar atât: treziţi-vă! Această societate se caracterizează prin fiinţe moarte la 30 şi îngropate la 80. Haideţi să trăim cu mult curaj şi bucurie. Haideţi să ne pese! Haideţi să ne informăm, şi nu de la vecina sau de la Radio şanţ. Haideţi să ne educăm, indiferent de vârstă, să fim modele pentru generaţia tânără care nu are repere etice şi morale. Haideţi să învăţăm ce avem de învăţat de la tânăra generaţie. Să nu le determinăm copiilor noştri alegerile de a părăsi această ţară!